Romeo Nicoară: Şedinţa Delegaţiei Permanente a fost nestatutară. Deciziile anunţate nu au valoare

17 iunie 2014 | 31 comentarii

Nicoara_Romeo_FlorinPNL Satu Mare dorește să anunțe că nu a fost convocată și nu a avut loc o Delegație Permanentă a organizației județene în data de 17 iunie, aceasta nefiind convocată statutar și legal. Delegația Permanentă a PNL Satu Mare se convoacă exclusiv de către Biroul Permanent Teritorial conform Statutului.

Precizăm acest lucru deoarece câțiva membri ai organizației municipale PNL Satu Mare au transmis presei în nume propriu un comunicat în care anunță desfășurarea unei presupuse Delegații Permanente  Teritoriale și o sumă de decizii fictive. Ținem să subliniem încă o dată că această întâlnire nu are nici un fundament statutar și niciuna din deciziile anunțate nu are vreo valoare.

În privința angajamentelor noului Birou Politic interimar PNL Satu Mare, investit de Biroul Permanent Național al PNL, acestea au fost anunțate deja în urmă cu 2 săptămâni, în deplin suport al proiectului de unificare a dreptei, de întărire a brandului PNL și de aderare la PPE.

Delegații desemnați de PNL Satu Mare în cursul săptămânii trecute vor susține exact acest mandat în cadrul Congresului PNL din 27-28 iunie 2014.  

Reamintim și că filiala PNL Satu Mare se află într-un proces profund de reorganizare și reformă, în urma rezultatelor proaste obținute la alegerile europarlamentare și a susținerii fățișe a candidaților PSD.

Ne declarăm profund dezamăgiți de atitudinea unor colegi – exact cei care au provocat aceste rezultate catastrofale – și care aleg să se exprime public neelegant și care continuă să încalce Statutul PNL. Vom propune structurilor legitime ale partidului măsurile necesare.

Romeo Nicoară
Deputat
Președinte interimar al PNL Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (31)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. liberal spune:

    da cand se va da odata pentru totdeauna cu nemericii astia de pamant? pana cand? Unde esti tu Tepes Doamne?

  2. liberal adevarat spune:

    Ei domnule STEF sa stii un lucru: Dumnezeu nu da cu bota, la tine va da cu parul. Mai devreme sau mai tarziu se va face si dreptate. Mi-ar placea sa fiu prin preajma atunci

  3. bratianu spune:

    Domnu Romica,matale esti cam singur prin poze,mai ai pe cineva cu tine la Satu mare sau plangi singur in parcare?

    • corect spune:

      Se spune ca la DPermanenta de ieri au fost peste 100 de delegati din 120 total.Toti primarii, viceprimarii, consilieri judeteni ,presedinti de organizatii, etc….Cam putini raman in parcare… D-le “bratianu”.

  4. Traian spune:

    Excludeti-l pe Stef din PNL,iar aranjamentele din acest partid se vor diminua!

  5. LIBERal spune:

    Stef si oamenii lui fac jocul in PNL Satu Mare. Un joc,mizer! Stef trebuie dat afara! Biroul de la municipiu, desfiintat!

  6. Radu spune:

    Nu cedati presiunilor, domnule presedinte! Solicitati interventia conducerii centrale a PNL! Stef trebuie exclus si organizatia municipala dizolvata!

  7. intrebare spune:

    va este frica de domnul Stef domnule Nicoara???
    barbatii adevarati stau fata in fata si discuta nu se ascund prin crasme si isi plang de mila pe la comenturi in timp ce se scrie comunicatul!
    de ce nu ati fost preyent la delegatia permanenta unde ati fost invitat si unde au fost liberali din TOT judetul???si de liberalii din judet vreti sa scapati? vreti sa aduceti liberali din capitala sau slobozia ca sa populati noua organizatie fantoma unde nuimeni nu cunoaste membrii pentru ca nu doriti sa se faca publica lista de frica reactiilor si de RUSINE.
    credeti ca se mai pot face jocurile ca atubci cand carati de sacosa diplomat?

    • liberal spune:

      Auzi, tu nu esti ceva lingau de al lui Stefut? I-ai lustruit bine gaura? De ce nu va uitati la rezultatele scoase de voi MARII LIBERALI? 4% la municipiu si 6% la judet? SI mai ai curajul sa te bati cu pumnul in piept? Bai baiatule tu te mai uiti in oglinda cateodata? Nu crapa oglinda?

  8. un satmarean spune:

    D-le Nicoara,gasca veche formata din stef,papici(ramasitele lui silaghi) si acolitii lor TREBUIE indepartati RAPID! De-a lungul timpului multi LIBERALI au plecat la alte partide, sau s-au retras definitiv din partid din cauza acestei clici(un fel de srl)!Pentru a creea un mediu propice desfasurarii activitatii PNL SM si pt. a putea atrage oamenii inapoi,TREBUIE demisi !Oricum stef este un tradator( ca si sisi)s-a vazut in campanie cand “indemna electoratul sa voteze psd”. Deci este psd-ist pe fata ,ce atata vorbaraie? Succes PNL SM!

  9. Cristian M. spune:

    Conform articolului 51 din Statutul Patidului National Liberal, Delegatia Permanenta Teritoriala se intruneste o data pe trimestru si ori de cate ori este nevoie, la convocarea presedintelui filialei teritoriale, fie pe baza hotararii Biroului Politic Teritorial, fie la cererea majoritatii simple a numarului membrilor sai.
    In concluzie Delegatia Permanenta a fost statutara.
    Domnul Romeo Nicoara ar trebui sa citeasca mai atent statutul PNL.

    • citeste romaneste spune:

      Cititi cu ATENTIE si nu uitati de punctuatie. Nu sunt PNL-ist dar sunt jurist. Daca articolul la care faceti referire este intocmai cum a-ti scris, atunci delegatia sau intalnirea Dvs. nu respecta deloc regulamentul. Convocarea se face de presedinte la cererea majoritatii simple. Cu alte cuvinte, nu majoritatea simpla CONVOACA ci PRESEDINTELE. Restul e …

      • corect spune:

        Apropo de interpretarea d-lui jurist”citeste romaneste”
        Mai trebuie amintit faptul ca exista hotarea BPT interimar(Dl.Nicoara) de convocare a Delegatie permanente, votata in BPT intrimar.
        De aceasta hotarare nu vorbeste nimeni?Dl.Nicoara convocase DP pt data de 6.06.13,lumea s-a pregatit ,dar nu a mai trimis Convocatorul.De ce? De frica liberalilor cu vechime din partid, care au trecut peste zeci de campanii cu succes(dar unii se refera doar la aceste europarlamentare deci este o manipulare clara), a primarilor, care toti au avut rezultate foarte bune si bune, chiar 49%!
        Tot statutul spune ca lista de delegati a Dl.Nicoara/Bpt interim trebuie aprobata de DP.De ce nu a prezentat-o ,a fost invitat la DP…Cine-i vizeaza lista?Statutul spune ca doar DP aproba!!!Deci delegatii propusi de dl.Nicoara nu sunt alesi statutar.
        Ce spuneti D-le jurist?

        • juristul de mai sus spune:

          Eu unul nu va cunosc statutul.asa ca fiti sanatos. Iar 6,3% scor vorbeste de la sine.sau sub 5% in mun. SM.rezultatul de 49 % a fost facut probabil de un primat liberal care nu a ascultat ordinele presului de CJ! Ca doar inunda presa de sustinerea lui stef pt PSD!

        • radu roman spune:

          Corect=radu roman
          Romeo Nicoara e membru PNL din ianuarie 1990! Liberali cu vechime mai mare nu sunt!

          • Liberal spune:

            Roman este extrem de slab la capitolul “Statut”, chiar daca prietenii l-au facut secretar executiv. Chiar daca nevasta i-a fost pusa sefa la Inspectoratul Judetean Scolar, el nu e prieten cu gramatica limbii romane, asa ca apar fel si fel de aratari, prin interpretarea prevederilor statutului.

        • Liberal spune:

          Invata sa scrii corect, apoi sa dai lectii de Statut!
          Roman Adrian Radu da lectii , fara sa inteleaga prevederile.
          “Delegatia Permanenta Teritoriala se intruneste o data pe trimestru si ori de cate ori este nevoie, la convocarea presedintelui filialei teritoriale, fie pe baza hotararii Biroului Politic Teritorial, fie la cererea majoritatii simple a numarului membrilor sai.” Articolul citat, daca este lecturat cu atentie de cei care cunosc rolul unei virgule intr-o fraza, explica foarte clar ca presedintele convoaca sedinta, in baza unei hotarari a BPT sau la cererea majoritatii simple.In concluzie, domnul presedinte Nicoara are dreptate, afirmand ca sedinta a fost nestatutara.

    • SATMAREAN spune:

      Cristian M., atentie cine face convocarea,nu pe ce baza!

    • SATMAREAN spune:

      Citeste mai atent,cine face convocarea, nu in ce baza face convocarea! Atentie la semnele de punctuatie, Cristi M!

  10. Galiano spune:

    PNL Satu Mare se poate compara cu o bucata de hirtie in mina lui Govor cu care se sterge la c…iar cei doi lingai Stef si Babici ii ridica pantaloni lui Mirciulica….
    in Satu Mare PNL este egal PSD

  11. Observator spune:

    Aceasta-i deontologia in PNL? Trist.Este adevarat ,exista un statut care cuprinde niste norme ce trebuie respectate. Cine nu le respecta se situeaza inafara cadrului. Ce crede populatia adepta a doctrinei liberale? Nu credeti ca va descalificati? Apelul la ratiune e bine venit. Va faceti de rasu-plansu. Competitorii se bucura.Mai bine o pace stramba decat un razboi drept>Cu bine.

  12. Galiano spune:

    ori ce tradator trebuie tratat ca atare..afara cu Stef si Babici,apoi lucrurile pot sa decurga normal..
    in rest numai vorbe ce nu folosesc la nimic..

  13. cristi spune:

    PNL subordonat PSD cel putin la satu mare

    • satmarean spune:

      Pentru aceasta subordonare categorica, Biroul Politic Municipal trebuia dizolvat,iar presedintele acestuia demis.

  14. Ion roata spune:

    Dragi ,,liberali ?” ! Sunteti penibili ! Care mai de care va credeti mai liberali . Unii inca mai faceti administratie socialista impreuna cu fratele vostru mai mare psd, altii mai cu ifose va certati pe ,,scaune subrede ” postand in urmasi demni ai Bratienilor. Vreti fuziune dor prin absorbtie cu pdl. Vreti sa va pastrati numele si codul fiscal, de parca ati fi conducatorii imperiul sumerian, accadian , roman sau otoman. Va laudati cu trecutul vostru glorios, fara sa amintiti de prezentul vostru de cacat. Sunteti cu mari ifose fara a va vedea lungul nasului, in Satu Mare sunteti un mare partid jalnic condusi de catre niste agarici .Treceti urgent la fuziunea cu PDL pentru ca astfel dispareti si voi si pdl !

    • LIBERal spune:

      In PNL, sub comanda lui Stef, din necunoastere sau cu buna credinta, Statutul e calcat in picioare, pentru a justifica abuzurile.

  15. SATMAREAN spune:

    Sunt uluit de modul in care este terfelit Statutul PNL!
    “Delegatia Permanenta Teritoriala se intruneste o data pe trimestru si ori de cate ori este nevoie, la convocarea presedintelui filialei teritoriale, fie pe baza hotararii Biroului Politic Teritorial, fie la cererea majoritatii simple a numarului membrilor sai.” Articolul citat, daca este lecturat cu atentie de cei care cunosc rolul unei virgule intr-o fraza, explica foarte clar ca presedintele convoaca sedinta, in baza unei hotarari a BPT sau la cererea majoritatii simple.In concluzie, domnul presedinte Nicoara are dreptate, afirmand ca sedinta a fost nestatutara.

  16. Liberal spune:

    ce senzatie de ‘deja-fu’…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest