TNL Satu Mare a demarat proiectul „10 pentru Europa”

19 ianuarie 2014 | 17 comentarii

robert-laszlo,-gheorghe-riscau-(2)Preşedintele organizaţiei judeţene a TNL Satu Mare, Gheorghe Rişcău şi preşedintele filialei municipale, Robert Laszlo, au prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, proiectul “10 pentru Europa”, concurs la care se pot înscrierii tinerii doritori să obţină un loc pe lista PNL la alegerile europarlamentare.

Potrivit acestora, “10 pentru Europa” este un proiect interactiv de construire a unei cariere politice şi un nou standard de transparentă în selecţia candidaţilor. Prin probele variate, proiectul va perfecţiona pregătirea celor mai talentaţi tineri politicieni din România. Axat pe inovaţie, 10 pentru Europa aduce în prim plan individul, tânărul pasionat de politică, liderul interesat de evoluţia ţării sale şi a construcţiei europene, ca factor de dezvoltare naţională. Platforma online le permite competitorilor să-şi împărtăşească ideile, viziunea şi strategia pentru dezvoltarea României în cadrul Uniunii Europene. Prin organizarea evenimentelor locale şi regionale, ei îşi vor prezenta strategiile în faţa cetăţenilor României. 10 pentru Europa va crea o nouă elită de tineri liberali, un nou val în politica românească..

Prin intermediul său, tinerii competenţi şi motivaţi, liderii de mâine beneficiază de şansa de autopromovare şi de oportunitatea de a-şi construi o carieră politică de succes.

Proiectul are mai multe etape:

Etapa 1: 15 noiembrie – 30 ianuarie: Înscrierea candidaţilor pe site-ul proiectului .

Înscrierea pe site se va face prin:

  • încărcare CV în format Europass
  • încărcarea unui video de maxim 5 minute care să trateze 3 teme europene predefinite şi o viziune personală asupra viitorului Uniunii Europene

Notă: profilul de candidat va fi aprobat înainte de a fi publicat pe site de către comisia de proiect

Etapa 2: 15 ianuarie – 15 februarie: Începe votul online.

Începând cu 15 ianuarie, toată lumea va putea vota pe site candidaţii. 
Votul va fi online. La finalul lunii se va face un top al voturilor, iar primii 60 în ordinea voturilor obţinute vor trece în umătoarea etapă a selecţiei..

 Etapa 3: 15 februarie: Anunțarea semifinaliștilor.

 Etapa 4: 15 februarie – 16 martie: Evenimente locale.

Sunt propuse de către echipa 10 pentru Europa, 5 teme de interes european, actuale la acel moment. Fiecare candidat va organiza 2 evenimente locale, cu o participare de cel puţin 100 de oameni, pe baza temelor de interes european alese. Fiecare 50 de oameni în plus peste limita minimă vor reprezenta 10 voturi în plus pentru candidat.

Criteriile de departajare vor fi:

  • prezenţă la evenimentele desfăşurate
  • apariţii în media locală şi naţională, care vor fi comunicate în termen de maxim 5 zile către echipa de organizare a proiectului
  • originalitatea evenimentului şi modul de abordare al temei

 Etapa 5: 21 martie – 23 martie: Interviul semifinaliştilor.

Semifinaliştii vor trece printr-un interviu în faţa unei comisii de jurizare. La interviu, fiecare candidat va trebui să motiveze dorinţa lui de a candida la alegerile europarlamentare, să demonstreze că este capabil să reprezinte PNL în Parlamentul European şi că este la curent cu temele de interes de la nivel european.

 Etapa 6: 30 martie: Anunțarea finaliștilor.

Cei 20 de finalişti vor trece printr-un interviu în faţa unei comisii formate din 5 lideri liberali cu experienţă europeană. La interviu, fiecare candidat va trebui să motiveze dorinţa lui de a candida la alegerile europarlamentare, să demonstreze că este capabil să reprezinte PNL în Parlamentul European şi că este la curent cu temele de interes de la nivel european.

 Etapa 7: 5 aprilie: Marea finală.

Etapa finală a selecţiei constă într-un eveniment-concurs cu 7 000 de spectatori, care va avea loc la Romexpo şi la care vor participa cei 20 de finalişti.

Vor exista 3 probe la care candidaţii vor participa:

  • un test-grilă de cultură generală despre Uniunea Europeană, redactat într-o limbă de circulaţie internaţională, pe care îl vor completa într-un timp definit, urmând ca testul să fie corectat de către juriu
  • dezbatere faţă în faţă: participanţii vor trage la sorţi bileţele pe care vor fi prezentate teme de interes european, iar apoi, în perechi de câte 2, vor avea o scurtă dezbatere pe tema trasă la sorţi
  • public speaking: participanţii vor trage la sorţi bileţele pe care vor fi prezentate teme de interes european, iar aceştia vor ţine un discurs de 2 minute pe tema trasă la sorţi.

 

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (17)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. ccc spune:

    Asta e bancul zilei????

  2. SATMAREAN spune:

    Minciuni peneliste… Cine sa creada intr-o competitie corecta cand PNL Satu Mare a promovat in administratia publica si in functii in deconcentrate oameni fara pregatire corespunzatoare, ca de exemplu, sef de birou la Aeroport un strungar de la UNIO,un fost pedelist de soi,un pupincurist de-al presedintelui Stef?!La fel, ce l-a recomandat pe Babut pentru a fi city-manager sau pe Gigi-soferul consilier la Apaserv? Dragi penelisti, nu mai duceti populatia cu presul!

  3. flacara violeta spune:

    Da, da o sa va dea ROMANII,niste 10, de invers o sa umblati, asa ca bonus pt.MINCIUNILE cu care ati castigat alegerile ,daramand un guvern MULT mai COMPETENT! In 2 ani de guvernare ati aruncat TARA in HAOS!Au ajuns oamenii sa-l regrete pe ceausescu,ceea ce este grav,daca ne gandim la cei care au murit atunci in 89′!JOS usl! Fortele de CENTRU-DREAPTA trebuie sa se uneasca si sa terminam cu acesti odiosi usl! Liberalii nu mai exista,au fost absorbiti TOTAL de psd se vede si din gandirea lor comunista,VOTAND alaturi de fostii comunisti tot felul de ineptii! RUSINE!

  4. Shrek spune:

    Pupincuristul de Robert :) PS: Sau raspunde la Roberta? :))))

  5. satmarean spune:

    A primit micutu bar la biroul de director adjunct? Astia chiar cred ca inventeaza acuma meritocratia? Jalnic

  6. Euglena Verde spune:

    Nu se puteau face mai multe poze de la eveniment ca sa vedem tinerele si tinerii liberali? Se descarcau aparatele foto?!

  7. flacara violeta spune:

    Satmarenii si ROMANII o sa le-o traga in etape! Indata incepe dansul! JOS usl

  8. satmarean spune:

    Eu cred ca o pnl-ul o v-a primii in 2 etape: 1. de la romani ,2.de la psd! Si o merita cu prisosinta ca s-au bagat in aceasta cocina!Asta NU este pnl-ul istoric,ci o adunatura de penali,pusi pe furat!

  9. dascal spune:

    PNL a ajuns un partid de doi bani, sub conducerea lui Antonescu.
    La Satu Mare, prin promovarea nepotismului si clientelismului, PNL este intr-o stare jalnica. Dupa alegerile din 2012, prin promovarea in functii importante a unor incompetenti, partidul acesta s-a discreditat in fata electoratului.

  10. EVA spune:

    N-au fost in stare penelistii satmareni sa organizeze alegeri corecte, fara biletele si recomandari, pentru conducerea partidului la nivel local, cum sa mai ai incredere in ei?

  11. sorinela spune:

    vai ROBERTA ,da ce fericita esti in poza fetito…..,da ce esti asa zimbareata ROBERTA??? oare de ceeeeeee……..????hmhmh

  12. oare Silaghi bruiatul ce zice..ca doar este in legatura cu fiinte inteligente extraterestre care ii transmit sistematic ce si cum sa faca ca toti satmarenii sa aiba jeep,case,spatii comerciale etc….asta ne face bogati pe toti,sa vedeti

  13. Umberto Eco spune:

    Faceti mai multe poze la tineret ca ei is viitorul tarii! La umflatii, taurii comunali de politicieni penali gen Ciocan, Viman Ioan, Valer Marian, Csehi Arpad etc tot timpul le faceti o gramada de poze! Ei is pe duca!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest