Declaraţie politică a deputatului Kereskenyi Gabor: Sătmărenii au spus un NU hotărât dezbinării

18 martie 2014 | 2 comentarii

Kereskenyi GaborZiua de 15 Martie este sărbătoarea naţională a maghiarilor, când se comemorează Revoluţia din 1848-1849, o zi în care au loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la diverse monumente maghiare din localităţile Transilvaniei, slujbe religioase, marşuri, spectacole şi discursuri în amintirea militanţilor paşoptişti.

Manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni de la sfârşitul săptămânii trecute ne-au arătat că avem valori, români şi unguri deopotrivă, care sunt mai importante decât calculele electorale meschine ori retoricile şovine.

Manifestările au arătat că oamenii de rând sunt mai înţelepţi decât unii politicieni, că nu pot fi indoctrinaţi de sloganuri ieftine.

În contextul inflamării spaţiului public chiar în preajma Sărbătorii, manifestările organizate la Satu Mare, Cluj, Târgu Mureş, Târgu Secuiesc ori în alte localităţi au fost marcate de un spirit civic desăvârşit.

La Satu Mare peste 3.000 de concetăţeni maghiari au fost prezenţi la manifestările organizate de UDMR Satu Mare, acesta fiind o participare record din ultimii 24 de ani. După depunerile de jerbe a avut loc defilarea participanţilor condusă de husarii calareţi şi fanfară care s-au deplasat la bustul poetului Petőfi Sándor unde s-au desfășurat manifestările, fără să blocheze circulaţia, dar şi fără să simtă ostilitate din partea celorlalţi sătmăreni. Nici folosirea simbolurilor naţionale nu i-a deranjat pe nimeni.

Români şi maghiari au înţeles perfect că au mai multe lucruri ce îi unesc decât ce îi dezbină, că împreună suntem mai bogaţi şi puternici, iar separate riscăm să ne pierdem libertăţile şi demnitatea europeană pe care le putem câştiga împreună.

Este inutil să ne pierdem în polemici sterile, în dispute revanşarde şi în atitudini care nu produc altceva decât ură, neîncredere şi instabilitate. La probleme de actualitate trebuie să găsim soluţii de actualitate.

Deşi  în general ne bucurăm de respect din partea populaţiei majoritare şi avem libertate deplină în a sărbători momentele importante ale istoriei noastre aşa cum credem de cuviinţă, nu putem să nu remarcăm, totuşi, că unii doresc să ne facă să ne simţim – mai ales preajma alegerilor – ca şi cum am reprezenta o problemă permanentă, o belea pe capul lor…

Eu cred, însă, că nu avem motive să ne simţim stingheriţi sau să ne fie ruşine şi în nici un caz nu trebuie să umblăm cu capetele plecate. Noi cerem doar ceea ce ni se cuvine, nici mai mult nici mai puţin. Nici mai mult nici mai puţin.

 Kereskényi Gábor

Deputat de Satu Mare

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. satmarean,pur si simplu !... spune:

    Liderii UDMR s-au comportat minunat, responsabil, cu enorm de mult tact si responsbilitate intr-un mediu delicat si inflamat de declaratiile iresponsabile ale unor politicieni meschini, cu interese personale,electorale, marunte…Domnul presedinte Kelemen Hunor a fost de nota 10 ! Responsabil, iubitor de pamant romanesc pe care s-a nascut si format si cu drag de oameni, de armonie, echilibru si pace sociala…Politicienii UDMR-isti satmareni au fost si ei de nota 10 cu steluta!…Iar satmarenii maghiari au fost minunati! La fel ca toti ardelenii maghiari care si-au respectat istoria si traditia si au sarbatori frumos, in armonie si eleganta, superb, Ziua de 15 martie,europeneste,cu multa demnitate si pace si intelepciune!…

    Sunt mandra si fericita ca sunt satmaranca! Iar oamenii din Satu Mare sunt minunati- romani, maghiari, tigani,chinezi ,ucrainieni etc,ma rog, si indieni cu fundul gol…

    Ma inclin cu respect in fata UDMR si a cetatenilor maghiari care s-au dovedit intelepti, frumosi si atat de europeni si au sarbatorit frumos si in liniste !…Si a tuturor celor care doresc doar armonie, liniste si prosperitate pentru toti oamenii din tara noastra si niciodata razboi si ura si suferinta!…Tot binele din lume pentru cei buni si cu sufletul curat si cu gandul cel bun!…

  2. rigo spune:

    nu mai juisa pe aici madamme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest