Canalizare în Odoreu, Ambud şi Păuleşti, din fonduri europene

30 aprilie 2014 | 11 comentarii

semnare contract canalizare Odoreu (15)La sediul Primăriei Odoreu a avut loc astăzi semnarea contractului „Lucrări de construcţii reţele de canalizare şi staţii de pompare a apei uzate în localităţile Odoreu, Păuleşti şi Ambud”, finanţat din fonduri europene printr-un proiect derulat de Apaserv.

Proiectul are o valoarea totală de 17.433.991 lei, fără TVA, şi va fi implementat de către compania S.C. Tehnic-Asist S.R.L., câștigătoarea licitației internaționale, desfășurată conform procedurilor legale în vigoare.

Perioada de derulare a contractului este de 16 luni la care se va adăuga o perioadă de notificare  defectelor de 12 luni.

Între obiectivele investiției amintim: accesul la serviciul de canalizare pentru populația din localitățile Odoreu, Păulești și Ambud; reducerea riscului poluării apelor subterane și de suprafaţă.

Lucrările vor consta în construirea reţelei de canalizare pe întreg teritoriul localităţii Odoreu, în lungime totală de aproximativ 18 km, construirea a 4 staţii de pompare a apelor uzate în localitatea Odoreu, cu aproximativ 4 km conductă sub presiune, construirea reţelei de canalizare pe întreg teritoriul localităţilor Păulești și Ambud, în lungime totală de aproximativ 11 km, construirea a 4 staţii de pompare a apelor uzate în localităţile Păulești și Ambud, cu aproximativ 360 m conductă sub presiune.

semnare contract canalizare Odoreu (25)

Prezent la semnarea contractului, primarul Dorel Coica, a declarat că este onorant pentru municipiul Satu Mare să aibă o societate aşa de puternică precum este Apaserv, care să sprijine şi comunele pentru dezvoltare. El a ţinut să precizeze că un merit deosebit îl are primarul Dumitru Pop, care a insistat foarte mult pentru proiectul canalizare, şi chiar dacă au unele piedici a reuşit să treacă peste ele.

Patronul Tehnic Asist, Mirel Vlas, a dat asigurări că lucrările vor începe cât de repede, imediat după semnarea ordinului de începere.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a ţinut să felicite conducerea primăriei pentru modul în care arată comuna, amintind şi de modernizarea drumurilor.

Primarul Dumitru Pop a afirmat că prin implementarea acestui proiect vor fi deranjate unele gospodării, locuitorii trebuie să manifeste înţelegere. De asemenea, edilul a spus că vor fi organizate întâlniri populare pentru a prezenta un program de realizarea a lucrărilor.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (11)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Vasi spune:

    Asta e ca si centura de ocolire si podul peste Somes. Povesti electorale.

  2. ammmmm spune:

    inca o fumigena electorala ,oare cit ne vor sfida acesti oameni

  3. maciuca spune:

    Problema e ca nu cumva sa le fi dat prin minte sa le interconecteze!!

  4. salamandra_1989 spune:

    …hmmm,parca lipsete din poze cineva..?…cine..?..beutorul de apa tare,directorul general..hlmmm…Dan STEGEREAN,…arnjiorul sef(mafiot din grupul GOVOR),..tic..tac…tic..tac……………

  5. puki spune:

    Coica este un primar depasit de atributiile lui,o rusine pt satmareni,cea mai mare capusa pt sistemul medical satmarean,rusine.

  6. muki spune:

    Ce primar de 2 lei au satmarenii se lauda cu realizarile altor primarii pe cand in Satu-Mare este dezastru,mizerie peste tot,cladiri in paragina,drumuri foarte proaste,locuri de joaca inexistente,investitorii fug de acest individ neacordand nici o facilitate doar conditionand sa se faca MEDICINA MUNCII CU SCM COICA DOREL COSTEL.,desfinteaza gradinita MONDIALA,prelungeste contractul pe 5 ani cu FLORISALUL.
    LUCRARI DE SLABA CALITATE PE RAZA MUNICIPIULUI:
    Drumul de ocolire,drumul spre Satmatel unde are cabinete,trotuarele din Carpati unde are cabinete,trotuarele de pe Careiului un dezastru tote acesta realizari marete in 2 ani de mandat
    Demisia,DEMISIA, nu mai putem sa acceptam asa bataie de joc.

  7. unul dintre fraierii care tea votat d-nul asa zis primar COICA spune:

    d-nul primar COICA, in satu mare cand vor fi canalizate toate strazile, rusine d-nul primar, comunele mai sus amintite vor fi canalizate, iar in satu mare sunt mai multe strazi necanalizate, ar trebui sa luati exemplu de un primar adevarat ,,exemplu DUMITRU POP,,, care s-a luptat pentru comuna s-a, nu ca si dumneavostra. cu ce sunteti onorat, ca nu aveti cu ce ,,RUSINE,,.

  8. CHELU spune:

    BINE MA , DA DE CE NU SCOATETI MUMIA MINCINOASA DE LA PAULESTI DIN POZA , CU ASA OAMENI CINE VA CREDE?

  9. ANA spune:

    Foarte bine sa se grabeasca cu canalizarea pana ce nu ii ia ANI: Nogyu de la Paulesti,Scoica de la Satu Mare Termen de judecare la Curtea de Apel Oradea pe 15.05.2014, Dosare 491/35/2013 si 491/35/2013, Stef mihsu Hadrian 131/35/2014, urmeaza Popica mitica de la Udvry cu iz penal.

  10. sm spune:

    La Satu Mare avem tot mai des apa maro la robinete, asta pt ca cei de la APASERV sint tare competenti sau mai ales pt ca isi bat joc de noi cu acordul primARULUI.

  11. Sătmărean spune:

    Tehnic asist..încă un serviciu vicelui Govorica!!!s-a speriat rău primarul din odoreu dupa ce la terfelit prin gazeta!!acum ii da contracte..jos mafia PSD-sta cu penalul de govor in frunte!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest