Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Prefectul Eugeniu Avram a susținut audiențe în Supur

prefect eugeniu avramPrefectul Eugeniu Avram a continuat astăzi seria audiențelor în comuna Supur la care s-au prezentat 32 de persoane din comună, cât şi din zonele învecinate: Acâş, Hodod şi Bogdand.

Prefectul a fost însoţit la Supur de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţiei Silvice şi Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, primarii din zonele mai sus menţionate, precum şi  specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului.

Majoritatea problemelor ridicate de către cetăţeni se referă la aplicarea Legii fondului funciar, dar şi probleme privind îndeplinirea atribuţiilor de către reprezentanţii autorităţilor publice locale.

Astfel, un grup de cetăţeni din Dobra s-au plâns de utilizarea unor parcele de teren fără acordul proprietarilor pentru înfiinţarea de plantaţii de viţă de vie. Prefectul Eugeniu Avram a dispus formarea unei comisii mixte de control care să verifice în cursul săptămânii viitoare Primăria Supur privind reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie. De asemenea, prefectul a cerut să fie verificat modul în care au fost încheiate contractele de arendare şi identificarea suprafeţelor cultivate, precum şi condiţiile în care au fost tranzacţionate anumite suprafeţe de teren.

Alte probleme ridicate la audienţe au privit corectarea unor titluri de proprietate ca urmare a unor greşeli de punere în posesie, cazuri în care nu s-a ţinut cont de vechile amplasamente. Prefectul i-a asigurat că există posibilitatea corectării titlurilor de proprietate în acest sens.

O altă problemă ridicată s-a referit la tulburarea în posesie şi distrugerea unor bunuri, respectiv a unei plantaţii de pomi fructiferi. În acest caz, prefectul a dat îndrumări privind urmarea procedurii plângerii prevăzute în noile coduri în materie penală.

O parte dintre persoanele prezente în audienţă şi-au manifestat interesul privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru obţinerea subvenţiilor în cultivarea terenurilor agricole, cu toţii fiind îndrumaţi de către prefectul Eugeniu Avram, să se adreseze Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

La audienţe s-a prezentat şi un grup de reprezentanţi ai Parohiei Romano – Catolice din Hurezu care a cerut sprijin pentru obţinerea terenului aparţinând lăcaşului de cult. O altă categorie de probleme ridicate de cetăţeni cu ocazia audienţelor desfăşurate la Primăria Supur au privit aspecte edilitar – gospodăreşti, ca de exemplu curăţarea rigolelor în vederea scurgerii apelor pluviale, cât şi colectarea apelor, în special de la Casa de Copii din Hurezu Mare.

Nu în ultimul rând, la audienţe au fost ridicate probleme referitoare la activitatea conducerii Composesoratului din Dobra, respectiv gestionarea fondurilor obţinute prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Composesoratul fiind o formă colectivă de proprietate privată, prefectul judeţului i-a îndrumat să solicite, cu ocazia adunării generale, să se prezinte raportul comisiei de cenzori în care să se explice cu claritate modul de cheltuire a fondurilor obţinute pentru întreţinerea şi fertilizarea păşunilor, prin APIA.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.