Primarul Dorel Coica vrea să mute PMP în sediul PDL. Petre Mureşan nu este de acord

25 noiembrie 2013 | 3 comentarii

Petre Muresan (12)Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, doreşte să mute sediul Partidului Mişcarea Populară în actualul sediu al PDL din Piaţa Libertăţii, răspunzând astfel unei solicitări depusă de Laura Bota. Prin urmare, PDL Satu Mare ar urma să-şi restrângă activitatea.

Preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan, declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că a primit o adresă din partea Primăriei Satu Mare prin care li se solicită să-şi restrângă activitatea. Mureşan este de părere că această solicitare vine ca urmare a criticilor făcute primarului, şi acuză practici „ca în perioada stalinistă a anilor `50”.

Am primit de la Primăria Satu Mare o adresă prin care ne solicită ca în termen de 15 zile să ne restrângem activitatea. Prima dată ne-am gândit că este vorba despre activitate politică. Nu este de acord că facem opoziţie politică şi criticăm activitatea, proiectele sau lipsa proiectelor pentru sătmăreni? Vrea ca o parte din sediul pe care-l ocupăm de peste 20 de ani să-l dea la alte formaţiuni politice. În urma acestei adrese, i-am transmis şi noi un punct de vedere“, a spus Mureşan.

Acesta i-a răspuns primarului, tot în scris, că partidul nu are spaţii în plus şi prin urmare nu are cum să-şi restrângă activitatea.

Considerăm abuzivă, nedemocratică solicitarea de a ne restrânge activitatea, amintindu-ne de perioada anilor 1950 când partidelor din opoziţie li se închidea gura cu inclusiv asemenea ordine“, a afirmat liderul PDL.

Totodată, el a solicitat primarului să le pună la dispoziţie actul administrativ care stă la baza acestei adrese.

Tot într-o conferinţă de presă, primarul Dorel Coica, a arătat că a primit o solicitare din partea PMP privind acordarea unui sediu și s-a gândit că ar încăpea şi ei în sediul din Piaţa Libertăţii, mai ales că au fost împreună atâţia ani.

Ştiu că Mişcarea Populară s-a rupt din acest partid care încă se numeşte PDL. Aveau 11-15%, acum nu cred că au nici 4%. Cei de la Mişcarea Populară ne-au făcut o adresă prin care ne roagă să le punem la dispoziţie un spaţiu. Le-am cerut printr-o adresă oficială să se reorganizeze, întrucât pe contractul oficial sunt trei activităţi: economică, sediu de partid şi sală şedinţe. Le-am spus că e prea mare sediul pentru câţi sunteţi voi şi dacă tot s-a rupt Laura Bota de la voi, ar fi bine să împărţiţi frăţeşte acest spaţiu“, a spus primarul.

Dorel Coica a mai spus că în PDL ar mai fi rămas câțiva membri, „până și Sergiu Băbășan a plecat”.

Am trimis o somaţie să se înţeleagă în două săptămâni, dacă nu o să fac o repartiţie şi o să meargă PMP să-şi ocupe spaţiul acolo unde a fost repartizat de primar. Domnul Mureşan dacă doreşte poate să mute PDL-ul la firma dânsului“, a completat primarul. 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Emil spune:

    Cel mai tare din articol: Dorel Coica a mai spus că în PDL ar mai fi rămas câțiva membri, „până și Sergiu Băbășan a plecat”.
    HAHAHAHAH!

  2. Liberal spune:

    Iar in sediul psd sa bage cabinet senatorial usl…

  3. Traian Cuc spune:

    Mai bine ca stripteusa Laura Bota sa vina in sediul nostru excedentar dupa plecarea castorului Marian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest