Forţele NATO s-au bătut cu ruşii la baza militară Odoreu (FOTO)

23 martie 2014 | 9 comentarii

concurs-airsoft-odoreu-(77)Război în toată regula astăzi la fosta bază militară din comuna Odoreu, unde forţele NATO s-au luptat cu ruşii pentru viitorul omenirii. Din fericire a fost doar un joc de airsoft, participând aproximativ 80 de pasionaţi din nord vestul țării și din Ungaria. 

Evenimentul a fost organizat de Asociația sportivă de airsoft T.M.T. Satu Mare (Tactical Maniac Troops), evenimentul fiind intitulat „Lupta pentru viitorul omenirii”.
Este pentru prima dată când la Satu Mare s-a organizat un eveniment de o asemenea anvergură. Echipele participante au fost: T.M.T. Satu Mare, Warthogs Valea lui Mihai,Falcons Aisoft Team Cluj, Enforcers Cluj, S.A.F. Oradea, SMAT Satu Mare, Panzergrenadier Carei, respectiv Hazzardsoft din Ungaria.
Scenariul gândit a fost unul milsim (military simulation). Au fost formate două mari echipe, cea a forțelor NATO și cea a Rusiei, acestea luptându-se între ele. Trebuie precizat faptul că jocul nu are nicio legătura cu anumite evenimente care se petrec în anumite părţi ale lumii, a fost doar un eveniment în care pasionaţii de airsoft s-au simţit bine.
Scenariul propus a arătat în felul următor: pe fondul terminării resurselor naturale şi a creşterii populaţiei în ultimii ani s-a ajuns la crearea unei stări tensionate. Datorită potenţialului privind resursele naturale încă neexploatate, cele două mari puteri luptă pentru deţinerea controlului acestei zone importante din Europa de Est.
După o perioadă îndelungată de conflicte armate, două grupări militare izolate au rămas în zona de conflict, singura lor informaţie deţinuta fiind existenta unei vechi baze nucleare care era considerată atât de trupele sovietice cât şi de cele NATO, un punct strategic de înaltă importanţă pentru controlul zonei.
În această bază militară s-au aflat patru elemente necesare asamblării unei rachete nucleare precum şi coordonatele de lansare către teritoriul inamic, lansarea acestei rachete ducând la terminarea războiului.
Odată cu pătrunderea simultană în baza nucleară prin două puncte diferite (indicate pe harta), cele două forţe militare au misiunea de intra în posesia celor patru elemente necesare asamblării, respectiv lansării rachetei nucleare iar pentru aceasta forţele militare au avut în componenţa lor câte un inginer specializat.
După câteva ore de împuşcături jocul a ajuns într-un punct mort, iar forţele NATO au fost declarate câştigătoare.
Un alt punct interesant a fost bătălia cu cuţitele (bineînţeles din plastic), având loc lupte corp la corp.
La finalul evenimentului „adversarii” au redevenit prieteni, mai ales după acordarea diplomelor şi servirea unei porţii de fasole.

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (9)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Bretan Adrian spune:

    va rog frumos sa-mi trimiteti pe mail ultima poza, multumesc anticipat, bretan.adrian@yahoo.com

  2. s-ar putea ca TOATE pozele sa fiu trimise intr-o arhiva rar?

  3. Coldea Paul spune:

    Am facut parte din trupele Rusesti la acest joc si sa creat o mare gresala. Echipa castigatoare a fost declarata cea a Rusiei prin predarea echipei Nato care asaltata fiind nu a mai putut iesi din zona de respawn.

  4. Coldea Paul spune:

    Am facut parte din trupele Rusesti la acest joc si sa creat o mare gresala. Echipa castigatoare a fost declarata cea a Rusiei prin predarea echipei Nato care asaltata fiind nu a mai putut iesi din zona de respawn.

  5. Angus Jay spune:

    Bravo baieti! Ne-ati reprezentat cu mandrie!

  6. Omu Cricku spune:

    Cum zicea si colegul Coldea Paul ati facut o gresala. Echipa castigatoare a fost desemnata cea a Rusilor.

  7. Omu Cricku spune:

    Cum zicea si colegul Coldea Paul ati facut o gresala. Echipa castigatoare a fost desemnata cea a Rusilor.

  8. Mare Gresealá !! 3 lázi !! necesare la lansarea rachetei am detinut, unul ati avut, nouá s-a anuntat in radio ca pauza , ne am dus la respawn, dupa acea am predat lázile cu voie buna pt lanasarea rachetei , eu zic sa fie un egal frátesc ;)

  9. Mare Gresealá !! 3 lázi !! necesare la lansarea rachetei am detinut, unul ati avut, nouá s-a anuntat in radio ca pauza , ne am dus la respawn, dupa acea am predat lázile cu voie buna pt lanasarea rachetei , eu zic sa fie un egal frátesc ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest