Concurs internaţional de floretă cadeţi, în week-end, la Satu Mare

6 februarie 2014 | 4 comentarii

Dan Suta, Dorel Coica, Marcel tarta (5)Satu Mare găzduieşte sâmbătă şi duminică unul dintre cele mai puternice concursuri de scrimă din România din 2014. În perioada 8-9 februarie, oraşul de pe Someş va primi 78 de floretişti din 12 ţări (Austria, Belarus, Cehia, Egipt, Ungaria, Italia, Japonia, Rep. Moldova, România, Slovacia, Turcia, Ucraina) pentru o nouă etapă a Circuitului European pentru cadeţi.

Detalii referitoare la acest eveniment au fost prezentate astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută de primarul Dorel Coica, directorul Clubului Sportiv Satu Mare, Marcel Tarţa şi antrenorul Dan Şuta.

Doresc să mulţumesc în mod special doamnei Ana Pascu, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă pentru sprijinul şi contribuţia pe care a avut-o în cuprinderea oraşului Satu Mare în Circuitul European de Competiţii alături de oraşe precum Warszwa (Polonia), Reikjavik (Islanda), Goeteborg (Suedia), Pisa (Italia) , Krakovia (Polonia), Berlin (Germania), Moeding (Austria), Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Poznan (Polonia), Londra (Anglia). Mulţumesc întregii conduceri a Federaţiei Române de Scrimă pentru colaborarea în organizarea celei de-a V-a ediţii a Cupei Satu Mare – floretă cadete. Zilele de 8 – 9 februarie 2014 sunt zile de sărbătoare pentru Municipiul nostru şi pentru scrima sătmăreană”, a precizat primarul Dorel Coica.

Afis cupa satu mare scrima

România va fi reprezentată de 15 sportive, după cum urmează: Teodora Băloiu (13 ani, nr. 345), Ana Boldor (16 ani, nr. 59), Raluca Drăghici (13 ani, nr. 218), Miruna Lazăr (13 ani, nr. 527), Ioana Mistric (15 ani, nr. 216), Ioana Mocanu (14 ani, nr. 325), Anca Săveanu (13 ani, nr. 197), Teodora Sîrbu (14 ani, nr. 211), Raluca Vîrgă (16 ani, nr. 86) – toate de la Steaua; Rebeca Cândescu (12 ani, nr. 485) – de la ACS Balestra; Adriana Haidu (15 ani, nr. 157), Viktoria Jager (13 ani, neclasificată), Andrea Potor (13 ani, nr. 323), Alexandra Lazin (15 ani, nr. 323) – toate de la CS Satu Mare; Raluca Văcăraşu (14 ani, nr. 217) – de la Farul Constanţa.

Întrecerea va avea loc la Sala de Scrimă “Alexandru Csipler”, iar primele asalturi vor avea loc începând cu ora 9:00. Organizator principal al evenimentului este Primăria Satu Mare împreună cu Federaţia Română de Scrimă.

În 2013, clasamentul etapei din Circuitul European a arătat astfel: 1. Mălina Călugăreanu (România), 2. Maria Boldor (România), 3. Balogh Orsolya (Ungaria) şi Ovechkina Daria (Rusia).

Cu ocazia acestui eveniment, toţi sportivii şi antrenorii participanţi la concurs vor purta, înainte de a intra pe planşe, tricouri imprimate cu chipul fostului mare campion al scrimei sătmărene Vasile Costa.

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Daniel spune:

    Dorule, dorule inca un eveniment de unde mai poti fura cativa banuti!

  2. Daniel spune:

    Domnii de la D.N.A. lui Coica i se rupe de voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest