Micile „atenţii” către funcţionari, mai frecvente la Satu Mare decât în alte zone

19 februarie 2014 | 7 comentarii

sedinta Colegiul Prefectural (12)Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie Satu Mare, Stelian Călugăru, le-a făcut astăzi, şefilor de instituţii deconcentrate o informare cu privire la rolul lor în combaterea corupţiei din instituţiile publice, prezentând şi reglementările din noul cod penal. Spre deosebire de alte prezentări din Colegiul Prefectural, aceasta a fost ascultată destul de atent de directorii de instituţii.

Stelian Călugăru le-a explicat acestora care sunt semnele comportamentale la o persoană suspectă de acte de corupţie, dar şi la ce se expun când sunt chemaţi la o cafea. Potrivit acestuia, de cele mai multe ori după o cafea urmează o sticlă de palincă, o masă, şi pe urmă sunt pretinse lucruri ilegale, iar funcţionarul foarte greu mai poate să iasă din acest joc.

Conform noului cod, luarea de mită se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani, darea de mită de la doi la şapte ani, traficul de influenţă de la doi la şapte ani, abuzul în serviciu de la doi la şapte ani iar conflictul de interese de la unu la cinci ani.

Şeful DGA a precizat că din experienţa sa a putut trage concluzia că sătmărenii sunt mai darnici de felul lor, aici micile atenţii către funcţionari, precum o ciocolată, o cafea, o palincă, un buchet de flori, oferindu-se mai mult decât în alte zone ale ţării. 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (7)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. diana spune:

    De ce nu-i instrueste DGA pe medici si asistente…acolo sa vezi luare de mita.Pai daca-i dadeam la medic o sticla de palinca, o cafea, o ciocolata sau un buchet de flori…eram deja la 2m sub pamant.Astea, atat medicii cat si asistentele…au tarife nu gluma…iti spun in fata cat te costa..iar noi fraierii care platim CAS ne conformam ca asta este..daca n-ai… nici nu se uita la tine..Si cine-i prinde pe astea..NIMENI!!!

  2. Florin GAL spune:

    hmmm… intotdeauna cel care isi face poza va face tot posibilul sa arate cat mai bine… dar (din pacate) sunt foarte multi care nu au cunostinta despre faptul ca nici macar un CALUGAR nu are haina chiar asa curata precum doreste sa o arate, in poze sau in discutii…
    hmmm…

    • Razvan spune:

      tu care esti, mah ? cumva fostul PDL-ist acuzat de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de foloase necuvenite etc. etc. ?

      • Florin GAL spune:

        nene Razvan… e foarte usor sa ti se construiasca ceva… si odata costruit acel ceva nu iti ramane altceva decat sa demonstrezi (sau nu) ca nu este asa… Asa ca inteleg ce vrei sa insinuezi, dar nu-i cazul! Dar daca cumva incapatanarea iti este mai puternica decat analiza proprie-ti firi, cu siguranta vei continua in acelasi sens/mod… :)

      • Florin GAL spune:

        si pentru ca pui problema asa… mi-ar face mare placere sa ma intalnesc cu tine sa-ti arat anomaliile dosarului… si pe langa toate astea ti-as mai spune si faptul ca multe neamuri ale celor ce au construit acest dosar sunt la alte partide decat PDL…
        Ba poate iti vei pune si intrebarea De ce sunt achetati, cercetati si trimisi in judecata doar de la PDL??? Chiar atat de curati (si tristi ca praporii) sunt cei din psd si pnl??? Hai sa fim seriosi…DACA VREI !!!

  3. victor spune:

    Bărbaţii şi femeile pot face ceva pentru a-şi păstra puterile sexuale?
    18 august 2013 | 1 comentariu
    puterea sexuala 300×300 Bărbaţii şi femeile pot face ceva pentru a şi păstra puterile sexuale?Sigur. Primul pas este sa hotarasca sa o faca. Ce rost are sa te duci la sala de gimnastica zilnic sau sa-ti urmaresti greutatea sau sa iei vitamine daca vei neglija cea mai importanta si cea mai placuta functie a organismului?

    Daca vrei sa te bucuri in continuare de sex, trebuie sa fii atent cu echipamentul tau sexual si sa-l mentii in forma.

    Dupa cum am observat, organele sexuale – atat la barbati cat si la femei – sunt hidraulice in esenta. Depind de pomparea sangelui sub presiune prin tuburi si vase. Penisul nu intra in erectie pur si simplu – este ridicat si deliberat. Clitorisul nu se umfla pur si simplu – valvele se inchid si se deschid iar sangele este pompat sub presiune. Orgasmul depinde in mare masura de acumularea sangelui sub presiune si este o lansare brusca si exploziva. Daca presiunea nu este suficient de mare – daca sangele stagneaza – orgasmul este slab. E doar o bubuitura slaba si ar trebui sa fie un BUM puternic.

    Ca orice sistem hidraulic, si sistemele dumneavoastra necesita grija si intretinere. Nu puteti neglija sistemul de racire al masinii – sistemul hidraulic. Nu puteti neglija presiunea uleiului – de asemenea hidraulic.

    La fel trebuie sa ai grija de hidraulica echipamentului tau sexual.

    Cum faci asta?

    Fluidul hidraulic al sexului este sangele si trebuie mentinuta o circulatie excelenta catre organele sexuale. Ganditi-va. Daca stati toata ziua la birou cu picioarele atranand in jos, vrand- nevrand veti avea varice. Daca un pacient zace in spital zi dupa zi, va face probabil un cheag de sange la plamani si va muri.

    Daca vreti erectii bune si orgasme bune, trebuie sa faceti ceva pentru asta. Aproape toata lumea este de acord asupra beneficiilor masajului. Nimic nu este ca un masaj la picioare cand te dor si sunt epuizate de la prea mult mers sau stat in picioare. Un masaj la spate e minunat pentru relaxarea si calmarea muschilor incordati.

    Multe femei cred in masajul facial si platesc bani buni ca sa si-l faca. Dar organele sexuale – mult mai importante decat fata, muschii spatelui sau ai picioarelor – sunt lasate sa se descurce singure. Trebuie sa atarne pur si simplu si sa spere ca totul va fi bine cand vine marea clipa?

    Barbatii si femeile – mai ales cei peste patruzeci de ani – ar trebui sa fie dispusi sa ofere organelor lor sexuale aceeasi grija si atentie pe care o ofera picioarelor. Scopul este sa mentina si sa sporeasca alimentarea cu sange a acestor structuri vitale. Ganditi-va putin cum va simtiti. Dupa ce ati stat in picioare toata ziua, simtiti ceva greu in perineu – zona dintre vagin sau scrot si anus. Vagile presiuni si tensiuni in acea zona inghinala sunt un alt simptom al circulatiei proaste catre structurile sexuale.

    Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată!

  4. cici spune:

    La Satu Mare cea mai simpla problema nu o rezolvi decit daca mituiesti pe cineva, altfel nimic nu se rezolva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest