Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

Teatrul de Nord: premiera „Moartea albă”, duminică de la ora 19:00

Afis Moartea alba netSecția română a Teatrului de Nord prezintă duminică, 23 februarie, ora 19.00, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, premiera spectacolului MOARTEA ALBĂ de Sorin Oros. Regia artistică Marius Costache. Scenografia Cristian Gătina.

Distribuţia: Raluca Mara, Vlad Mureșan, Andreea Mocan, Ciprian Vultur, Gabriela Chirilă, Sergiu Tăbăcaru, Vlad Chico.

Spectacolul este realizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.

Sunt valabile abonamentele ”Ștefan Mareș” și ”Vasile Savinescu”. Preț bilet: 30 lei.

 ”Moartea albă” este doar un “strigăt”, oarecum, artistic, pornit din încercarea mea… umană de a trage un semnal de alarmă şi de a “scoate ochii” tuturor semenilor, îndeosebi, tineri, asupra pericolului acestui flagel nimicitor – stupefiantele! Am spus “a scoate ochii” şi nu “a băga în ochi”, deoarece, de băgat ni se tot bagă, sistematic, tot felul de “importuri” – prostituţie, jafuri armate, crime macabre, violuri gerontofile, iubiri zoofile, sinucideri anunţate în prime-time, droguri… Am scris acest text pentru că, sunt convins, un spectacol are un efect infinit mai mare decât o simplă conferinţă pe această temă…  (Sorin Oros)

Statisticile spun: 5%, 12%, 20%, 16 ani, 19 ani… Cazuri. Dar în spatele lor sunt oameni reali și întâmplări adevărate. Tentația e reală, e foarte puternică și mai ales tinerii cad pradă acestor tentații. Să fie clar: ”O SINGURĂ DATĂ… AȘA, DE DISTRACȚIE” NU EXISTĂ! Odată trecută limita, drumul e deschis spre tragedii. Mai devreme sau mai târziu la asta se ajunge.

Mărturie reală: ”Nu am mai folosit nimic de 1 an și 7 luni, dar încă sunt dependent”. Marius Costache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.