Ultima actualizare: azi, 11:07

Locale

Prefectul Eugeniu Avram a acordat audienţe în Tarna Mare şi Batarci

audienteContinuându-şi audienţele în teritoriu, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, s-a aflat azi, 20 februarie, în mijlocul locuitorilor din comunele Tarna Mare şi Batarci. În acest demers, a fost însoţit de către reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate şi specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului, în funcţie de problematica anunţată din timp de către cetăţeni, de la care au dorit să afle amănunte în rezolvarea unor probleme personale. De menţionat cîn amândouă comunele au fost prezenţi la întâlnirea prefectului cu cetăţenii, primarii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Prefectul Eugeniu Avram, în dialogul cu cetăţenii, le-a subliniat că apreciază această formă de deplasare a sa în teritoriu ca fiind una benefică întrucât foarte multe dintre problemele pe care cetăţenii le ridică în audienţe se pot rezolva direct cu prezenţa autorităţilor locale, evitând totodată deplasările la sediul Instituţiei Prefectului a cetăţenilor care, din anumite motive obiective, nu s-ar deplasa.

Cetăţenii au mulţumit prefectului pentru disponibilitatea sa de a se deplasa în mijlocul lor, având încredere că în prezenţa lui şi a autorităţilor locale, doleanţele lor sunt luate mai mult în considerare şi, de asemenea, primesc îndrumările de specialitate şi sfaturile necesare în rezolvarea, în limitele legii, a diverselor probleme cu care se confruntă. 

În cele două comune au fost prezenţi la întâlnirea cu prefectul, înscriindu-se pentru audienţe, un număr de circa 40 de persoane.

O problemă deosebită ridicată s-a referit la folosirea drumurilor forestiere, sens în care au fost impuse restricţii de tonaj şi că există intenţia de a se solicita taxă de drumuri. În acest sens, prefectul Eugeniu Avram va convoca o întâlnire luni, 24 februarie, cu reprezentanţii Inspectoratul Teritorial Regim Silvic şi de Vânătoare pentru a găsi soluţii legale în vederea reglementării transportului, iar ulterior, cu sprijinul Consiliului Judeţean, rezolvarea globală a drumurilor forestiere din judeţ.

O altă problemă de importanţă colectivă a fost cea cu privire la conducerea şi gestionarea composesoratelor, în special cea referitoare la utilizarea fondurilor obţinute. Prefectul judeţului Satu Mare are în intenţie ca într-un termen cât mai apropiat să organizeze la nivelul judeţului o întâlnire cu reprezentanţii tuturor composesoratelor din judeţ la care să participe specialişti de la Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial Regim Silvic şi de Vânătoare, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi Instituţia Prefectului pentru a clarifica diferite aspecte de organizare şi funcţionare a composesoratelor.

Doi investitori s-au interesat despre posibilitatea repunerii în funcţiune a băilor termale de la Tarna Mare, sens în care au cerut sprijin privind racordarea la reţeaua electrică. Prefectul i-a asigurat de medierea acestei probleme împreună cu SC Electrica SA, sfătuindu-i pe cei doi investitori să întocmească un memoriu din care să rezulte intenţiile lor în acest sens.

Un alt cetăţean s-a arătat interesat despre posibilităţile legale în vederea cumpărării unei suprafeţe de teren din Tarna Mare, proprietatea comunităţii, pe care l-a avut o perioadă de timp închiriat. În intenţia sa există dorinţa de amenajare a unei pieţe private. Prefectul l-a îndrumat să se adreseze consiliului local cu o solicitare în acest sens, iar consiliul local, ca autoritate a administraţiei publice locale ce administrează proprietatea publică şi privată a comunei, poate hotărî în acest sens. Prefectul l-a asigurat că va verifica legalitatea hotărârii consiliului local privind retragerea dreptului de administrare.

Totodată, au fost ridicate probleme privind aplicarea legii fondului funciar, în speţă reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 50 de hectare, în urma unor cereri înaintate de cetăţeni români care locuiesc în Cehia.

În comuna Batarci, cetăţenii au ridicat anumite probleme de natură edilitar- gospodărească, în special cele referitoare la întreţinerea drumului şi curăţirea şanţurilor. În acest sens, prefectul i-a sugerat primarului medierea în cazul unor probleme mai dificile, cum este cea referitoare la scurgerea unor dejecţii, iar în caz contrar să aplice legea privind înfiinţarea gropii septice şi nu în ultimul rând, întrucât primăvara se apropie, în toate localităţile comunei să apară interesul pentru ordinea şi curăţenia în comună.      

Cu toate că în localitatea Batarci nu a existat Cooperativă Agricolă de Producţie au fost ridicate unele probleme privind aplicarea legilor fondului funciar, în toate cazurile luându-se îndrumările necesare pentru soluţionarea legală a acestora şi în special a cererilor referitoare la reconstruirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. O problemă mai deosebită a fost ridicată de un grup de trei cetăţeni referitoare la încadrarea activităţii desfăşurate în grupe de muncă. Reprezentantul Casei Judeţene de Pensii a analizat fiecare caz în parte şi i-a îndrumat ce fel de documente trebuie să prezinte la Casa Judeţeană de Pensii pentru a se rezolva problemele lor.

Cazul ridicat de către Batin Irina din Comlăuşa privind amplasarea unui podeţ pe proprietatea sa va face obiectul unei analize a unei comisii ce se va constitui prin ordinul prefectului din care nu vor lipsi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Gospodărire a Apelor şi autorităţilor locale pentru a verifica legalitatea amplasării acestui podeţ.

Cetăţeni din Tămăşeni au sesizat prefectul cu privire la întreţinerea fostului pichet de grăniceri a cărui situaţie juridică nu e clarificată, deşi în urmă cu ceva timp, Consiliul Local Batarci a adoptat o hotărâre prin care a fost de acord să preia în proprietate şi administrare respectiva clădire, dar nu s-au mai făcut demersurile necesare pentru adoptarea Hotărârii de Guvern în acest sens.

Un grup de proprietari de oi ar dori să-şi cumpere suprafeţe agricole pentru păşuni de la proprietari persoane fizice pe care le-au avut închiriate, dar, între timp, proprietarii le-au înstrăinat cu contracte sub semnătură privată, interesându-se dacă acestea sunt legal întocmite. Prefectul i-a îndrumat ca împreună cu primarul comunei să clarifice situaţia prezentată şi să informeze despre soluţia la care s-a ajuns.

În încheierea audienţelor, prefectul i-a asigurat pe cei prezenţi că va reveni în zonă.

Sursa: Prefectura Satu Mare 

6 comentarii

  1. un satmarean Răspunde

    Acest portal de stiri este dedicat prefectului? Toate miscarile prefectului sunt elogiate aici, in sensul ca prefectul a primit pe…,prefectul a audiat in …, prefectul a intervenit la…! De ce nu merge portalul acesta de asa zise stiri si mai departe cu investigatia,adica sa constate si sa ne informeze si pe noi prostimea CE S-A REZOLVAT in urma interventiei prefectului? Nu stim nimica ,doar ca acest om sa dus ,a facut, a dres , REZULTATUL= ZERO! Eficienta = ZERO! Plimba dupa el o turma de “specialisti” care ce rol au? Primesc si ei un salar de la stat, trec cele 8 ore si acasa la mici ,bere si ragaiala! JENANT! Oamenii raman tot cu problemele nerezolvate,iar astia pozeaza ca niste superoameni!JOS usl,jos psd!

  2. roman Răspunde

    Da asa este satmarene, se vede de la o posta ca omul desi cica este apolitic,este in campanie electorala!Priveste aceasta poza si constata ca toti cei din jurul mesei(delegatii satmareni sunt psd-isti),inclusiv prefectul care este nu numai propus ,dar si promovat de psd stie toata lumea! Atunci ce vorbim noi aicea? INTREB: Cine dracului mai poate vota cu acest partid condus de un PLAGIATOR,MITOMAN,seful celui MAI CORUPT GUVERN DIN ISTORIA TARII? RASPUNS: Doar niste INCULTI,NEINFORMATI (oameni care nu au acces la sursele de informare corecte),ASISTATII SOCIALI(multi intradevar),HOTII,Baronii locali. Deci niste oameni TOXICI pentru societatea spre CARE TINDEM noi ceilalti CARE AVEM PRETENTII DE LA VIITOR! ROMANI TREZITI-VA!!! JOS psd!!!

    • demon Răspunde

      Ai dreptate, din pacate 90 % din populatie habar nu are, ce rol are presedintele, ce rol are premierul.

  3. p a Răspunde

    da sasu cuceritorul ce mai face?

  4. p a Răspunde

    nu-l vad bine pe sasu gigolo dupa ruperea usl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.