Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Volumul de activitate al judecătorilor sătmăreni a scăzut în 2013

bilant Tribunal Satu Mare (6)Conducerea Tribunalului Satu Mare a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii instanţelor de judecată din judeţ pe anul 2013. Au participat preşedintele Tribunalului, Rodica Grosoş Maxim, preşedintele secţiei civile şi contencios administrativ, Adriana Vîlcu şi preşedintele secţiei penale, Mihai Ciorcaş.

În cursul anului trecut cele patru instanţe din judeţ, trei judecătorii și Tribunalul Satu Mare, au soluţionat 44.834 de cauze, faţă de 56.004 în 2012. Astfel, volumul de activitate a cunoscut o scădere procentuală de 19,94%.

Președintele Rodica Grosoș Maxim a explicat că volumul de activitate a scăzut ca urmare a intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă, a stabilităţii legislative.

S-a constatat o reticenţă în promovarea acţiunilor în justiţie mai ales când s-a constatat că instanţa a luat dispoziţiile legale, cum este şi firesc, în serios, le-a aplicat ad litteram, şi nu s-au mai putut prezenta la instanţă cu tot felul de cereri pe tot felul de foiţe de hârtie. Numai chiar pe şerveţele de masă n-au fost în alţi ani cauze. Pe de altă parte, s-a constatat o oarecare stabilitate legislativă în sensul că nu au mai fost adoptate din aceste legi pompieristice care să genereze acţiuni în justiţie, cum a fost ordonanţa cu majorarea salariilor profesorilor care nu s-a mai acordat, legea privind condamnările de ordin politic ori taxele de poluare“, a afirmat Rodica Grosoş Maxim.

Cu toate acestea, încărcătura medie pe judecător este destul de mare, de 959 de dosare, în scădere faţă de anul trecut când a fost de 1.239.

Dacă în anul 2008 pe rolul Tribunalului erau 6.000 şi ceva de cauze, ajunsesem în 2012 la 27.000, cu personal mai puţin, ceea ce a fost absolut nefiresc. O situaţie firească este un volum de activitate cu 6.000 – 7.000 de cauze maximum“, a subliniat preşedintele Tribunalului. 

În perioada analizată a crescut indicele de operativitate.

La instanţele din judeţ au libere opt posturi de judecători însă nu sunt prea mari şanse ca acestea să funcţioneze cu schema completă. Rodica Grosoş Maxim consideră că Satu Mare este „ca o gară de tranzit” deoarece magistraţii nu vor să se stabilească aici iar sătmărenii care sunt admişi la Institutul Naţional al Magistraturii sunt foarte puţini.

3 comentarii

  1. la Acas strict secret Răspunde

    Problemele “”Fondul funciar”” la Acas sunt “”strict secret””.

    Primarul,topograful refuza orice informatii.
    Secretarul Primariei si ceilalti salariati spun ca nu pot da relatii fiindca au dispozitie de la Primar sa nu spuna nimic si sa nu arate nimic. Nici macar harta cu terenul interesat si pentru care omul a depus cerere de reconstituire.
    Ce parere are Prefectul de aceasta situatie ?

    bravo pentru Prefect a spus: 05 februarie 2014, ora 12:01

    Bravo D-le Prefect !
    In sfarsit ….
    Tineti-o tot asa,de acum inainte si o sa-mi scot palaria in fata DVS.
    ȚAtacatiȚ si alte comune si sate ,amarate si vitregite de alesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.