Michael Mureşan a fost arestat pentru 30 de zile

21 martie 2014 | 8 comentarii

Satu-Mare_10860_arest_sJudecătorii Curţii de Apel Oradea au decis astăzi arestarea omului de afaceri sătmărean Michael Mureşan pentru 30 de zile, după ce procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: cumpărare de influenţă, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există probe şi date care conduc la indicii rezonabile potrivit cărora:
În cursul lunii martie 2013, inculpatul Dumitru Cătălin, vicepreşedinte ANRP la aceea dată, a pretins de la inculpatul Mureşan Michael, suma de 1.000.000 euro din totalul de 5.213.222 euro pe care acesta ar fi urmat să o încaseze de la ANRP ca urmare a executării silite. În schimbul banilor, vicepreşedintele ANRP a susținut că își va încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care Mureşan Michael, titular al unui drept litigios, le avea în derulare cu ANRP, independent de executarea silită.
În data de 13 mai 2013, inculpatul Dumitru Cătălin a primit de la inculpatul Mureşan Michael, prin intermediul fiului său, inculpatul Dumitru Rădulescu Cătălin – Alexandru, echivalentul sumei de 1.000.000 euro, în scopul arătat mai sus.
Pentru ascunderea adevăratei destinaţii a sumelor de bani care au făcut obiectul cumpărării de influenţă şi dare de mită, Mureşan Michael a întocmit în fals, înscrisuri sub semnătură privată intitulate „Contract de împrumut”, întocmite de rude ale persoanelor implicate în activitatea infracțională.
În paralel, în cursul lunii mai 2013, inculpatul Mureşan Michael i-a dat lui Bran Daniel – Marin (inculpat în același dosar) şi suspectului Dragoş Vasile Nicolae suma de 1.220.000 lei (echivalentul sumei de 276.000 Euro) respectiv 730.000 lei (echivalentul sumei de 170.000 Euro), cei doi prevalându-se de o influenţă asupra lui Dumitru Cătălin, vicepreşedinte ANRP la aceea dată, în scopul determinării acestuia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, legate de procedurile administrative pe care Mureşan Michael le avea în derulare cu ANRP, cu privire la dreptul litigios.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (8)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. power spune:

    Prieten foarte apropiat cu familia Bud.

  2. Cipri spune:

    A rezolvat sile puscas jr. dusmanul lui Michael in afaceri imobiliare

  3. cip spune:

    ce a rezolvat? ca nu inteleg

  4. porcul cel spinos spune:

    Cine mai face afaceri cu familia muresan ajunge la puscarie ca asa toarna tot

  5. Tudor spune:

    auzi tu, omul de afaceri…in alta emisiune a fost numit expert imobiliar…lol

  6. ciupi spune:

    da chiar , de ce ciupac e singurul pe care nu il aresteaza nimeni

  7. oare? spune:

    familia muresan era pe terasa bouuuudi la soare.numai rasete…stie oare ceva???
    OARE???

  8. oare? spune:

    un oras intreg stie ce magarie au facut…si lor oare le pasa?
    OARE???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest