Ambasadorul Ungariei despre drumul expres: Ar trebui să înceapă lucrările la Satu Mare și Baia Mare

6 martie 2014 | 6 comentarii

vizita-ambasador-ungaria-(10)O delegaţie a ambasadei Ungariei la Bucureşti, condusă de ambasadorul Zákonyi Botond a efectuat astăzi o vizită oficială în judeţul Satu Mare având întâlniri cu prefectul Eugeniu Avram, preşedintele CJ Adrian Ştef şi primarul Dorel Coica.

În cadrul discuţiilor s-a evidenţiat importanţa proiectelor transfrontaliere şi beneficiile acestora pentru comunitățile locale din ambele ţări.

Prefectul Eugeniu Avram i-a prezentat ambasadorului Ungariei proiectele pe care judeţul Satu Mare, în parteneriat cu judeţele vecine maghiare, le-a derulat prin accesarea de fonduri transfrontaliere, în cadrul programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România din perioada 2007-2013.

Discuţiile s-au axat în principal pe dezvoltarea relaţiilor româno-maghiare, aportul societăţilor comerciale cu capital maghiar la dezvoltarea economică a judeţului Satu Mare, impactul social al acestor investiţii şi dezvoltarea lor în continuare, buna convieţuire a populaţiei de pe teritoriul judeţului nostru fiind apreciată ca o convieţuire multiculturală şi aportul însemnat al comunităţii de etnie maghiară pentru dezvoltarea pe mai departe a judeţului nostru, aceasta constituind  o punte vie de legătură în dezvoltarea relaţiilor viitoare.

Prefectul a asigurat delegaţia maghiară despre faptul că există un interes major în continuarea relaţiilor de bună colaborare pe care judeţul Satu Mare le-a avut cu vecinii maghiari, în cadrul unor proiecte bine definite, manifestându-şi întreaga disponibilitate pentru această cooperare.

vizita-ambasador-ungaria-(14)

În cadrul conferinței de presă care a urmat după întâlnirile oficiale au fost abordate subiecte precum stadiul drumului expres Nyiregyhaza – Satu Mare – Baia Mare, despre care se discută din 2005. Ambasadorul a afirmat că partea maghiară se apropie de frontieră cu autostrada, și că ar trebui începute lucrările pe tronsonul Satu Mare – Baia Mare.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a precizat că există promisiuni de la Ministerul Dezvoltării cu privire la începerea acestei lucrări.

Un punct sensibil a fost cel cu privire la tensiunea din Teatrul de Nord, după ce secția maghiară a solicitat separarea juridică de secția română. Ambasadorul Ungariei a anunțat că susține demersul actorilor de etnie maghiară, aceasta fiind chiar o poziție oficială a statului maghiar care sprijină demersul comunității maghiare de aici.

Primarul Dorel Coica a explicat că proiectul de separare a fost retras din cauza discuțiilor tensionate, urmând să aibă loc o dezbatere publică pe această temă.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. moscraciun spune:

    da sa mearga unguru la naiba noi nu avem nevoie de drumuri si infrastructura, avem nevoie de pomeni electorale, galeti, bere si mici ca vin alegerile. Avem nevoie de PSD sa ne aduca in epoca de piatra

  2. emilas spune:

    a venit sa sustina lenesii tulipani care nu ar avea nici o firma fara bani de la bugetul romanesc; stau toata ziua la primit pomeni si la cereut drepturi da de lucru ioc..numa sesizari stiu a face si milogeli …de lucru fug da cand e la cioleneala sunt primii!!!!!

    • Unguru bulan spune:

      Poate tiganii ca tine fug de lucru, romanii si ungurii adevarati muncesc, din pacate degeaba. Daca n-ar fi un comentator ca’catine sigur s-ar prabusi lumea :)

  3. Medicul spune:

    Suntem satui de promisiuni. E plin podul. Poate cand va disparea judetul Satu Mare si va fi regiune poate se va gandi cineva la noi. Pana atunci verzi si uscate …da rau de tot.

  4. Daniel@ spune:

    Ce privire inteligenta are micul dictator!!! La ce kakat se gandeste…ce trasnai o sa-i mai treaca prin capsor si pe care, desigur, le va pune in practica…..da-i inainte, tine-o tot asa! Toata lumea te iubeste neconditionat!!!

  5. ion romanu spune:

    bine ca are stef promisiuni. poate circulam pe ele. ca pe drumuri nicio sansa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest