Elevi de la Liceul Teoretic German Johann Ettinger în delegație în Turcia

17 aprilie 2014 | 1 comentariu

Turcia2În perioada 28.03-12.04.2014 o delegaţie de la Liceul Teoretic German Johann Ettinger a participat la întâlnirea de proiect din Didim, Turcia, la şcoala Esra Karakaya Anadolu Lisesi, în cadrul proiectului de parteneriat şcolar bilateral Comenius – Let’s watch the birds (Să observăm păsările).  Din delegaţie au făcut parte 25 de elevi din clasele IX-X şi 7 cadre didactice.

Elevii s-au pregătit pentru această mobilitate încă din luna septembrie a anului trecut, realizând materiale documentare  despre şcoală, regiune, ţară, rezervaţiile naturale pe care le-au prezentat colegilor lor din Turcia. Pentru o mai bună comunicare au asistat la ore de limba turcă iar în urma examenului susţinut în faţa profesorilor din Turcia au obţinut certificat de limba turcă  de nivel A1.

Programul întâlnirii a fost foarte variat. Elevii au asistat zilnic la orele colegilor lor din Turcia având posibilitatea de a face cunoştinţă cu metodele şi mijloacele de predare din Turcia, să facă o comparaţie între cerinţele pe care trebuie să le satisfacă elevii din Turcia şi elevii din  România. De asemenea au avut loc „ore de istorie, geografie şi biologie în aer liber” – realizate cu ocazia organizării unor deplasări la Troia, Efes, Bodrum, Templul lui Apolo, rezervaţiile naturale de la  Karina, Tuzla, lacul Bafa şi paradisul păsărilor de lângă Izmir. Aici elevii şi profesorii s-au întâlnit cu reprezentanţi  ai  Asociaţiei  Parcurilor Naţionale din Turcia care le-au vorbit despre specificul acestor locuri, despre flora şi fauna acestora.

În cadrul workshop-urilor de muzică elevii au învăţat cântece din folclorul naţional românesc şi turcesc. Cântecele în 4 limbi (română, germană, turcă şi engleză) au fost interpretate cu mare succes în faţa publicului format din elevi, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai mass media, elevii bucurându-se de aplauze repetate.

În cadrul workshop-urilor de dicţionar a fost realizat un dicţionar turc-român-englez-german, ce a inclus cuvinte specifice domeniului proiectului.

Cu ocazia zilei culturii turceşti elevii au avut posibilitatea să cunoască dansuri, obiceiuri şi tradiţii, meşteşuguri  specifice zonei şi să pregătească şi să guste mâncăruri tradiţionale turceşti.

Ca simbol a prieteniilor  legate au fost plantaţi 25 de măslini etichetaţi cu numele elevilor şi s-a pictat un perete al prieteniei.

Întâlnirea a fost una rodnică şi pentru profesori, aceştia putând vedea şi  încerca mijloace şi metode de predare – evaluare practicate de colegilor din Turcia. Profesorii au participat la discuţii cu reprezenanţi ai Inspectoratului şcolar regional, Camera de Comerţ, Direcţia Agricola făcând cunoştinţă cu sistemul de învăţământ şi  cu economia regiunii.

Următoarea întâlnire de proiect va avea loc la satu Mare în martie 2015, întâlnire pe care fiecare elev şi profesor o aşteaptă cu nerăbdare.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Rodica Darie spune:

    FELICITĂRI ! CÂT MAI MULTE PARTENERIATE FRUCTUOASE PE VIITOR !

  2. Rodica Darie spune:

    FELICITĂRI ! CÂT MAI MULTE PARTENERIATE FRUCTUOASE PE VIITOR !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest