Pataki Csaba despre actualii guvernanţi: „Parcă sunt autişti”

19 februarie 2014 | 6 comentarii

Pataki CsabaParlamentarii UDMR Pataki Csaba şi Kereskenyi Gabor au criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, unele proiecte legislative dar şi legi deja aprobate de cele două camere.

Deputatul Kereskenyi Gabor a prezentat modificările aduse legii privind vânzarea terenurilor agricole, după ce preşedintele a trimis-o spre reanalizare. Astfel, a fost majorată distanţa din apropierea frontierei pentru care trebuie avize speciale la înstrăinare, de la organele de siguranţă naţională. Dacă înainte limita era de 20 km de la frontieră, acum aceasta a fost mărită la 30 de ok, fiind afectat aproape tot judeţul Satu Mare. În opinia parlamentarilor, această lege îngrădeşte dreptul de proprietate.

Legea prevede că terenurile aflate la o distanţă de 2.400 metri de „obiectivele speciale” nu pot fi înstrăinate, însă nimeni nu a specificat ce sunt acestea.

Deputatul a mai anunţat că a depus două interpelări, una adresată ministrului Transporturilor Ramona Mănescu, cu privire la anularea cursei feroviare Satu Mare – Botiz – Bixad, existând foarte multe reclamaţii de la muncitorii şi elevii navetişti.

Cea de-a doua interpelare este cu privire la proiectul privind construirea unui număr de 27 de grădiniţe în judeţul Satu Mare, printr-o finanţare de la Banca Mondială. Punctual, acesta s-a referit la situaţia din Lazuri, unde copiii învaţă în condiţii improprii, a fost anunţată atribuirea licitaţiei dar nu se ştie când vor începe lucrările.

 Senatorul Pataki Csaba a abordat mai multe subiecte discutate în Parlament, criticând aprobarea prelungirii termenelor de la Legea despăgubirilor, deşi se fac mari presiuni asupra României pentru finalizarea acestui proces.

Liderul UDMR a subliniat că în timpul în care situaţia juridică a mai multor terenuri nu este clară, piaţa se liberalizează, se reglementează vânzarea acestora. „Parcă sunt autişti”, i-a caracterizat Pataki.

De asemenea, acesta a amintit de inconsecvenţa privind modificarea Codului Rutier, când propunerile liberalilor n-au fost susţinute nici măcar de ei după dezbateri, sau de propunerile de modificare a Constituţiei. În opinia sa, la cum a fost tratat proiectul de modificare a Constituţiei, la cum a fost atacat de Curtea Constituţională, parcă nimeni nu ar dori să o modifice, deşi ar avea aspecte pozitive.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. attila spune:

    csaba tu ce esti, unul care suge la vodca ca un gip cu motor pe benzina de 3000 cm

  2. caraianu spune:

    presedintele udmr carei care este si primar pune in posesie cu prioritate cetatenii etnici maghiari iar romanii sunt purtati an isi ani de zile.Nepoata fostului primar din anii ’20 care a fost pop cornel umbla si acum sa isi redobandeasca terenurile mostenite iar nepoti ai comerciantului Negrean umbla prin tribunale pentru bunurile familiei sale !
    la primaria udmr Carei nu te poti inscrie pentru vreun concurs daca nu stii scris si vorbit limba maghiara iar primarul semneaza ordine de plata pentru plati la firme marghitene inainte zi la zi cu receptia si inainte de a semna contractul de lucrari.
    tot primarul udmr din carei ignora hotararile consiliului local care prevad la firmele ce presteaza lucrari plata esalonata pe 5 ani si face plata zi la zi cu tot cu dobanzile pe 5 ani.despre asa ceva sa discute seful lui de la judet si despre cum isi cumpara presedintele udmr masina renault de la bacau din banii fundatiei pentru promovarea turismului local si o foloseste cu toata familia lui iar cheltuielile pt accidentul facut cine credeti ca le plateste?
    tot el lasa de izbeliste scoala generala lucaciu care depune proiecte ;la primarie ignorate de levente pt geamurile vechi de suta de ani dar el aproba infiintare de gradinita maghiara cu realizare in 3 luni de zile.
    legea e alta la carei pentru udmr?
    sau daca aveti majoritate in consiliu la carei calcati pe toti in picioare si iesiti cu legea unde nu sunteti majoritari?

  3. roman spune:

    D-le presedinte sper ca udmr Satu Mare, nu v-a mai face aliante locale cu usl,asa cum de 24 de ani se tot rotesc pe la ciolan,dar bineinteles cu alta conducere!Sper ca o sa gasiti aliati in alte partide politice( de dreapta),iar sefii vostrii de la Bucuresti NU vor intra la guvernare alaturi de acesti mafioti, care este cel mai corupt guvern DIN ISTORIE!

  4. dac spune:

    un roman nu face greseli de genu..v-a mai face deoarece se scrie va mai face….si nici nu are memoria asa scurta ca sa nu stie ca udmr a fost mereu la guvernare pana a veni cei de la usl ..impreuna cu pdl sau psd au facut ce au vrut si au sifonat cot la cot cu maidanezii de bucuresti…plus spionajul ministrului nagy zsolt sau nu mai stiti de el?
    dar de paduraru verestoy ceva date? da de kelemen care cu consiliera lui csilla hegedus subtilizau milioanele?
    nici nu e nevoie de uitat prea sus ca se pare ca la carei aveti grave probleme de imagine cu un primar plin de bube!

    • roman spune:

      Dar ce destept esti tu cel care iti zici dac! Nu asta conteaza aici la aceasta rubrica fraiere, cat de corect scri(dau pariu ca la o dictare iti intra pixul in ochi boule! Esenta problemei conteaza ,gunoiule! Asa este, s-au sprijinit unii pe altii jegosule,dar udmr avea alta conducere ,dracule!Asta-i sugeram idiotule,dar tu cu singurul neuron nu poti pricepe,ca pe viitor (la SM udmr este o forta vrei, nu vrei),sa-si caute aliati printre cei de CENTRU-DREAPTA pacalici mic ce esti!

  5. dac spune:

    stiam ca voi va reyolvati divergentele cu ceilalti prin violente verbale si de alta natura dar credeam ca la comentarii te mai indruma cineva ce si cum sa te exprimi.Ca doar ati venit peaici de ceva vreme si trebuia sa se fi lipit ceva de voi pana acum,dar se mai inseala omu’cateodata.Nu trebuie sa fii suparat ca nu ai invata sa scrii corect,mai ai timp ca vad ca esti tinar si in putere sa arunci vorbe grele!
    Sper ca nu la gunoiul cu Florisalul de referi….sauinca nu ai procesat informatia cu csiuka lui hunor bacsi care baga in el pe la cantina sociala din Carei unde vine mereu la datornicu de jeno presedintele udmr carei,ala cu retinere pe salar de 5 anni ca nu au avut udemeristii careieni altu mai bun……fiecare cu valorile lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest