Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Hannes Swoboda la Satu Mare

hannes swoboda (3)Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a efectuat astăzi o vizită în judeţul Satu Mare. El a fost primit de oficialităţi la Primăria Oraşului Negreşti Oaş, după care a vizitat Muzeul  Ţării Oaşului, la Catedrala din Negreşti şi Luna Şes. Apoi a avut o întâlnire cu conducerea județului, susținând și o conferință de presă.

Liderul socialiștilor a afirmat cât de importantă este aderarea României la spațiul Schengen, mai ales pentru zona Satu Mare, precizând că disputele dintre președinte și Guvern afectează imaginea României în exterior. Cu toate acestea, el a afirmat că grupul pe care-l reprezintă susţine intrarea României în Schengen, nefiind nici un motiv pentru care se poate refuza aderarea. Problema aderării va fi tranşată după alegeri, a  mai precizat europarlamentarul.

După conferinţă, europarlamentarul, însoţit de oficialităţile judeţene, a vizitat  Fabrica Unio şi castelul Karolyi.

 

17 comentarii

  1. elena Răspunde

    swoboda a fost asteptat la carei de primarul kovacs cu steaguri rosii plin in castel si cu platouri uriase pentru pesedisti.De 1 decembrie nu face protocol primaria carei dar pentru socialistii frati face ca la 15 martie….pesedistii se fac de tot rasu cu banerele cu ponta si mandrii ca suntem romani dar le este rusine sa le arate oaspetilor ce vin la carei muzeele si satele romanesti si prefera sa le arate castelele unguresti si sa se intalneasca cu udmr carei….tare madri trebe sa fie de ei …mai ales ca din toata multimea de pesedisti nu au gasit unu mai capabil si mai potrivit de candidat decat un liberal !
    degeaba multi daca sunt…..noroc cu liberalii.

  2. camarad6797 Răspunde

    …aloooo domn “PROFESOR”…la UNIO…HMMMM,dar trecem cu vederea,da PREFECTU..CEI CU PREFECTU….face sau nu politica.?….aaa sa afisat alaturi de GUNOAIE….SA VINA FLORISALU…cativa mii de euroi si……GATA LANGA ..BOMBO….JOS COMUNISTIIIIIII….IMPUTITI……….

  3. Alina Răspunde

    multumim domnului Hannes Swoboda ca ne-a onorat cu prezenta, in sfarsit Satu Mare este pe lista oraselor care prezinta interes. Felicitari si domnului Ioan Mircea Pascu pentru initiativa!

  4. puni Răspunde

    Da eminenta cheala a municipiului unde mai este ?
    Este numai “partenera”de proiecte marete,ce i-au aratat maarellui socialist in municipiu ca de cand este bodiul asta primar numai scandaluri si certuri sunt la tot pasul
    OMV PLECA DIN ORAS DI CAUZA. SISTEMULUI BIROCRATIC DIN PRIMARIE?????

  5. Viorel Răspunde

    ponta e mandrii ca suntem romani da au dat afara niste romani de la guvernare ca sa aduca ungurimea si sa dea ministerul culturii romanesti la udmr….mari romani pot fi niste tradatori

  6. MIA Răspunde

    mai lasati comentariile rautacioase, e un lucru bun ca a venit la Satu Mare

  7. lonewolf Răspunde

    Auzi,puni,vorbesti doar sa te afli in treaba!De cand a ajuns primar,domnul doctor Coica a facut foarte multe pentru judetul nostru si,inca e la inceput de drum!Este primarul care va reusi sa vindece ranile din acest oras,in primul rand,care sunt multe la numar,va reusi sa indrepte greselile grave facute de predecesorii lui! Asa ca,lasa comentariile rautacioase si mai documenteaza-te!!

    • Norick Răspunde

      @lonewolf : ne spui si noua cateva din aceste lucruri foarte multe ce s-a facut pentru judetul nostru? Numai cateva,sa fim si noi mai “iluminati”…:-)))

  8. STEFANEL Răspunde

    Domnul primar a reabilitat strazi,a facut parcari,iluminat public,a atras investitori importanti in Satu Mare,in unele locuri chiar s-au facut canalizari,a castigat Filarmonica care a fost vanduta impreuna cu hotelul Dacia…

    • Norick Răspunde

      Concret m-am gandit,tu (voi) vorbesti in general.:-P

    • satmarean Răspunde

      ia sa vedem: reabilitari de strazi nu sint cu nimic mai multe decat in anii precedenti, nici extinderea iluminatului public. INvestitori: exact despre care investitor este vorba? Nici o investitie nu a pornit in Satu Mare in 2013 si nici in 2014. “chiar s-au facut canalizari” chiar? Oare cine a castigat proiectul de 100 de milioane de euro, chelu? Recastigarea Filarmonicii: Coica nu are nici un merit, justitia a facut treaba.

      • Mihai Costescu Răspunde

        Sigur ca da. Stergem cu buretele tot ce s-a facut in acesti 2 ani de la alegeri si uitam totul. Noi din pacate nu putem face asta. Prea ati stat 8 ani sa vi se toace nervii, sa vi se sece creierul, astfel incat va declarati multumiti cu ce de fapt? Va spun eu, cu nimic. 2 ani de administrare Coica sunt mai buni decat 8 ani Ilyes… si cu asta basta. Toate meritele si proiectele sale le minimalizati sau considerati ca nu e meritul sau. Acest lucru ma face sa cred si nu gresesc ca nu sunteti decat niste postaci, carora li se spune ce sa scrie, fara a avea o justificare reala si palpabila. Va multumiti doar sa fiti oi.

  9. Raresuca Răspunde

    MULTUMIM PT VIZITA !

  10. V.M Răspunde

    Multumim domnului Swoboda pentru vizita,iar pentru cei cu comentarii negative,doar oamenii slabi ataca,daca ar avea un pic de bun simt nu ar vorbi atat de urat despre oameni pe care nici nu ii cunosc,doar au auzit de ei!

  11. roman Răspunde

    doare adevarul VM seda???
    adicatelea voi sunteti mandri ca sunteti romani dar va e rusine sa va afisati cu oaspetele pe la romani si duceti cu bun simtul vostru asemenea oaspete pe la unguri ca voi nu sunteti in stare sa va ocupati de protocol odata in viata cand da un asa om pe la voi,,nimic nou sub soarew ca si ponta a fost la carei acum 2 ani si tot kovacs a trebuit sa stea cu el la castel ca organizatia locala nu a catadicsit sa il invite la sediul psd carei….la fel cum au facut liberalii cu antonescu…halal de bun simt mai aveti…ce poti sa te astepti de la unii care din mii de membrii au luptat sa aduca un liberal de candidat

  12. srg. Răspunde

    Felicitari pentru efortul de al aduce pe Hannes Swoboda la noi in oras!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.