Ultima actualizare: azi, 14:04

Locale

Aurelia Fedorca, declarată incompatibilă

aurelia fedorca, primar Negresti OasPrimarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a fost declarată incompatibilă de către Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit ANI, aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 aprilie – 28 iunie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al orașului Negrești-Oaș, cât și calitatea de reprezentant al orașului Negrești-Oaș în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. Apaserv Satu Mare S.A.
În această situația mai sunt 23 de edili din județ.
Conform unor surse, în această situaţie sunt aproxiamtiv 80% din primarii din Satu Mare şi urmează ca ANI să facă publice toate cazurile.

7 comentarii

  1. nicolee Răspunde

    Nu credeti minciunile lui Coica cu comparatia cu Johannis. La Sibiu era vorba de o societatea regionala, nu un SA local cum e Apaserv Satu Mare. Oricum luminile sunt puse pe Apaserv de Comisia Europeana pentru cei 100 mil euro fonduri europene, nu mai au nici o scapare primarii astia. Aud ca pe Coica il cerceteaza ANI si cu cabintele si va fi declarat si acolo incompatibil. Au furat oricum destul!

    • @nicolee Răspunde

      este interesant ca ANI ii poate gasi pe oamenii astia dar DNA nu….DE CE OARE? La ce evaziune se face la cabinetele lui coica (si la ce trafic de influenta face coica sa ia cit mai multe societati comerciale sub aripa lui la medicina muncii)nu cred ca ar da gres nici cel mai prost politist din SM

  2. manuela_pop Răspunde

    Nu e anchetat Coica in ceva dosar de spalare de bani impreuna cu Vidrean de la Banca Transilvania si Eleonora Vidrean de la finante? Era ceva ancheta in legatura cu ceva credite si cu finantarea campaniei din 2008 a lui Coica. Nu cred ca este unul singur cinstit! Unde esti tu Tepes Doamne?????

    • @manuela Răspunde

      Nu stiam de asta…te rog/ va rog pe tine ca si pe ceilalti cititori sa scrie despre ilegalitatile politicienilor nostrii ca sa ne aduca aminte cine sint ei de fapt. Va multumesc

  3. gyuri Răspunde

    si Coica este declarat incompatibil, numai ca Fedorca la aceea vreme a fost sustinuta de Valer Marian iar Portal SM este evident aservit, sa nu credeti ca toata lumea e proasta , stie cine trebuie si faptul ,,nu te uita la caine ci la cine tine de lant”, numai ca vorba lui Lapusneanu,,daca o sa ma ridic de aici pe multi o sa popesc si eu”, ala a fost otravit altfel popea si el, traiasca senatorul

  4. lena Răspunde

    Vaicareala primarilor PSD din orasele Tasnad Satu MARE , Negresti Oas:
    Pentru un an de primarie am cheltuit o avutie…. Mai mai ….

  5. flacara violeta Răspunde

    Daca este adevarat sa se aplice legea,sa fie anchetata si judecata! Apoi daca este gasita incompatibila sa-i fie confiscata averea pe care nu o poate justifica si sa fie condamnata! Legea sa fie lege pt. toti cetatenii indiferent de rangul pe care-l au!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.