Spitalul Judeţean Satu Mare, amendat cu 1.000 de lei pentru taxa “pe botoşei”

4 decembrie 2013 | 13 comentarii

Aparat botosei spital satu mareSpitalul Judeţean Satu Mare a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu o amendă contravenţională de 1.000 de lei pentru aşa-numita taxă pe botoşei de doi lei percepută vizitatorilor, care reprezintă “discriminare indirectă pe criteriul social”.
Decizia CNCD în acest caz a fost luată miercuri, cu şapte voturi “pentru” şi unul “împotrivă”, opinia separată fiind privind constatarea faptei, respectiv şase voturi “pentru” şi două “împotrivă” referitor la aplicarea amenzii.
Taxa “pe botoşei” a fost introdusă la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, aflat în subordinea Consiliului Judeţean, la începutul verii. Practic, vizitatorii spitalului erau obligaţi să bage câte patru monede de 50 de bani într-un automat special de încălțare automată, măsura având ca scop reducerea riscului de transmitere a unor boli infecţioase.
Ministerul Sănătăţii a criticat măsura, secretarul de stat Raed Arafat subliniind că astfel de practici, care condiţionează accesul în spital, sunt interzise.
La sfârşitul lunii octombrie, consilierii judeţeni au aprobat un proiect de hotărâre privind abrogarea taxei “pe botoşei”, după ce Tribunalul Satu Mare a suspendat-o. Cu toate acestea, preşedintele Adrian Ştef a declarat în repetate rânduri că susţine această taxă.

Sursa: REALITATEA.NET

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (13)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean spune:

    Si cu cetatenii care au fost taxati abuziv cum ramane?

  2. ii despagubeste babuinul Stef,seful pinguinilor

  3. Andrei spune:

    Bravo BABASAN!!!!

  4. eu spune:

    Javra ordinara! Mi-as dori sa te vad mereu in spital rahatule. Stef, rahatul satmarului

    • si eu spune:

      Gunoiul orasului …prostie si fudulie …daca s-ar aduna toti cei care au platit si l-ar da in judecata…. cu cita obraznicie critica magarul si se rastea la oamenii care incerca sa-l destepte. Boul !!!

  5. s.m. spune:

    ar trebui sal plateasca nebunul de Stef din buzunarul lui si sa restituie banii furati de la oameni.

  6. Andrei spune:

    Stati linistiti ca Babasan nu il lasa cu una cu doua.Si el stie asta…..

  7. va plati,normal in aplauzele lui brigitta ca la inaugurarea automatelor..se crede mai ceva ca amanta lui napoleon bonaparte..:))

  8. caso spune:

    acuma chiar nu’nteleg.
    DE CE SPITALU A FOST AMENDAT? de ce?
    Consilierii rand pe rand cu cite 1000,cei care au votat cu DA !?!?

  9. satmarean spune:

    domnul presedinte a incercat sa apere taxa pe botosei in direct la antena 3. nu i-a prea reusit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest