Centrul Cultural G.M. Zamfirescu: Vernisaj „Atelier 10 mai”, muzică rock şi pop-acustic la sfârşit de săptămână

8 mai 2014 | 2 comentarii

Afis Atelier 10 mai10 mai 2014, ora 15.00 la Muzeul de Artă va avea loc Vernisajul expoziţiei „Atelier 10 mai”, ediţia a III-a, iniţiat de artiştii Centrului Socio-Cultural „Studiourile de Creaţie – Arte Vizuale”: Valer Sasu, Adrian Golban, Cristina Busuioc, Aurelian Busuioc, Anamaria Antal, Lola Scripor, Liviu Scripor, Csilla Rapa, Zita Pop – artişti dedicaţi şi cunoscuţi sătmărenilor, cu participări la expoziţii atât în ţară cât şi în străinătate.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 10 – 31 mai şi doreşte să arate publicului iubitor de artă o parte a lucrărilor realizate în studiourile de creaţie în decursul unui an.
Evenimentul este organizat  cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare, Consiliului Judeţean Satu Mare, Muzeului Judeţean şi Centrului Cultural „G.M.Zamfirescu”.

10 mai, ora 21.00, la Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu” are loc un nou concert rock cu formaţiile Untold Faith, Band for Rent şi Dirty Shirt. Biletul: 10 lei.
Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”.

11 mai, ora 17.00, la Sinagoga Mare va susţine un concert de muzică pop-acustic formaţia Diamond (Ungaria). Formaţia lansează albumul „Minden Almom” apărut în luna aprilie a acestui an iar programul va  cuprinde atât şlagăre proprii cât şi melodii consacrate ale formaţiilor Omega, Scorpions, Queen, Europe etc.  
Preţul biletului: 10 lei.
Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Satu Mare, Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu” şi Comunitatea Evreilor Satu Mare.

 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. artist spune:

    Intr-un oras condus de snobi si incompetenti, artistii profesionisti satmareni NU MAI AU LOC in muzeul de arta, care a devenit FEUDA artistilor amatori. Nu exista in aceasta tara, nu exista in Europa un muzeu unde sa se faca expozitii pt amatori! Locul amatorilor nu e in muzeu! Poate fi eventual in vreun hol de institutie, dar nu acolo unde se expune patrimoniu cultural! La Satu Mare patrimoniul cultural a devenit o bataie de joc, iar amatorismul este la putere. Artistii amatori, condusi de un director obscur dar cu pretentii de mare om de cultura si mare scriitor, dau jos de pe peretii muzeului de arta lucrarile de patrimoniu si pun amatorisme. Asta e nu doar o blasfemie ci si o incalcare a legii!!!Nimeni nu mai repecta legile in acest oras? Directia de cultura nu are nimic de spus? de ce a devenenit muzeul a doua piata de vechituri in care kitsch-ul e la putere????

  2. raspuns spune:

    Raspuns simplu – pt ca cei care conduc iubesc kitsch-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest