Olimpia Satu Mare va juca sâmbătă împotriva echipei CSM Râmnicu Vâlcea

27 martie 2014 | 0 comentarii

Olimpia Satu Mare-FC Olt Slatina (3)Olimpia Satu Mare va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, meciul etapei a XX-a a Ligii a II-a, Seria II, la fotbal în compania formației CSM Râmnicu Vâlcea.

„Galben-albaștrii” au urcat din nou pe poziția de play-off după ce miercuri au învins formația FC Bihor cu scorul de 1-0.

Sâmbătă însă, îi așteaptă un meci destul de dificil, deoarece la Satu Mare va sosi echipa care în partida tur a învins Olimpia cu scorul de 3-0.  Cu toate acestea, formația sătmăreană este pregătită să le ofere vâlcenilor o surpriză.

Va fi un meci cu încărcătură, de altfel cum a fost și până acum. Va fi un meci greu cu o echipă care aspiră la promovare. Nu uităm înfrângerea din tur când am pierdut cu 3-0. Le vom arăta vâlcenilor că nu suntem de 3, nu suntem o echipă care să piardă cu 3-0. Le vom oferi o surpriză”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Olimpia Satu Mare ocupă în acest moment locul 6 în clasament cu 28 de puncte, iar formația oaspete este ocupanta locului doi în clasament cu 35 de puncte.

Atât jucătorii, cât și antrenorii Olimpiei așteaptă ca sătmărenii să vină sâmbătă, 29 martie,  în număr cât mai mare la stadion pentru a-i susține în confruntarea cu gruparea antrenată de Claudiu Niculescu.

Etichete: , , ,

Categorie: Sport

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest