Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Sărbătoarea din Tur, întregită de prezenţa autorităţilor

PSDLa sărbătoarea comunităţii din Tur au fost prezenţi europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, fostul primar Nicolae Bura, primarul comunei Racşa, Toma Betea, consilieri locali, alţi invitaţi. Împreună cu credincioşii din Tur au asistat la Sfânta Liturghie din a doua zi de Paşte, în cadrul căreia preotul Radu Rusu a vorbit despre importanţa Învierii lui Iisus în mântuirea credincioşilor. Totodată, preotul a mulţumit pentru prezenţă oficialităţilor afirmând că în acest fel sărbătoarea din Tur a fost întregită.
La finalul slujbei, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu şi vicepreşedintele Mircea Govor au fost invitaţi să scrie câteva rânduri în cartea de onoare a bisericii.

Danţ în faţa bisericii

După ce credincioşii din Tur au fost miruiţi, au ieşit în faţa bisericii şi s-au prins într-un dans specific oşenesc, reînviind danţul la ciupercă. Construcţia ciupercii nu a fost finalizată, astfel că oşenii au dănţuit chiar pe stradă, în faţa bisericii. Primarul Aurelia Fedorca a arătat că în Zona Oaşului, în special în oraşul Negreşti Oaş şi în cartierul Tur, se fac eforturi însemnate pentru păstrarea tradiţiilor. “Comunitatea din Tur, care dau valoare pe tot ceea ce pun mâna, îşi păstrează tradiţiile străbune mai ales în perioada sărbătorilor când mulţi dintre cei ce sunt plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă”, a mai adăugat primarul Fedorca.
Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a afirmat că se simte foarte bine la sărbătoarea cetăţenilor cartierului Tur. “Mă simt extraordinar în mijlocul cetăţenilor din Tur, care sunt foarte primitori. Mă bucur şi pentru această frumoasă zi şi le mulţumesc pentru invitaţie acestor oameni minunaţi”, a mai spus Ioan Mircea Paşcu. De asemenea, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, s-a arătat foarte încântat de atmosfera creată de oşenii din Tur. “Este o atmosferă excepţională iar aici am întâlnit nişte oameni superbi care dovedesc că ştiu să-şi păstreze tradiţiile populare”, a mai spus Mircea Govor. Totodată, vicepreşedintele CJ a transmis salutul său şi un călduros “La Mulţi Ani!” tuturor celor care poartă numele de Gheorghe deoarece pe data de 23 aprilie va fi sărbătorit sfântul cu acelaşi nume.
Danţul de după liturghia de la Tur a durat circa o jumătate de oră după care oşenii s-au retras la casele lor pentru a sărbătorii împreună cu familii.

Sursa: PSD Satu Mare

2 comentarii

  1. nica Răspunde

    Govor pare foarte patruns de importanta evenimentului, baxurile cu tigari cand au fost sfiintite?

  2. satmarean Răspunde

    Asa este Nica,stie tot judetul despre afacerile lui govor cu tigari de contrabanda,dar nu se sesizeaza nimeni…deocamdata!Alalalt,cel care raspunde la numele de pascu MIRCEA,deci alt mircea,a venit la prostime sa mai ceara un mandat de EUROPARLAMENTAR,ca doar se castiga bine acolo,fara sa faci mare lucru!Acesta este scopul lui,nu acela de a fi aproape de oameni. Intreb ,ce a facut acest individ pt. judet,pt Tara Oasului,ne mai intrebandu-ne ce a facut pt. tara? Stim si raspunsul: NIMIC!!!! Oameni buni,SATMARENI, NU le mai dati votul acestor impostori,mincinosi ,tepuitori,lasi,evazionisti! Inainte de a pune stampila GANDITI! Atata doar trebuie sa facem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.