Liga Elevilor Social Democraţi, înfiinţată la PSD Satu Mare. Tudor Teuşan – preşedinte

21 februarie 2014 | 32 comentarii

liga elevilor PSD Satu MareLa sediul Partidului Social Democrat Satu Mare a avut loc, astăzi, constituirea Liga Elevilor Social-Democrati, in prezenta presedintelui TSD de la judet, Raul Babtan, presedintelui de la TSD Municipiu, Bujor Ionut, a secretarului TSD, Groza Catalin si a presedintilor de organizatii din judet.

“In calitate de presedinte al TSD Satu Mare impreuna cu colegii mei de la tineret am tinut sa constituim, Liga Elevilor Social Democraţi, din nevoia de a apăra interesele elevilor, pe care îi vom sprijini în permanenţă.

Nădejdea de a deveni mai buni stă în cei care se află acum în băncile şcolii, iar noi, Tineretul Social Democrat din Satu Mare, ne dorim ca, prin intermediul acestei ligi, elevii satmareni să îşi facă auzite ideile si sa le punem impreuna cu ei in practica”, a precizat presedintele TSD Satu Mare, Raul Babtan.

Presedintele ales al LESD Satu Mare, Tudor Teusan, elev al Colegiului “Mihai Eminescu” a dorit sa le transmita noilor sai colegi un mesaj de mobilizare, de unitate, de prietenie si faptul ca isi propune in viitorul apropiat sa atraga cati mai multi membri, pentru a identifica si rezolva problemele cu care se confrunta elevii.

De asemenea presedintele Organizatiei municipale a TSD, Ionut Bujor, a tinut sa aminteasca faptul ca unitatea trebuie sa fie lucrul cel mai important si piatra de temelie in cadrul LESD. Tineretul nu este numai viitorul unei tari, ci si prezentul acesteia.

La sedinta de constituire a LESD au participat un numar de 67 de elevi din intreg judetul Satu Mare.

Sursa: TSD Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (32)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. cetatean normal spune:

    psd-lasa elevii in pace!!!! Nu sunteti un exemplu DEMN de urmat,atata timp cat aveti presedinte un PLAGIATOR,MITOMAN,iar guvernul condus de el este cel mai corupt si HOT din istoria Romaniei!Apoi sa nu-i uitam pe:ilici, dragnea,hrebenciuc,mazare………..si nastase! Astea-s exemple de urmat? Atentie parinti ! Supravegheati-va copii! Nu le permiteti sa se inroleze in psd! Le puteti distruge cariera pt. totdeauna!

  2. altu spune:

    In ’90, colegii vostri de partid ii alergau pe studenti cu haitele de mineri si securisti infiltrati. Sunteti ultimii in masura sa ii aparati. Putina sfiala domnilor…si capul in pamant.

  3. parinte spune:

    Ce cauta politichia in scoli? Da cine vrea sa fie exemplu dige-iul, beat turta la discoteci, Groza catalin care nu a avut pana la varsta de 30 ani un loc de munca ? Atentie parinti, atentie profesori!

  4. Trecător spune:

    Auzi domnu “părinte” la cum scrii nici tu nu cred că ai un loc de muncă și sper că nu ești nici părinte pentru că mi-ar fi milă de copii tăi să aibă un părinte care stă așa prost la capitolul gramatică…pentru “altu” nu cred că mai are rost să vorbim de ce a fost în 90′ oricum cât timp tot stăm și amintim trecutul țara nu va înainta… și domnule “cetățean normal”, care probabil ții cu opoziția, toate guvernele sunt corupte și toate fur la fel de mult. Idea este că partidele nu au ce căuta în școli punct …oricum TSD bravo pentru numele pus !!! :))) L-ES-D…mult cred că ați gândit acest nume… după cât timp încep efectele halucinogene? :))

    • satmarean spune:

      Cred ca au inceput fix inainte sa se infiinteze :-D.
      Dar ca sa bagi niste minori in politica, atunci cand nici drept de vot nu au inca pentru ca nu au implinit varsta majorarului,, trebuie sa ai tupeu maxim si o doza consistenta de neaprostie… si prostie in general.
      Ii inscrie in partid? Cam dupa ce statut ar putea functiona asa o grozavie?

  5. fanica spune:

    Postacii PDL-isti sunt la datorie! Trăiască “partidul portocalelor”

  6. flacara violeta spune:

    Trebuie sa fi un parinte iresponsabil sa-ti lasi copilul sa se inscrie in partidul urmas vasnic al pcr! Tinerii trebuie sa stie ca iliescu a fost cel care a macelarit studentii in 90,a ordonat minerilor sa bata intelectualii, a devastat sediile partidelor istorice,a dus tara in haos tinand o EUROPA intreaga cu sufletul la gura.Acel “trecator” zice ca nu trebuie sa ne uitam in spate! Cum sa nu ne uitam imbecilule? Cum crezi ca putem merge mai departe fara sa se cunoasca adevarul? Sunt familii care si-au pierdut copii, fratii,vecinii,bunicii si tu crezi ca se poate sterge cu buretele? Mare imbecil de psd-ist trebuie sa fi! Parinti RESPONSABILI–NU va lasati copii atrasi in aceasta gasca numita psd,care in scurt timp v-a da socoteala in fata poporului! RESPECT PENTRU UCRAINA!

  7. Totti spune:

    Pana unde se va mai merge cu ligile astea? Noul presedinte isi va face de cap peste scurt timp si aici.

  8. un cetatean cu scaun la cap spune:

    Trecatoruleeeee…voi astia de pe la usl cand nu aveti replici(nici nu stiu ce replica ati avea aici),o tot dati cu gramatica!Eu cred ca voi toti sunteti niste DOTTORI in “gramatica”,dar mai ales la mani PULA ri si diversiuni.Cand ROMANII prin votul lor o sa va puna acolo unde va este locul(la lada de GUNOI a istoriei),atunci putem vorbi de o insanatosire a societatii noastre! Pana atunci va transmit doar mucles si fac un apel si eu catre parinti de a-si supraveghea copii, de ai tine departe de politica ,dar in special de psd,urmasul pcr, care a facut atata rau omenirii! jos usl!,jos psd!! RESPECT POPORULUI UCRAINIAN! Prin grija tov, iliescu de la psd si ROMANIA atrecut prin acest negru episod! RUSINE psd!

    • Trecător spune:

      Bună ziua domnule “cetățean cu scaun la cap”! Eu cred că nu ați citit în totalitate comment-ul meu… în primul rând am criticat numele ales de către TSD pentru această mișcare… numele fiind foarte asemănător cu numele unui drog cu efecte halucinogene. Nu cred că se cuvine ca să asociezi elevi de liceu cu numele unui drog… în al doilea rând nu știu de unde rezultă din comment-ul meu că sunt susținător usl… eu nu susțin nici un partid politic și nici nu o voi face în viitorul apropiat.. sunt multe lucruri interesante în lumea asta care merită mai multă atenție decât politica la noi în țară în momentul actual. TSD dăcă vrei să promovezi voluntariatul în Satu Mare susține ONG-uri actuale ca și Caritas, Act4U, SamStudia, Inedit etc. și nu mai pune Social-Democrat la numele fiecarei acțiuni pe care o faci… nu câstigați nimic… doar câtiva cetățeni cu scaun la cap care vă urează de bine într-un mod foarte vulgar :) Mulțumesc!

  9. sandu spune:

    De ce va tot luati unii de oameni???Cu ce drept???De ce tot da-ti vina pe PCR????Ce, vreti sa ziceti ca tinerii din PSD au fost comunisti???E clar rea vointa!!!
    Comunisti batrani sunt in toate partidele!!!Cel mai corupt si batjocoritor guvern a fost cel al PDL!!!!!!!!!!Cel mai odios om de dupa 89 e categoric Basescu!!!Ilici a fost si este comunist dar il cam cauta moartea p-acasa….in schimB Base e inca in putere si ma tem ca VA MA FACE FOARTE MULT RAU ACESTEI TARI!!!E INTRUCHIPARE CELUI CU , COARNE!!!

    • flacara violeta spune:

      Bai incultule,pune mana pe o carte si apoi guita! pcr a fost cel mai negru si mai hidos episod din viata omenirii! De aceea trebuie starpiti … de mici! Nu stiu cati ani ai dar de fraier, esti fraier si cand ma gandesc ca sunt cu miile la fel ca si tine. Trebuie sa fiti pusi la colt pentru multi ani incolo. Bai prostovane pentru tine ponta ,dragnea, nastase etc. sunt exemple pozitive? Documenteaza-te prietene! Eu nu mai doresc sa ma “lupt”cu tine sa te luminez!

      • matroz spune:

        @flacara caliie:parerea mea este ca atunci cand ne ia gura pe dinainte si vorbim de fostul partid al romanilor:chiar daca nu ne place acest lucru-ar trebui sa mai si cugetam nitel.
        Ce punem in balanta?Mie mi se pare ca luam in discutie doar fragmente de epoca.Incep cu evidenta:libertatea de exprimare-lipsa spun anti comunistii.Dar a cui libertate-putem spune cu sufletul in palma multe realitati?
        Libertatea economica?-la ce foloseste pentru peste 90% din populatie?
        Libera circulatie-a fost o frica inimaginabila de ceea ce am putea vedea!!!La ce ne foloseste alturati fiind tiganilor?Atentie ,eu chiar nu sunt rasist!Dar am dreptate.
        Democratia in statul de drept?Multi puteti veni cu multe exemple ce se contrapun.Va place acum?
        Nu sunt un fan al epocii trecute,dar parca putina smerenie in a judeca si impune in acelesi timp judecati ar trebui facute macar de cei trecuti prin ele si care au o anumita expertiza in a compara.

  10. Diamant spune:

    Ramane la latinudinea elevilor sa aleaga daca vor sa faca voluntariat alaturi de PSD. Fiecare are cap sa gadeasca si hotararea ii apartine.
    In toate celelalte partide sunt asemenea asociatii, asa ca nu vad de ce asa multe pareri negative din partea oamenilor.

  11. sorin spune:

    Fiecare tanar are libertatea de apartenenta la un grup sau la altul!!!PSD,(prin toate structurile sale) in ciuda unora, este un grup foarte mare, unit si puternic!!!

  12. ..... spune:

    De ce numai pe ei ii vedeti?Toate celelalte partide au astfel de ligi si acolo sunt tot minori.Eu cred ca acesti tineri aur trebui incurajati pentru ca ei sunt viitoarul nostru.

  13. Licurici spune:

    Oamenii tot vorbesc , dar de cele mai multe ori vorbesc prostii . LESD Satu Mare are de gand sa faca multe actiuni de voluntariat , prin care sa ajute acest oras ! Dupa ce ne vom indeplini toate obiectivele pe care ni le-am propus , va veti schimba complet parerea ! Exista multe partide politice , dar la fel de bune ca oraganizatiile din cadrul partidului PSD , nu veti gasi !

    • un istoric spune:

      Bai licurici, schimbati scutecul si apoi sa vorbesti despre PSD, te pronunti in necunostiinta de istorie, vezi contextul infiintarii FSN si apoi infiintarii PSD de catre acel kgb-ist infect care inca conduce din umbra o gloata de hoti.
      Puneti mana pe carte mucosilor si lasati politica pentru cei care chiar se pricep, desi sunt foarte putini in tara asta.

  14. altu spune:

    Dle/dna Diamant, sunt de acord cu ce spuneti, ca fiecare e liber sa aleaga, dar hotararea sa fie luata in cunostinta de cauza. Sa se predea in scoli la orele de istorie si educatie civica(daca se mai face asa ceva) si perioada de dupa `90, cu toate guvernarile. Dintre tumoare pe creier neoperabila si un glont in ceafa nu stiu care ar fi cea mai buna alegere. O zi buna.

    • Diamant spune:

      Se preda in scoli la istorie si despre asa ceva :) aceea este parerea dvs deoarece nu agreati conducerea tarii, adica USL-ul.
      Daca acesti tineri au ales sa faca parte din aceasta organizatie nu stiu ce va deranjeaza pe dvs, nu va ia nimeni painea de pe masa prin infiintarea acestei Ligi a Elevilor

      O zi buna!

      • altu spune:

        Sper ca nu voi fi condamnat pentru delict de opinie daca nu agreez conducerea actuala a tarii, de altfel, nu le-am agreat nici pe cele din trecut. Din ce motive? nenumarate. In 26 de ani, partidele care s-au invartit in caruselul puterii au avut sansa de a demonstra ce pot face pentru tara. Daca dumnevoastra sunteti multumit, e in regula, lui Dan Bitman i-a revenit vocea, asadar Holograf va sustine concerte in continuare , eu tot cu Bayern Munchen voi simpatiza, insa am asteptari mai mari de la onor conducere. Legat de articol si intentiile PSD-ului vis-a-vis de copii, si cu asta am incheiat, pentru ca nu are rost sa polemizam la nesfarsit, un siciolog v-ar putea spune mai multe despre adevaratele intentii. Societatea civila, din care fac si eu parte, e compusa din fel si fel de oameni…cu fel si fel de pregatire, unii cu mai putina, altii cu mai inalta, in te miri ce domenii. Asadar, acceptati si o parere diferita de a dvs. O seara placuta.

  15. Anonim spune:

    Atata timp cat este o organizatie de tip voluntariat, fiecare poate alege daca vrea sau nu sa faca parte din aceasta Liga. Multi comentati fara stiti defapt ce este aceasta organizatie si care este scopul acesteia. Prin aceasta , elevii se pot face auziti, isi pot spune parerile si dorintele care ar vrea sa devina realitate si, mai mult, este un mediu de interactiune si de socializare intre elevi. Nimeni nu este obligat sa faca parte, asa ca lasati comentariile negative deoparte daca nu stiti despre ce e vorba…sau daca unii vor sa se bage in seama gratuit..

  16. satmarean spune:

    E o marsavie sa bagati copii in politica

  17. Licurici spune:

    Oameni buni , terminati cu prostiile ! Nu inteleg , de ce va bagati daca nu stiti despre ce este vorba in aceasta Liga a Elevilor ?

  18. Adi spune:

    Sunt simpatizant al PSD, am 17 ani. Nu inteleg ce este greu sa intelegi faptul ca suntem simpatizanti, nu avem carnet de partid!

    • satmarean spune:

      Nu puteti avea sunteti minori!
      Urmeaza racolarea tinerilor din gradinite?

    • satmarean spune:

      Si ce simpatizezi mai exact, puiule? Explica-ne cum se vede politica de pe bancile scolii ;)

    • un istoric spune:

      faceti voluntariat la Caritas de exemplu, ei ei cum sunteti prostiti voi cei cu duhul slab dar mai ales cu mintea slaba, in curand o sa ajungem o natie de indoctrinati din cauza unora ca voi, sau CJE (consiliul judetean al elevilor) cum zicea cineva…

    • alava spune:

      Pionirule , tu in ’89, inca erai c()c()t cu sana.
      Habar nu ai, ce facea partidul tau postcomunist.

  19. Interesatul spune:

    Dacă tot vroiați să faceți voluntariat și să reprezentați elevi cu spuneți, de ce nu v-ați implicat în cadrul structurii naționale care are ca scop reprezentarea elevilor și anume Consiliul Elevilor, unde la fel ați fi putut să ii reprezentați.Acolo chiar nu cred că politica poate să influențeze, dat fiind faptul că ei sunt apolitici.Cred că această ”liga a elevilor” este una care să manipuleze și nu care să ajute elevi!

  20. observator spune:

    Prea multe comentarii negative,e clar ca sunt partinice.Multi dintre cei care ati postat comentarii negative,ori aveti memorie scurta,ori sunteti masochisti.Ati uitat repede ce au facut fostii guvernanti.In ceea ce ii priveste pe elevii care vor intra in Liga formata de PSD,este optiunea lor atat la intrare,cat si la iesire
    din ea ,daca nu se vor regasi acolo,nu inteleg agitatia dvs.

  21. SUCI spune:

    Atentie. Medicii recomanda pacientiilor conform diacnosticului sa evite cat mai posibil cele ce i-au fost recomandate. Inteleg ca partidele ar trebuie sa infinteze Serviciul Medical Social SMS deoarece ii mai avantajos decat liga elevilor infintati, va recomand sa bateti la usa medicilor pshiatrice, va stricati de cap oameni buni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest