Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Kelemen Hunor, la Satu Mare, pentru a discuta strategia pentru europarlamentare

Kelemen Hunor (4)Președintele UDMR Kelemen Hunor a făcut astăzi o vizită de lucru în Satu Mare, participând la ședința Comisiei Permanente Județene a UDMR Satu Mare.

Acesta a făcut câteva declarații de presă, în urma ședinței, spunând că UDMR-ul este concentrat în prezent pe alegerile europarlamentare, care vor avea loc în primăvara acestui an, excluzând intrarea uniunii în orice fel de coaliție.

Am avut discuţii cu reprezentanţii Partidului Civic Maghiar, iar în această lună mă voi întâlni cu preşedintele PCM, dar nu vom discuta despre formarea unei coaliţii, aşa ceva este exclus. UDMR este un brand politic foarte puternic, care are deja o vechime de peste 25 de ani, şi pe care electoratul nostru îl respectă foarte mult” – a declarat preşedintele UDMR.

Până pe data de 15 februarie se vor finaliza listele pentru europarlamentare, iar toate organizațiile UDMR din România sunt concentrate să strângă 200.000 de semnături la nivel național pentru a-și putea depune listă. Miza la europarlamentare este păstrarea locurile deținute în prezent în Parlamentul European.

Totodată, Kelemen Hunor consideră inoportună organizarea unui referendum în aceiași zi cu alegerile europarlamentare, având în vedere recomandarea Comisiei de la Veneţia de-a nu organiza alegeri europarlamentare în aceeaşi zi cu alte tipuri de consultări populare şi scrutinuri. Acesta consideră că temele europene sunt mult mai importante într-o perioadă de criză și că este o greșeală suprapunerea acestor evenimente. ”UDMR nu va susține și nici nu este de acord cu acest lucru”, a afirmat Kelemen Hunor.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu are încă un candidat propriu la alegerile prezidențiale, iar acest subiect va fi abordat abia după alegerile din 25 mai pentru Parlamentul European.

3 comentarii

  1. pepenela galben Răspunde

    …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.