Caravana Culturii a ajuns în incinta Consiliului Județean Satu Mare

9 aprilie 2014 | 1 comentariu

caravana culturii consiliul judetean (4)Consiliul Județean Satu Mare a găzduit astăzi Caravana Culturii, eveniment reprezentat în mare parte de tradiția oșenească.

Artizanii au reușit să creeze un mediu tradițional în incinta consiliului, prezentând atât portul oșenesc prin îmbrăcămintea proprie cât și o colecție de  păpuși îmbrăcate în straiele tradiționale ale Țării Oașului. De la această prezentare nu au lipsit clopurile, gențile de piele, podoabele și goblenurile frumos create.

Președintele Consiliului Județean Adrian Ștef și directorul Centrului de Creație Felician Pop au fost prezenți la acest eveniment, închinând, alături de invitați, câte un pahar de pălincă, motivând că unde este prezentă Țara Oașului este prezentă și tradiționala pălincă. Aceștia au admirat colecțiile prezentate și i-au felicitat reprezentanții Oașului.

Suntem la un început de drum și avem foarte multe de arătat atât publicului sătmărean cât și colegilor care lucrează în consiliu. Avem artizanii noștri care reușesc ca de fiecare dată să creeze un mediu plăcut și plin de tradiție”, a declarat Felician Pop.

Încercăm să promovăm toate aceste valori ale județului Satu Mare. Toate reîntregite reprezintă o trăsătură importantă a culturii sătmărene, cu care ne vom prezenta de acum înainte”, a declarat Adrian Ștef.

Vizitatorii evenimentului au fost elevii  claselor a 3-a de la Școala Avram Iancu și copiii de la Casa de tip familial Maria, urmând să vină și alte școli și licee la această prezentare culturală și tradițională.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. osan spune:

    E buna palinca dar nu palinca e cea care reprezinta Oasul.Pacat ca nu se stie macar atit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest