PNL Satu Mare a împărțit peste 250 de pachete cu alimente

18 aprilie 2014 | 14 comentarii

pnlCu ocazia Sărbătorilor Pascale membrii Partidului Naţional Liberal Satu Mare au dorit să-i bucure  pe cei cu care soarta a fost mai puțin darnică. Membrii organizației sătmărene și-au îndreptat atenția către cei cu o situaţie grea, familii cu mai mulţi copii şi vârstnici. Poveştile lor impresionante de viaţă au avut puterea de a întări în inimile tuturor celor care s-au implicat în această campanie sentimentul de dragoste şi responsabilitate faţă de aproapele nostru. Indiferent de starea financiară, pentru noi toți Sărbătoarea Învierii lui Hristos ar trebui să fie o sărbătoare a bucuriei și împlinirii sufletești, astfel că liberalii au pus mână de la mână pentru a aduce un pic de bucurie în sufletele celor greu încercaţi de soartă.

Astfel, vineri, 18 aprilie 2014 au fost împărţite peste 250 de pachete în judeţ conţinând produse tradiţionale precum pască, şuncă şi cârnaţi.

PNL Satu Mare a încercat să facă aceste zile de sărbătoare să nu fie zile simple din calendar şi aceste familii să simtă din magia Învierii Domnului Iisus Hristos.

 Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă linişte sufletească, belşug şi lumină!

Paşte fericit!

Sursa: PNL Satu Mare

Etichete: , ,

Categorie: Locale

Comentarii (14)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. DANUTA spune:

    250 de pachete de alimente impartite in tot judetul pentru 250 de familii nevoiase cu copii flamanzi si tristi si varstnici amarati de la PNL Satu Mare,250 de bucurii oferite de la inimosul presedinte Stef si oamenii buni de la acest partid in Vinerea Mare…

    Felicitari PNL pentru initiativa si gandul cel bun de-a oferi bucurii pt 250 de familii satmarene nevoiase!…Un efort minunat si laudabil din partea voastra! Felicitari, PNL ! Sarbatori fericite!…

    • SATMAREAN spune:

      Felicitari PNL! Dupa ce ati ajuns la putere, v-ati pus incompetentii,(neamuri, prieteni, amante, clienti politici) pe functii! Sper ca Ponta sa se trezeasca si sa solicite schimbarea penelistilor incompetenti din functii!

    • Relu spune:

      “Inimosul” presedinte Stef, povesti de adormit copiii! Tu, Danuta, pe unde muncesti? Ce functie ai primit pentru a oficia laudaroseniile?

    • Ana spune:

      PNL Satu Mare e un partid de familie.Danuta faci parte din familia conducatoare sau numai practici cultul personalitatii “inimosului” Stef?!

    • Liberal spune:

      Danuta,vorbesti de sentimente inaltatoare ca si cand ai vrea sa duci satmarenii cu presul. Concitadinii nostri stiu ce inseamna penelistii satmareni.Daca ieri ai vopsit oua, nu trebuie sa revopsesti acest partid ce la Satu Mare s-a compromis definitiv.

    • dascal spune:

      DANUTA,invata sa scrii si apoi comenteaza!

      • DANUTA spune:

        @ dascal -Ai perfecta dreptate,am “pasarit-o” neglijent, deci clarific: cele 250 de pachete au fost impartite de catre PNL Satu Mare si de catre inimosul presedinte Stef copiilor si familiilor nevoiase din tot judetul! Asa este, am gresit!…Sarbatori fericite!…

  2. Kalaman spune:

    Bla…bla…lingatorii lui Stef!

    • Florin spune:

      Mustaciosul e unul dintre ei. Poate chiar o somitate in domeniu.Nu degeaba e recunoscut ca traseist politic. Urmatoarea destinatie a lui e PSD. Vorba targului spune ca si-a incercat norocul si pe la UDMR. Pacat ca nu stie limba lui Petofi Sandor! Daca ar fi stiut, isi vopsea ouale in verde!

  3. satmarean spune:

    Partidele nu ar trebui sa fie organizatii de caritate. Politicienii ar trebui sa faca politica si politici publice ce sa serveasca tuturor cetatenilor. Si nu sa se foloseasca de saracia celor pe care ei i-au adus la pragul subzistentei in campanii electorale. Si sa ii umileasca tragandu-se cu ei in poze ca niste mari salvatori de neam. Imi este sila, ipocrizia acestor gesturi e dezgustatoare

  4. Teo spune:

    Dupa ce strungarul de la UNIO, cel cu mustata si zambet ipocrit, fara studii superioare, a ajuns sef de birou la Aeroport, a aparut si in poza, alaturi de cel ce i-a oferit un loc de munca, dupa ce a plecat de la PDL. Oare acest individ nu este Iuda, penelistul ce va pleca pentru interesul sau si al sotiei la PSD?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest