Promisiuni reactualizate: locuinţe pentru medici, centură, aeroport modernizat, blocuri ANL

16 noiembrie 2013 | 6 comentarii

pnl (11)Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), Dumitru Nancu, expertul în fonduri europene Radu Andronic, fost angajat la Ministerul Transporturilor, şi analistul financiar Niels Schnecker, directorul de campanie electorală al lui Crin Antonescu, au efectuat vineri și sâmbătă o vizită în județul Satu Mare. Profitând de această ocazie, conducerea PNL Satu Mare a susținut o conferință de presă pentru a prezenta stadiul unor promisiuni electorale și proiecte mai vechi dar anunțând totodată și un proiect nou: construirea de locuințe de serviciu pentru medici, prin ANL.

Directorul ANL a inspectat șantierul de pe str. Poligonului și cel din Carei, care au fost redeschise recent anunțând că lucrările sunt realizate în proporție de 10%. Astfel, până la anul pe Poligonului vor fi realizate 74 de locuințe. Acesta a mai spus că dorește construirea unor case prin credit ipotecar, tot pe str. Poligonului.
Totodată, Dumitru Nancu a mai afirmat că se vor construi 24 de locuinţe pentru medici în curtea Spitalului Judeţean şi pe str. Poligonului.
Dorim începerea unui proiect privind construirea de locuinţe pentru medicii rezidenţi. Locaţia este foarte bună, sperăm să demarăm începând cu 1 ianuarie un număr de 24 de unităţi locative în acest oraş” a spus Nancu.

Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a precizat că asigurarea locuinţelor de serviciu pentru medici este importantă deoarece astfel pot fi atraşi specialişti.
“Este un proiect important pentru noi. Degeaba reabilităm secţiile Spitalului Judeţean, degeaba reabilităm infrastructura de sănătate, dacă nu reuşim să atragem către noi specialişti. Este o problemă serioasă, cu aceste locuinţe de serviciu putem să-i ajutăm pe medici, putem să discutăm cu ei şi în momentul în care ai asigurată locuinţa deja putem să ne gândim serios la a dezvolta infrastructura de sănătate”, a declarat Adrian Ştef.

Radu Andronic, fost angajat al Ministerului Transporturilor, a prezentat stadiul proiectului centurii de ocolire a municipiului Satu Mare și proiectul de modernizare a aeroportului. Potrivit acestuia, documentațiile sunt pregătite, lipsind doar finanțările. Deocamdată există două posibilități, fonduri guvernamentale, sau proiecte europene.
Putem spune că proiectul de variantă ocolitoare Satu Mare întruneşte toate cerinţele Comisiei Europene şi al Autorităţii de Management, rămânând la îndemâna Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi să demareze licitaţia pentru lucrări. Este o valoare estimată la 69 milioane euro, probabil că în urma procedurii de achiziţie valoarea va fi mai mică. Având în vedere că suntem aproape de noul exerciţiu financiar 2014-2020 unde variantele de ocolire ale oraşelor vor fi proiecte eligibile prin programul de dezvoltare şi în cazul în care nu vom obţine aprobarea sau finanţarea prin programul de transport există oportunitatea finanţării lui prin programul de dezvoltare regională“, a spus Andronic.

Despre proiectul de extindere a Aeroportului Internaţional Satu Mare, în valoare de 15 milioane de euro, Andronic a spus: “Pentru moment suntem cu promisiuni ca să prindem lista proiectelor pentru anul viitor. În momentul acesta sunt trei proiecte care au primit OK, ar putea primi şi Satu Mare în perioada următoare. Ne este necesar măcar un aviz de principiu pentru a demara procedurii de achiziţii. În momentul acela proiectul are o oarecare maturitate şi poate fi susţinut mult mai puternic”.

Europarlamentul Ovidiu Silaghi a explicat că săptămâna viitoare se decide dacă României i se va prelungi termenul de cheltuire a banilor europeni cu încă un an, explicând că acest lucru va da o gură de oxigen României. Gradul de absorbţie a ajuns la 36%, mai fiind de cheltuit 2,6 miliarde euro.

Analistul politic Niels Schnecker a vorbit despre campania electorală a lui Crin Antonescu, spunând totodată că a fost impresionat de proiectul Luna Șes dar și de zona Oașului.
De menționat este faptul că la conferința de presă au fost așteptați partenerii de Uniune însă n-au mai apărut. Au avut locuri rezervate cu numele lor, președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, primarul Dorel Coica și deputatul Octavian Petric. Adrian Ștef a spus că în programul acestora a intervenit ceva și n-au mai putut ajunge la conferință.

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Andrei spune:

    Bla, bla , bla …promisiuni desarte ! Fapte vrem…incepeti cu un pod domnilor ! Pana ce nu vedem un picior de pod nu va mai dam nici un vot !

  2. x spune:

    prostii….pun botul la vrajeli

  3. Asa spune:

    Tălhariilor

  4. Ardelean Radu spune:

    Praf in ochii prostilor ! Praful de pe toba de asta vor avea parte satmarenii !

  5. florica spune:

    balalaaaalllaaaa, DNA pe voi

  6. Unu' spune:

    Blah, blah, blah …
    Aeroportul ramane in spate, C.J. Maramures a reusit sa ne-o ia inainte, la fel si Bihorul (unde deja aeroportul a intrat in modernizare) iar dupa regionalizare, importanta aeroportului satmarean va fi egala cu 0 barat. Multumim PeNeLe-ilor pentru aceste “succesuri”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest