Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Patronul restaurantului Morena, trimis în judecată. DNA: Persoană cu influenţe în rândul funcţionarilor şi politicienilor

Viorel Amariei, Alexandru Voinea (6)Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:  Viorel Amariei, patron al restaurantului Morena și  Alexandru Voinea, persoane fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În cursul perioada iunie-octombrie 2013, inculpații Amariei Viorel și Voinea Alexandru i-au pretins unui denunțător, administrator al unei societăți comerciale, suma de 3 milioane lei, invocând o influență asupra fostului ministru al finanțelor, Chițoiu Daniel, cu promisiunea că îl vor determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru S.C. Termocentrale S.A. Oradea (CET Oradea).
Prin acest demers, denunțătorul urma să-și recupereze banii pe care S.C. Termocentrale S.A. Oradea (CET Oradea) îi datora în schimbul cărbunelui livrat de societatea denunțătorului.
În aceeași perioadă, inculpații Amariei Viorel și Voinea Alexandru, prevalându-se de aceeași influență pe care ar fi avut-o asupra unor funcționari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei), i-au pretins aceluiași denunțător un comision de 18% din valoarea unui contract de 9.150.900 lei. De această dată, inculpații i-au promis că îi vor determina pe funcționarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunțător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea și conservarea unei cariere din județul Bihor.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea: 
Din anul 1992, societatea denunţătorului livrează anual către CET Oradea cantitatea de 600 – 650.000 tone cărbune energetic – lignit. CET Oradea a înregistrat în permanenţă întârzieri la plata contravalorii cărbunelui energetic livrat de către această societate, iar începând cu data de 15.05.2013, a încetat plăţile către societatea furnizoare, valoarea facturilor neachitate la data 12.06.2013 pentru marfa livrată a ajuns la suma de 24.724.496 lei, iar la penalităţi la 6.269.631 lei, astfel că CET Oradea avea în data de 12.06.2013 faţă de respectiva societate o datorie de 30.994.128 lei.
Societatea denunţătorului are în proprietate şi o carieră de cărbuni situată în jud. Bihor. 
Prin H.G. 313/2002 s-a înfiinţat în cadrul Ministerului Economiei Societatea Comercială de Conservare şi Închidere a Minelor „Conversmin” S.A. 
Potrivit H.G. 898/22.08.2002 şi a Legii 85/2003 (Legea minelor), cariera de cărbuni a fost cuprinsă în etapa VI a Programului de conservare şi închidere/ecologizare a minelor, fiind prevăzută pentru această activitate o sumă de 9.150.900 lei.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul anului 2013, inculpaţii Amariei Viorel şi Voinea Alexandru l-au cunoscut prin intermediul unei alte persoane pe administratorul societăţii comerciale, care este denunţător în cauză.
În acest context, inculpaţii Amariei Viorel şi Voinea Alexandru au aflat de faptul că CET Oradea are faţă de societatea respectivă din Oradea o datorie totală de 30.994.128 lei dar şi că mina aflată în proprietatea S.C. Maestro Trading SRL Oradea intră în Programul de conservare şi închidere/ecologizare, existând posibilitatea ca activitatea de conservare şi ecologizare a carierei să fie făcută chiar de societatea denunţătorului.
Inculpaţii Amariei Viorel şi Voinea Alexandru sunt în relaţii de prietenie, susţinând că desfăşoară afaceri împreună, deşi nu s-a făcut dovada existenţei vreunui contract de afaceri comun.
Dacă în cazul inculpatului Amariei Viorel putem vorbi de o persoană cu influenţe reale în rândul funcţionarilor sau oamenilor politici din municipiul Satu Mare, în cazul inculpatului Voinea Alexandru a rezultat fără echivoc că acesta are o relaţie strânsă atât cu oameni politici cu funcţie de decizie, cât şi cu oameni de afaceri aflaţi în relaţii de prietenie cu funcţionari cu putere de decizie.
Profitând de aceste relaţii, inculpatul Voinea Alexandru, secondat de inculpatul Amariei Viorel, în cursul lunii iunie 2013, în mod direct, s-a angajat în faţa denunţător că poate să-l determine pe ministrul Finanţelor de la aceea dată, numitul Daniel Chiţoiu, să aloce fonduri pentru CET Oradea, în aşa fel încât societatea denunţătorului care poprise conturile debitoarei, să-şi recupereze creanţa în valoare de 24.724.496 lei.
Cu aceeaşi ocazie, inculpatul Voinea Alexandru, secondat de inculpatul Amariei Viorel, prevalându-se de o influenţă asupra unor funcţionari neprecizaţi la aceea dată din cadrul Ministerului Economiei, a promis că poate să-i determine să dispună atribuirea directă către societatea denunţătorului a contractului de conservare şi ecologizare a carierei din jud. Bihor, în valoare de 9.150.900 lei.
Pentru aceste influenţe, cei doi inculpaţi Amariei Viorel şi Voinea Alexandru i-au pretins denunţătorului suma de 3.000.000 lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de închidere şi ecologizare a carierei.
Pentru a fi mai convingător, inculpatul Voinea Alexandru a schiţat pe o coală de hârtie şi o schemă în care indica ministerele la care îşi va trafica influenţa, dar şi suma de bani pretinsă şi comisionul de 18%.
Aşa cum a rezultat din probele administrate, inculpatul Voinea Alexandru avea o relaţionare reală, directă şi indirectă cu persoane care puteau, prin prisma poziţiilor deţinute, să determine actele promise denunţătorului. Astfel că, pentru a-i întări denunţătorului convingerea că aceste influenţe de care s-a prevalat în faţa lui sunt reale, prin intermediul inculpatului Amariei Viorel i-a cerut susnumitului să meargă în Bucureşti pentru a discuta în mod direct cu persoanele influente invocate şi pentru a-l convinge că se fac demersurile promise în vederea alocării sumei de 24.000.000 lei către CET Oradea şi atribuirii contractului de conservare şi ecologizare a carierei.
Astfel, în data de 11.06.2013 şi 28.07.2013 la solicitarea inculpaţilor Voinea Alexandru şi Amariei Viorel, denunţătorul s-a deplasat în Bucureşti pentru noi discuţii cu aceştia, discuţii care au avut acelaşi subiect, respectiv exercitarea influenţei asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi Economiei, în vederea determinării lor să efectueze actele promise denunţătorului.
În data de 7.08.2013, pentru că denunţătorul era plecat din ţară, la iniţiativa inculpaţilor Voinea Alexandru şi Amariei Viorel, la Bucureşti s-a deplasat o persoană din familia denunţătorului. Acesta a participat la o întâlnire intermediată de către inculpatul Voinea Alexandru, cu o persoană din anturajul unui fost, cu preşedintele de la acea dată al unei agenţii şi cu un om de afaceri.
Dacă în cazul întâlnirilor avute cu inculpaţii Voinea Alexandru şi Amariei Viorel s-a discutat şi de folosul material al acestora (3.000.000 lei şi 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9.000.000 lei), la întâlnirea din data de 7.08.2013, persoanele participante nu au pomenit nimic de vreun câştig patrimonial, ci doar şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta societatea, în vederea recuperării creanţei de 24.000.000 lei de la CET Oradea şi obţinerea contractului de conservare şi ecologizare a carierei.
Cu toate că promisiunile de intervenţie în vederea alocării de fonduri către CET Oradea şi atribuirea contractului de conservare şi ecologizare a carierei Vărzari II au fost făcute şi reiterate cu ocazia fiecărei întâlniri directe avute cu denunţătorul, ultima în data de 10.10.2013 la sediul societăţii din Oradea, din probele administrate în cauză, a rezultat că acestea nu s-au concretizat, motivul invocat fiind conjunctura politică nefavorabilă de la finele anului 2013.
Potrivit aceloraşi probe, influenţa şi intervenţia promisă de către inculpaţii Voinea Alexandru şi Amariei Viorel a rămas doar la stadiul de demersuri făcute la persoane care prin prisma poziţiilor lor puteau într-adevăr influenţa şi determina pe unii demnitari să efectueze acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, care aveau legătură directă cu societatea din Oradea.
În data de 10.10.2013, când a avut loc şi ultima întâlnire cu denunţătorul, inculpaţii Voinea Alexandru şi Amariei Viorel au reiterat pretenţiile lor, ca urmare a influenţelor pe care au susţinut că le-au exercitat şi le exercită la diferiţi demnitari, unul dintre ei fiind Chiţoiu Daniel – ministru de finanţe la aceea dată.
Astfel, inculpaţii Voinea Alexandru şi Amariei Viorel au pretins din nou de la denunţătorului suma de 3.000.000 lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de conservare şi ecologizare a carierei, foloase care, conform înţelegerii, urmau să fie primite doar după ce actele promise erau îndeplinite, adică după ce societatea din Oradea şi-ar fi recuperat de la CET Oradea creanţa de 24.724.496 lei şi i s-ar fi atribuit contractul de conservare şi ecologizare a carierei în valoare de 9.150.900 lei.
Cu toate că s-au prevalat de o influenţă pe care puteau să o exercite asupra unei persoane din Ministerul Economiei, nu au fost identificate la această autoritate acte sau înscrisuri care să ateste vreo intenţie din partea ministerului de a atribui contractul de conservare şi ecologizare a carierei societatea din Oradea, motivul principal fiind lipsa resurselor bugetare.
În mod similar, şi în cazul datoriei pe care CET Oradea o avea faţă de societatea din Oradea, nu au fost identificate demersuri pe care debitorul să le fi făcut la Ministerul Finanţelor, astfel încât să genereze o decizie de alocare de fonduri din partea ministrului.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Satu Mare. 

Sursa: DNA

2 comentarii

  1. Ciptunning Răspunde

    Fac afaceri mari prim tara, si niiimeneea nu ma doboara :)))))))

  2. Ciptunning Răspunde

    E politica chestia :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.