Kereskenyi Gabor: Terenurile din apropierea frontierei, vândute doar cu acordul SRI

19 decembrie 2013 | 2 comentarii

Kereskenyi Gabor (10)Deputatul UDMR Kereskenyi Gabor a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că noua lege care reglementează vânzarea terenurilor agricole aflate în extravilanul localităţilor va afecta aproximativ două treimi din terenurile din judeţul Satu Mare, iar terenurile din apropierea frontierei vor putea fi vândute doar cu acordul SRI.

Parlamentarul consideră că noua legea adoptat este „o greşeală” ce nu va face altceva decât să îngrădească dreptul la proprietate. Noua legea prevede că terenurile aflate la 20 de km de graniţa României se pot înstrăina numai cu avizul SRI și că vecinii, coproprietarii, arendaşii, fermierii până în 40 de ani din comune şi statul român, au drept de preempţiune.

În judeţul Satu Mare vorbim de două graniţe, cu Ungaria şi cu Ucraina. Aceste terenuri agricole se vor putea vinde numai cu acordul SRI. Nerespectarea acestor condiţii constituie contravenţie şi va putea fi sancţionată cu amendă între 50.000 şi 100.000 de lei şi atrage după sine anularea contractului de vânzare cumpărare“, a afirmat acesta.

În opinia sa, aceste noi condiţii vor crea mari dificultăţi în ce priveşte piaţa imobiliară şi înstrăinarea terenurilor agricole.

Oferta care va trebui să o depună la primărie trebuie să fie afişată timp de 30 de zile, cei care au dreptul de preempţiune trebuie să-şi exprime opţiunea de cumpărare, după aceasta este inclusă o nouă instituţie birocratică ce va fi înfiinţată, Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, care va fi un organ central de stat ce va controla aceste vânzări şi respectarea legislaţiei“, a mai spus Kerskenyi.

harta-satu-mare

El consideră că această lege „va nenoroci o mare parte din proprietarii de terenuri şi fermieri din România”.

Două treimi din judeţul Satu Mare va fi afectat de această lege. Proprietarii de terenuri extravilane vor întâmpina diferite dificultăţi, diferite probleme birocratice care necesită timp și bani ca să poată vinde ceva ce este a lor”, a mai afirmat deputatul.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ecologistul spune:

    Tare destept se tine baiatul asta.

  2. maciuca spune:

    Stai linistit gabore,ca nu prea mai e ce vinde!Si oricum cum,cine cumpara pamant pe frontiera si la granita cu voi?
    Ne gandim sa va oferim spre intretinere,digurile canalului,sa nu poate trece tancurile!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest