Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită astăzi la Satu Mare

Ziua Jandarmeriei Romane (1)Jandarmii sătmăreni au îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare pentru evenimentul dedicat lor și anume Ziua Jandarmeriei Sătmărene. În fiecare an în data de 3 aprilie jandarmi sătmăreni serbează această zi prin diferite evenimente.

În ţinută de ceremonie, jandarmii sătmăreni şi-au început ziua cu o rugăciune la capela unităţii. Evenimentul Ziua Porţilor Deschise a fost prima activitate la care au participat mai multe clase de elevi  de la şcolile sătmărene.

În deschidere au fost prezentate o serie de exerciţii kata (exerciţiile de kata reprezintă o luptă stilizată, dusă împotriva mai multor adversari. Loviturile, blocajele, deplasările, prizele şi proiectările se succed într-o ordine bine stabilită. Ele instruiesc deplasarea în funcţie de situaţie, rapid sau lent, coordonarea perfectă a tehnicii respiraţiei cu tehnica de atac sau apărare – într-un cuvânt te învaţă să lupţi cu siguranţă în orice condiţii), exerciţii urmate de o demonstraţie de judo, finalul aparţinând câinilor de serviciu ai Jandarmeriei, exerciţii care au încântat asistenţa.

Finalul a aparţinut colegilor de la atelierele unde erau expuse armamentul şi tehnica din dotare, laboratorul criminalistic mobil, scuturile, căştile, bastoanele, toate cele expuse fiind la mare căutare.

Activitatea a continuat în clubul unităţii, unde a fost organizată o adunare festivă la care au participat şefii structurilor Ministerului Administrației şi Internelor din judeţul Satu Mare, reprezentanţi ai oficialităţilor locale, veterani de război şi cadre ale unităţii.

A fost prezentat mesajul Inspectorului General al Jandarmeriei Romane, general maior dr. Mircea Olaru, iar subprefectul judeţului, Tamas Altfatter, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi primarul municipiului, Dorel Coica au transmis gândurile lor cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române.

Tot cu această ocazie au fost înmânate diplomele şi cupele de la concursurile sportive organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, concurenţii întrecându-se la mai multe probe: volei, înot şi tenis de masă. Clasamentul general este următorul: locul I – Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, locul II . Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare si locul III  Penitenciarul Satu Mare.

Cu această ocazie a Zilei Jandarmeriei Sătmăreană, în cadru festiv au fost avansaţi la gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, patru subofiţeri, după cum urmează: în gradul de plutonier major plutonier Birou Gheorghe Mihai, plutonier Dihenes Nicolae Florin, plutonier Petran Cristian Dan şi  plutonier Suciu Bogdan.

Pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată un număr de 23 ofiţeri şi 129 de  subofiţeri au fost recompensaţi din partea comenzii unităţii cu  „citare prin ordin”, „mulţumiri” şi „felicitări”.

La finalul activităţilor alături de gândurile bune transmise cu ocazia Zilei Armei, Inspectorul – Şef al unităţii a dorit să transmită mulţumirile sale tuturor cadrelor şi colaboratorilor pentru eforturile depuse în vederea îndeplinirii tuturor misiunilor încredinţate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.