Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Atenţie la hoţii din locuinţe! Acţiuni de prevenire a poliţiştilor sătmăreni

nu-ti scapa casa din ochiÎn această  perioadă poliţiştii sătmăreni organizează o serie de acţiuni de prevenire a unor infracţiuni specifice sărbătorilor de iarnă. Astfel, joi, 19 decembrie, tema zilei a constituit-o prevenirea furturilor din locuinţe, infracţiuni care sunt favorizate de anumite comportamente şi obiceiuri, cum sunt primirea colindătorilor de Crăciun ori absenţele pentru mai multe zile de acasă prin plecarea în vacanţa de iarnă, dar şi lipsa de acasă în anumite perioade specifice, cum sunt cele din timpul slujbelor religioase ori în noaptea de Revelion, toate aceste situaţii favorizând acţiunea hoţilor din locuinţe.

Dacă spargerile din locuinţe sunt apanajul hoţilor profesionişti şi presupun, adeseori, studierea programului victimei şi cunoaşterea statutului socio-profesional, respectiv potenţialului financiar al acesteia, furturile comune, specifice infractorilor de ocazie sunt rodul unei anumite neglijenţe din partea proprietarului, cum sunt permiterea accesului în locuinţe sau în scara blocului a unor persoane necunoscute sub pretextul colindului, lăsarea uşilor-porţilor neîncuiate ori a bunurilor de valoare la vedere (genţi, telefoane).

Poliţiştii de prevenire şi de proximitate au încercat să atragă atenţia asupra acestei probleme, în cadrul unei acţiuni organizate la Grand Mall  în Satu Mare. Cetăţenii prezenţi în zonă au primit broşuri informative privind protecţia optimă a locuinţelor, mesajul zilei fiind „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, precum şi calendare oferite de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, Regiunea 1 Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.