Zilele Orașului Satu Mare 2014 – Ziua 1 (Galerie FOTO)

31 mai 2014 | 11 comentarii

Ziua orasului Satu Mare, ziua 1 (237)O nouă ediție a Zilelor Orașului Satu Mare a început vineri, deschiderea oficială având loc pe scena amplasată în Piața 25 Octombrie. Circulația în centrul nou și vechi al orașului este închisă, străzile fiind dedicate în exclusivitate evenimentelor care se vor desfășura în cele trei zile ale sărbătorii.

La ora 18:00 a avut loc primul Pop Symphony din România cu trupa ,,Distinto”, care a fost  acompaniată de Filarmonica de Stat ”Dinu Lipatti”, alături de dansatorii sportivi de la ”Royal Dance Club”, care au dansat pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

Directorul de program din România a înmânat premiul şi distincţia ,,Capitala Earth Hour” primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, acesta dând startul petrecerii de trei zile.

În prima zi a evenimentului au avut loc concerte ale formațiilor Synergy, Dots, Whats Up, iar seara Piața 25 Octombrie a devenit neîncăpătoare în momentul urcării pe scenă a trupei Zdob și Zdub. Moldovenii de la Zdob și Zdub au trecut Prutul și au ajuns la Satu Mare pentru a doua oară, susținând un recital incendiar. Punctul culminant  și mult așteptat al serii a fost concertul îndrăgitului interpret Smiley, cunoscut prin melodiile sale, care se aud zilnic la aproape toate radiourile şi posturile muzicale TV din ţară.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (11)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. mihai spune:

    Acuma ma culc ,prima seara a fost o prostie de cei 120 de mii de euro cheltuiti puteam face altceva pt acest oras,blocajul di oras a fost super gandit a da primar de top(medic primar de bocanci).

  2. albinuta spune:

    Compromis total de banii astea am asteptat altceva ,se vede slaba organizare a primarului care a facut o varza din acest eveniment,campanie electorala be banii satmarenilor,dezamagire totala.

  3. Neutru spune:

    E usor a scrie versuri cand nu ai nimic a spune,vorba poetului.Circ si paine.Noi facm ce trebuie>criticam ca avem ce>.Voi ce faceti?Somn usor> Apropo ,,somnul ratiunii naste monstrii”. Ciocu mic.

    • vasile spune:

      chiar eşti mulţumit de organizarea zilelor oraşului,de cum au cântat formaţiile vineri, şi de cum arată oraşul nostru decând Dr. Coica este primar?

  4. anna spune:

    Vaaaiii in ce hal poate “canta” What’s up asta, e praf saracul, iar Smiley e pe acolo, el are “imagine” ca voce…vai mama lor. Zdob si Zdub au facut show cu adevarat.

  5. dragos spune:

    Cel mai naspa oras

  6. iuli spune:

    Coica e praf la organizare.

  7. vasile spune:

    Gyuszi a fost mult mai bun decât Dr. Coica. Organizarea este extrem de slabă.

  8. toma spune:

    ba wazdap, ba! mi-e rusine de rusinea ta! n-am rezistat un minut intreg in fata televizorului! canti de parca ragai! esti de o penibilitate incomensurabila! doar coica si stef te mai egaleaza… a, pardon, si babut.

  9. mosi spune:

    Ce primar de toata jena avem,omul asta nu se uita in oglinda este penibil..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest