Ovidiu Silaghi îl atacă pe Dorel Coica. Începe campania electorală

6 ianuarie 2014 | 35 comentarii
deputat Ovidiu Silaghi

deputat Ovidiu Silaghi

Preşedintele PNL Satu Mare, europarlamentrul Ovidiu Silaghi, a transmis, astăzi, un comunicat de presă, în care îl atacă pe primarul Dorel Coica. Categoric, acest comunicat dă startul campaniei electorale pentru europarlamentare. Probabil că Ovidiu Silaghi se va afla pe lista iar Ioan Mircea Paşcu pe lista PSD, începând astfel confruntarea electorală dintre cele două partide.

Redăm în continuare comunicatul.

 Câteva consideraţii despre Fondurile Europene,

 În calitatea mea de europarlamentar şi membru al Comisiei de Dezvoltare Regională am urmărit cu mare interes conferinţa de presă despre programul extrem de ambiţios de investiţii al primăriei şi Zonei Metropolitane pentru 2014.

Pentru o corectă informare, vreau să vă aduc la cunoştinţa faptul că în 10 decembrie 2013 am avut o întâlnire cu comisarul pentru dezvoltare regională, Johannes Hahnn, la Strasburg, pe tema implementării  programului de finanţare 2014-2020 iar concluzia a fost că, în cazul în care funcţionează totul perfect, respectiv Comisia Europeană aprobă parteneriatul strategic cu România în luna ianuarie şi birocraţia comisiei cu birocraţia românească se alinează în totalitate, termenul cel mai optimist de lansare a ghidului aplicantului poate fi, cel mai devreme, la sfârşitul anului 2014.

Experienţa comisiei, în schimb, arată că si statele cele mai performante în absorbţia fondurilor europene, în ciclul 2007-2013, au avut nevoie de 2 ani pentru lansarea axelor.

Prin urmare, planul extrem de ambiţios de 147,2 milioane euro în Zona Metropolitană a Satu Mare este imposibil de realizat în ciclul financiar 2014-2020.

De altfel, proiectele care se lansează se consideră a fi finalizate pe întreg ciclul financiar şi nu într-un an. Cum nimeni nu-i perfect, nici Comisia Europeană, nici Ministerul Afacerilor Europene, nici Autoritatea de Management, nici organismele intermediare, nici domnul Gheorghe Rentea, în ignoranţa dânsului, nici măcar domnul primar Coica, afirm cu certitudine ca suma nu va fi disponibilă pentru Zona Metropolitană în 2014.

De altfel, domnul primar Coica, un om de mare caracter, care, în general, este extrem de vigilent cu afirmaţiile colaboratorilor săi, nu a fost, de această dată, vigilent cu afirmaţiile domnului Rentea.

Dacă vrem să ne referim la ciclul financiar 2007-2013, care în urma negocierilor a primit trei ani în plus pentru decontare şi implementare, se aplică doar la proiectele depuse deja. Nu ştiu să existe proiecte pe rol în valoare de 147 milioane euro.

De altfel, termenul destul de medical “fişe de proiecte“ nu există în nomenclatorul Comisiei Europene. Pe fonduri europene se lucrează cu proiecte care există sau nu există, nu cu fişe.

De altfel, prin vocea ministrului de Afaceri Europene, Eugen Teodorovici, România îşi propune să deconteze în 2014 aproximativ 1.5 miliarde euro. Ar fi frumos ca 10% din aceasta sumă să ajungă la Zona Metropolitană Satu Mare, dar practic este imposibil, din lipsa proiectelor depuse. Municipiul Satu Mare, pe ciclul financiar 2007-2013 a avut aproximativ 15 milioane euro, proiecte cu finanţare europeană. Este imposibil ca într-un singur an să ai de zece ori mai mult şi fără proiecte şi fără cofinanţare.

Din câte ştiu eu, proiectul de buget local nu are prevăzute cele aproximativ 8 milioane de euro care ar fi minim necesare pentru cofinanţare.

Doresc să vă informez că orice europarlamentar, oricât de abil ar fi, nu poate dirija nicăieri bani direct de la Bruxelles, nici măcar Zonei Metropolitane Satu Mare. Filtrele la care face referire domnul primar se cheamă, în România, Ministerul Afacerilor Europene, Autoritatea de Management, organisme intermediare, Agenţia de Dezvoltare Regională şi în primul şi primul rând, acordul de parteneriat pe care, din păcate, Comisia Europeană încă nu l-a semnat cu România.

La noi şi mari investiţii REALISTE pentru Zona Metropolitană!

Cu stimă … şi caracter,

europarlamentar Ovidiu Silaghi

membru în Comisia de Dezvoltare Regională a Parlamentului European

P.S. În altă ordine de idei, eu sunt om politic şi reprezint un partid politic şi în primul şi primul rând sunt sătmărean şi nu am nevoie de acordul nimănui ca eu şi partidul pe care îl reprezint să facă activităţi politice pe raza municipiului Satu Mare. Nici măcar de acordul primarului! 

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (35)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. caracter spune:

    Tocmai tu vorbesti de caracter????????????

    • flacara violeta spune:

      La pucarie,sisi la puscarie! Acesta este slagarul din 2014 care-l v-a propulsa pe sisi gelatu’ corupt…direct coleg de celula cu bombonel si bininteles cu tov.lui de partid relu fenechiu!Asa sa ajute Dumnezeu! Romani desteptarea! Justitia s-a ”trezit”,dar si noi prin votul nostru trebuie sa o ajutam, sa nu mai ajunga in parlament toti incultii, analfabetii, penalii,smenarii,care defapt prin faptul ca au ajuns acolo arata ce fel de popor suntem! Ori eu cred ca exista si oameni de calitate!

  2. Vasile spune:

    Toti o apa si un pamant, jefuiesc orasul cu Florisalul. Bine zicea Babasan in 2012, astia is pusi numa pe capatuiala si jaf.

  3. hopa hop spune:

    dar sa nu uitam ca PNL a votat impotriva prelungirii contractului cu Florisalul!!!
    au votat PSD+ PDL+UDMR!!!!

  4. sm spune:

    Felicitari d-le ministru,nu merita sa coborati la nivelul lui Coica ,dupa ce l-ati facut primar sudistul va intoarce spatele,pacat de votul satmarenilor pe care i-a mintit cu nerusinare promitand tot ce se poate pacat de noi ca platim taxe si inpozote care se irosesc pe nimicuri,(concerte,artificii fasole cu carnat,cosuri de gunoi,angajari de clientela polit

    ica,presa platita pt imagine falsa si alte rahaturi in 2 ani de mandat).

  5. au la el cica e satmarean, dar oare a trecut pe drumul pe care la inaugurat Satu Mare -Apa dupa ce a taiat panglica

  6. Caracter spune:

    Sa nu uitam ca PNL-ul dorea realizarea unui contract cu firma lor privata de salubrizare RER!!

  7. sau a inaugurat drumul judetan Satu Mare -Homoroade iBeltiug ca asa se lauda colegu de partid Stefut ca il termina inca in anul 2013

  8. flory sall spune:

    Si care e firma aia privată a PNL că eu nu imi amintesc!
    Iar pintea catalin ar trebui să invete limba română: se scrie “l-a inaugurat”.
    Drumul facut până la Apa este apreciat de toți oamenii. Se vede însă treaba că nu si de analfabeți!

  9. rentea dar nu renta spune:

    De unde dracu l-a scos Coica pe bukot primarul ăsta de Rentea? De la Culci, unde a candidat la Primărie?
    Că e destul sa-i vezi mutra aia resapata și-ti dai seama că la așa primar, așa aghiotant

  10. tot sătmărean spune:

    Atâta minte avem și noi sătmărenii ca sa-l votăm pe unul de ai nostri, cum este Ovidiu Silaghi! Măcar el a făcut ceva pentru Satu Mare. Și va face!

    • satmarean spune:

      Ce? Si ce?

    • Viorel spune:

      eventual a facut ptr el. si ptr mandra lui blonda. Ca ptr Satu Mare si ptr satmareni n-a facut nimic, in afara de a face cunoscut orasul pe posturile de stiri ca fiind locul de intalnire si acordare a “minusculei” mite. un fleac, o nimica toata, doar 200 mii Euro.

  11. alt sătmărean spune:

    Oare ce-l tot mânca in cur pe Coica să tot iasă cu tot felul de măgarii? Nu îi spune nimeni cât e de penibil deja, mai ales când apare cu zombiul ăla de Rentea? Ce pregatire are omul ăsta, ca după cum se prezintă, nu cred că-l duce mintea prea mult!

  12. floracu spune:

    Ascultați aici, noul imn al orașului Satu Mare:

    Pușcaș și factura lată,
    Ce gunoaie! ( Deocamdată!)

  13. satmarean spune:

    Da’ cu drumu catre Satmarel cum a ramas?

  14. Daniel spune:

    In timp ce presa online dadea comunicatul lui Sisi gelatul, fostul ministrul fuma tigari scumpe si savura din pahar o bautura fina la localul de langa teatru, unde de altfel au si chefuit de revelion. Acuma era la masa cu eternii sai amici, unii cu activitati in spatiile comerciale detinute de el si sotia Ariana. Insa Sisi e un diplomat in politica, insa cu el fara el tot acolo e, macar ca are ceva studii facute, ca in rest nu prea e mare lucru de capul sau. Se pricepe la masinariile astea, chicitele birocratice, de aia e pus la inaintare de aia de la Bucuresti, ca doar nu de destept ce e a ajuns ministru. Cat despre Coica, sa nu se mai arunce asa in discutii, ca daca tot vorbim de teatru, sa ne amintim ca pe vremea lui Ilyes s-a semnat contractul cu bani europeni de reabilitare a lui, s-a accesat insa si mai inainte, insa iata ca nic acum nu s-a inceput din cate stiu lucrarile, asa ca daca ar fi sa ne luam dupa ce zice Coica, toate alea ar incepe asa in vreo 5-6 ani, asta daca s-ar obtine fondurile europene anul asta, insa nici o sansa.

  15. Daniel spune:

    :) Nu am stat sa il controlez, insa e obisnuit cu chestii de astea, ca el mai mult sta in avioane, unde poate le mai trage la masea, decat sta pe acasa. Dar ma intreb totusi azi nu e zi de lucru la Parlamentul European? Cert este ca Silaghi Stef sunt mai buni prieteni cu Govor, decat cu, Coica…prietenii stiu de ce…ban la ban trage :)

    • satmarean spune:

      Si cine seamana se-aduna? Nimic nu mai e cert in ziua de azi

    • Ion spune:

      Iti spun eu ce bea: vin alb de Jidvei cu sifon, ca tot romanul care stie ce e bun. Iti pot spune si ca mii de romani normali beau asa ceva. Terminati cu prostiile, nu va faceti ca nu pricepeti si cititi corect ce a spus Sisi acolo: e o parere documentata si foarte bine punctata. Daca primarul nu isi va respecta promisiunile(si nu le va putea respecta in acest fel) va da vina pe europarlamentarul de la Satu Mare ca nu a facut lobby pentru oras… Mi se pare atat de normal ca Silaghi sa puna lucrurile la punct incat desfid pe toti caraghiosii care vorbesc pe langa subiect

      • satmarean spune:

        aia “Cu stimă … şi caracter,” e cea mai documentata/caraghioasa parte din comunicatu’ de presa :D
        Iar eu as fi scris dl. Silaghi, macar, daca tot il respecti.
        Nu ne mai desfide tu chiar asa tare. Nu liberalii si-au convins electoratul din municipiu sa voteze cu dl. Coica?
        Nu-i caraghios ca astia din USL o data se pupa o data se scuipa?

  16. mda,Silaghi..a iesit puiul din gaoace,in sfirsit,era cazul sa nu mai stea pitit sa nu cumva sa fie strivit marele educat al patriei

  17. Mussolini de Mehedinti spune:

    Ce ma? Nu va mai place de mine?! Eu sunt Mussolini de Mehedinti, din Oltenia mea draga si scumpa … Si ma mandresc cu asta. Ca mine nu e nimeni, va arat eu voua! Al vostru pe veci,
    Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini, Mussolini

  18. Stef Adrian spune:

    MInistrul penal ,infractor âi desconspiră minciunile ordinare aruncate populației de către Primarul mincinos,incompetent,incompatibil.

  19. ioan spune:

    cand haita e prea numeroasa,incep lupii sa se atace intre ei.cei slabi mor sau fug,cei puternici raman.dar acestia ai nostrii nu-s lupi,sunt sacali.adica niste lasi,care fura de la altii.

  20. demon spune:

    oameni buni , a’stai D’ialnostruuu

  21. liberal spune:

    remember, remember… sau: “sa nu uiti Darie”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest