Liderii PDL: Parlamentarii USL de Satu Mare s-au evaporat, şi-au pus traista-n băţ sau au plecat cu capra!

30 decembrie 2013 | 16 comentarii

pdl,-sorin-ghilea,-andreea-paul,-petre-muresan-(14)Deputatul Andreea Paul, alături de preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan şi secretarul general, Sorin Ghilea, au făcut, astăzi, într-o conferinţă de presă, un scurt rezumat al anului politic 2013.

Petre Mureşan a subliniat că din cei trei parlamentari USL de Satu Mare astăzi a mai rămas doar unul, Octavian Petric.

„Cu un an în urmă, au fost trimişi trei parlamentari ai puterii, ai USL să reprezinte interesele locuitorilor în Parlamentul României. Din păcate astăzi, după un an de mandat, tragem concluzii şi observăm că din trei unul s-a evaporat la figurat, unul ne-a părăsit şi a plecat în Parlamentul European iar celălalt cam lipseşte cu desăvârşire de la dezbaterile publice din Parlament. Cu alte cuvinte, încă o dată pot spune fără să greşesc că acei sătmăreni care au dat votul USL-ului au greşit”, a spus Petre Mureşan.

Prim-vicepreşedintele Andreea Paul a spus că marea sa dezamăgire a anului 2013 este incapacitatea parlamentarilor sătmăreni de a se aşeza la aceeaşi masă.

„În realitate cu ce am avut de-a face: cu d-l parlamentar Silaghi care are probleme cu justiţia, şi-a pus traista-n băţ şi a plecat la Parlamentul European, cu Valer Marian care are probleme şi a plecat cu capra de la PSD să-i colinde pe alţii, cu d-l Petric, care a rămas stâlpul de nădejde al USL în Parlamentul României, în numele Sătmarului. Nu a avut nicio intervenţie în comisia de Buget Finanţe, cu o singură excepţie, o jignire de proporţii care a fost mediatizată la nivel naţional. În rest, mai are o singură întrebare parlamentară despre o şcoală din Satu Mare, faţă de 54 de întrebări şi interpelări pe care le-am depus la parlamentar”, a spus Andreea Paul.

Aceasta a ținut să precizeze că toate amendamentele pentru unele proiecte din Satu Mare au fost respinse de majoritatea USL.

Despre parlamentarii UDMR am un respect pentru că s-au dovedit de un real profesionalism pe care mi-ar fi plăcut să-l regăsesc şi la reprezentanţii parlamentarilor USL, dar nu este cazul”, a spus deputatul.

În opinia sa, anul 2013 este anul furiei corupţiei şi consideră că în 2014 se va produce unificarea dreptei. Ea le-a amintit actualilor guvernanţi că puterea trece şi este important ce laşi în urmă.

Anul 2013 nu a fost altceva decât o fugă a parlamentarilor după putere. Mulţi de la PPDD au alergat spre USL, PDL-iştii reformatori s-au mişcat nesportivi, prea puţin popular, PSD-iştii sătmăreni s-au devorat între ei, USL Satu Mare a rămas cu un singur parlamentar, la fel ca şi PDL.  Marea diferenţă este că PDL aşa a şi pornit la drum”, a mai spus Andreea Paul.

De asemenea, aceasta consideră că anul 2013 se caracterizează din punct de vedere politic prin multă forfotă, anarhie, lovituri de imagine, minciuni, taxe, haos, avorturi politice şi naşteri eşuate.

 „USL va trece  şi în locul ei vine unitatea dreptei. Stânga e unită, dreapta trebuie şi ea să fie unită. Am ales PDL în această atmosferă politică dezinvoltă. Ţinta mea şi a partidului este de a face opoziţie fermă minciunilor şi acţiunilor puterii incompetente. (…) Din punct de vedere politic USL-ul este terminat şi deja devorat din interior. Este doar o chestiune de timp până când şi public îşi vor recunoaşte acest eşec”, a arătat parlamentarul.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (16)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. urători spune:

    Ce minciună! Cum să fie plecați cu capra, că doar capra stă la masă, între un buhai penal și un măscărici cu vilă mare și minte puțină!

    • flacara violeta spune:

      Penalii sunt la guvernare,sau nu traiesti in lumea asta usl-ist nenorocit!Mai ai tupeu sa carcovesti’cand in 2ani ponta ati aruncat tara langa cele mai inapoiate tari din Africa? Sa va urez si eu ceva:-) si anume sa guvernati inca 2-3 luni si apoi poporul sa va ia la suturi in fund!Si asa se v-a intampla,sigur!

  2. Smochine spune:

    PDL SM va transmite prin vocea prim-vice covirlitoarei in dejectii, un ultim damf din 2013 !!! La multi ani !!!

  3. ZSOLTI spune:

    azul George Vulturescu

    Viorel Rogoz a zis:

    Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.

    Radu Cenan
    aprilie 23rd, 2011 at 12:35
    Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!

    Viorel Rogoz
    aprilie 26th, 2011 at 14:09
    Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
    Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».

    • Radu Cenan
    aprilie 26th, 2011 at 14:47
    Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.

    • Viorel Rogoz
    aprilie 26th, 2011 at 20:24
    O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…

    Viorel Rogoz
    Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
    Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu.

    Marcel Papuci

    In tara asta, turnatorii sunt “cetateni de onoare”.

    Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.

    Monica Popescu26/10/2013 at 14:19

    Eu Monica Popescu recunosc ca am turnat. Nu puteam suporta inpertinenti ce incalcau politica partidului. Si astazi sunt pedepsiti cei care au criticat Psd-ul sau alte formatiuni. Pe Valer Marian l-au dat afara pentru ca nu a fost de acord cu Ponta si l-a tradat. Eu l-am raportat pe Viorel Rogoz si am pus si elevii pe urmele lui. Am adunat un material valoros. L-am intocmit in interesul tarii si a poporului. Sotul meu era secretar de partid. Era normal sa fiu vigilenta. Acum, dupa ce partidul a fost inlaturat , sotul a trecut la altul tot atat de uman casi pcr-ul. E vorba de Partidul Socialist a Munci. Noi muncim si azi. Eu am fost promovata in post inportant. Meritele acelora care au informat sunt recunoscute si astazi. Statul nostru ii apara pe cei care au fost si sunt adevarati patrioti.
    Reply
    Leave a Reply

    • Nonu lui Faiș din Târșolț spune:

      Anonim scrie in ”Piata Satmareana”

      O tulburătoare tragedie aşteaptă de 30 de ani să se facă lumină peste lacrimi şi sânge.
      În anul 1984, profesorul Ioan Ternar din Botiz a fost ridicat din mijlocul familiei, de Securitatea din Satu Mare.
      De atunci, nimeni nu mai ştiut despre el, absolut nimic. Înnebunită de durere, familia l-a căutat disperată şi înainte de Revoluţie dar mai ales după, dar omul nu a mai a fost de găsit, nici viu şi nici mort!
      De pe prăfuitul dosar al dispărutului, etnologul sătmărean, Viorel Rogoz, a descifrat câteva amănunte şi nume de securişti, băgaţi până în gât în detaliile acestei dispariţii dar care cu siguranţă că a fost o crimă!
      Este totuşi ciudat că pe acest subiect nu s-a bătut monedă. Soţia lui Ioan Ternar a trecut şi ea în lumea umbrelor, secătuită de durere, iar în viaţă, mai sunt cei doi fii, care îşi aşteaptă şi după trei decenii, zadarnic însă, tatăl.
      Se pare însă că semnalul – tras în revista ”Acolada” de reputatul cercetător Viorel Rogoz – nu a rămas totuşi, fără ecou: nişte jurnalişti isteţi au început deja câteva investigaţii pe cont propriu, ba chiar şi o asociaţie a intrat pe fir, iar dezvăluirile se anunţă a fi senzaţionale, cu atât mai mult cu cât, în această crimă îngrozitoare sunt amestecate personaje aflate şi în ziua de astăzi, în prim planul atenţiei publice.
      Chiar şi presa centrală, inclusiv cea culturală, este interesată de această misterioasă dispariţie, aşa că vom avea parte de o atenţie extremă.
      Se cunoaşte deja numele colonelului de Securitate care a instrumentat acest dosar dar şi cel al unei colonelese care pozează astăzi în ”om de cultură”! Brrr!
      După încheierea anchetei, vom avea în faţă cea mai înfiorătoare dezvăluire de un sfert de veac încoace. şi chiar dacă această crimă s-a prescris, după cum nădăjduiesc oribilii săi făptaşi, totuşi aflarea Adevărului va duce fără îndoială la asanarea morală a vieţii noastre publice. Sau nu?

      http://www.piatasm.ro/index.php/leptopise/11-leptopise/490-leptopiset

      Comentarii: ViorelRogoz a spus:

      Ioan Ternaru a fost prof de romana in Tarsolt, comuna vecina cu mine. Era un barbat cu adevarat frumos. Supranumit “Florin Piersic”. Avea statura, culoarea, ochii, parul si coafura marelui actor…Un sfert din istoria lui tragica o stiu de la Ion Vadan. A povestit-o de fata cu doi martori. Vadan era Presedintele Comitetului Culturii Socialiste. A avut-o in vedere pe nepoata lui Ternaru, o invatatoare daruirta de Pronie cu daruri cum altele nu-s.S-a stins la o luna dupa disparitia unchiului sau preferat, opozantul lui Ceausescu. Cica a avut hepatita si s-a stins intr-o saptamana. Vadan o adora. Ca membru in toate juriile Cantarii Romaniei a vazut-o de fiecare data la superlativ. Am scris povestea in “Acolada”.

  4. Asta am ales, asta avem spune:

    In viata mea nu mai votez USL. Am avut incredere ca vor schimba ceva. Sunt mai rai si mai prosti ca cei dinainte.

    • flacara violeta spune:

      Buna dimineata! Si eu sunt din aceeasi categorie!Sper ca mai sunt inca 22 de milioane de romani care s-au trezit si sa voteze inteligent(adica cu partidele de centru-dreapta,exclus pnl,care a fost absorbit de psd)!

    • vascul spune:

      ai ratat ceva functie sau nu ai intrat in gratiile cui trebuia?????..ca prea esti patimas si nu mai vezi realitatea……pdl si udmr au ingropat romania si acum ai vrea ca ce au daramat ei in ani si ani de zile sa se schimbe peste noapte…..hai ca esti penibil…..

      • flacara violeta spune:

        bre dar indoctrinat esti vascule! usl-ul a ingropat tara ,ba chiar ne-a tras cu 20 de ani in urma! Eu nu vreau comunism,nici ca rusii sa ne scoata din UE prin acest usl! Asa ca taci si mananca rahat mai departe!

        • vascul spune:

          cam anemica flacara esti da vezi ca nu arzi violet din cauza de prea mult verde cu rosu amestecat…..eu vreau romania iar tu vrei ue si alti vecini pe la noi acasa…..daca nu iti place rahatu ar fi timpul sa faci uz de pasaportul proaspat obtinut.

          • flacara violeta spune:

            vascule ,chiar esti prost! sau cum am zis indoctrinat, somn usoooor! Si cand ma gandesc ca mai exista cateva mii de idioti in aceasta tara.

          • vascul spune:

            din ce in ce mai palida si neinspirata flacara veoleta..abia mai pilpaie…apropo…cu ce gandesti ? ca esti cam stinsa…..nici cuvintele nu iti mai vin….somnul ce te mai cuprinde ca in rest….vidul te inghite flacara fara tara…..

  5. gigi pompieru spune:

    Flacara,sa-ti de-a anul ce vine atata bine cat o facut jegosii astia de pdl-sti pentru tara,adica numai nenorociri.Pa parasut-o!!!

  6. Ruha Istvan spune:

    Gerge Vulturescu si colonela de securitate Claudia Vulturescu il fac pe V.Rogoz un tip patologic care i-a turnat.
    Eu cred ca George Vulturescu e patologic, si la propriu si la figurat. Ce ziceti? Pe cati i-au aranjat cei doi Vulturescu, Claudia si George?

  7. Foarte bune informatii am gasit aici. Va veau multa sanatate in in aceasta lucrare.

  8. Ora Exacta spune:

    Navigand pe netul din Romania iata ca am nimerit pe saitul dumeavoastra.
    Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea articolelor
    de pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest