Regulile de circulație s-ar putea schimba în întreg cartierul Micro 14

27 noiembrie 2013 | 3 comentarii

comisia de circulatiePrimarul Dorel Coica a convocat miercuri, 27 noiembrie, membrii Comisiei de Siguranţa Circulaţiei pentru a pune în discuţie solicitările aflate pe ordinea de zi.

În cadrul ședinței s-au dezbătut următoarele sesizări:

1. Conducerea Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” solicită decalarea liniei de transport nr.11 de la ora 14 la 1415  la Staţia Liceul German.  La solicitare au fost anexate tabele de la 11 clase cu semnăturile elevilor, respectiv un număr de 75 semnături, Comisia a dat aviz favorabil;

2. Poliţia Locală – propune, în urma sesizărilor cetăţenilor şi a cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă privind fluidizarea traficului în zona Pieţei Eroilor Revoluţiei, instituirea sensului unic pe str. Barbu Delavrancea, pe sensul dinspre spital spre str. Luko Bela (anexat adresa Spitalului Judeţean) – Solicitarea a primit aviz favorabil;

3.  Biroul Corp Control Comercial a prezentat câteva propuneri, având în vedere solicitarea depusă de mai multe persoane juridice privind eliberarea unui număr de locuri de parcare pe Bd. Traian pe tronsonul dintre str. A. Iancu şi str. Corvinilor, ocupat în prezent în totalitate cu staţia de autobus respectiv cu staţia de aşteptare taxi. Propunerile au fost:

- pe respectivul tronson să se diminueze staţia de aşteptare taxi la 7 locuri în loc de cele 10 existente în prezent, urmând ca celelalte 3 locuri de parcare, respectiv cele imediat după intersecţia cu Str. Avram Iancu, să rămână disponibile pentru societăţile comerciale respectiv pentru clienţii acestora. Comisia propune reducerea numărului locurilor de taxi, de la 10 la 5 locuri, urmând să se iniţieze un proiect de hotărâre de consiliu local în acest sens;

- pe tronsonul dintre str. Corvinilor şi B-dul. V. Lucaciu să se amenajeze 3 locuri de parcare ca staţie de aşteptare taxi, respectiv primele 3 locuri după trecerea de pietoni de la intersecţia cu str. Corvinilor – Comisia a dat aviz nefavorabil.

4. Un cetăţean din Cartierul Micro 14 are rugămintea de a se analiza situaţia parcărilor autovehiculelor pe trotuare în cartier şi solicită transformarea străzilor din cartier în străzi cu sens unic, pe modelul celor din Micro 16. Comisia va face o analiză a circulaţiei în întreg cartierul;

5. Bonta Nicoleta în numele unui număr de 50 cetăţeni solicită amenajarea unei treceri de pietoni în dreptul staţiei de microbuse de sub podul Decebal, în partea dreaptă către ştrand precum şi amenajarea unor scări cu balustradă pentru coborârea digului. Motivaţia este faptul că se coboară de pe dig spre staţie şi este pericol de accidente. Comisia a dat aviz nefavorabil;

6. ADP Satu Mare solicită avizarea amenajării prin aplicarea marcajului rutier şi montarea indicatoarelor pe str. M. Kogălniceau pentru 5 locuri de parcare cu regim de rezervare, aferente Hotelului Astoria – Solicitarea a primit aviz favorabil;

7. În cadrul Comisiei de Circulație s-a discutat instituirii parcării alternative pe anumite străzi ale municipiului Satu Mare, în vederea salubrizării. Comisia a decis instituirea experimentală a parcării pe o perioadă limitată de timp, pe anumite artere de circulaţie.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. PENTRU UNII UMA, PENTRU ALTII CIUMA !!! 6. ADP Satu Mare solicită avizarea amenajării prin aplicarea marcajului rutier şi montarea indicatoarelor pe str. M. Kogălniceau pentru 5 locuri de parcare cu regim de rezervare, aferente Hotelului Astoria – Solicitarea a primit aviz favorabil; ASTA SE POATE PTR CLIENTII HOTELULUI DAR PENTRU NAVETISTI NU SE APROBA :5. Bonta Nicoleta în numele unui număr de 50 cetăţeni solicită amenajarea unei treceri de pietoni în dreptul staţiei de microbuse de sub podul Decebal, în partea dreaptă către ştrand precum şi amenajarea unor scări cu balustradă pentru coborârea digului. Motivaţia este faptul că se coboară de pe dig spre staţie şi este pericol de accidente. Comisia a dat aviz nefavorabil; !!!!!!!!!!!!!!

    • un sofer spune:

      Daca ai fi sofer ai intelege si de ce. Dar probabil esti doar pieton. Este vorba despre REGULI DE CIRCULATIE, mai precis DE CE NU are voie un sofer sa faca pe poduri si SUB PODURI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest