Zilele Judeţului Satu Mare: Concerte şi bucate tradiţionale în perioada 20-22 iunie

12 iunie 2014 | 33 comentarii

adrian stef, mircea govor (6)Mai multe detalii despre Zilele Judeţului Satu Mare, eveniment programat în perioada 20-22 iunie în centrul municipiului Satu Mare, au fost prezentate astăzi într-o conferinţă de presă susţinută de către Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, organizatoarea acestei sărbători.

Preşedintele Adrian Ştef a declarat că această manifestare este unică în România şi este de fapt principala sărbătoare a tuturor locuitorilor judeţului Satu Mare. El a făcut referire la tradiţiile comunităţilor din judeţ, atât română cât şi maghiară sau şvabă, susţinând că Satu Mare este unic şi din acest punct de vedere, şi anume că aici pe o rază de 30 de km se pot prezenta aceste obiceiuri, în vreme ce în alte zone ale ţării trebuie să străbaţi trei sau patru judeţe.

Ştef a subliniat că scopul sărbătorii Zilele Judeţului Satu Mare este acela de a prezenta ţării dar şi peste hotare, toate tradiţiile locale şi de a atrage turişti.

Vicepreşedintele Mircea Govor a afirmat că acest proiect a fost unul foarte îndrăzneţ, fiind nevoie de o serioasă mobilizare de forţe şi un efort susţinut pentru a fi o reuşită. Potrivit acestuia, ideea manifestării este de a-i reuni pe locuitorii judeţului pentru a se cunoaşte mai bine, şi a cunoaşte în special preparatele culinare. El a ţinut să mulţumească primarilor, fără de care ar fi fost foarte greu să se desfăşoare acest eveniment.

În linii mari sărbătoarea se va desfăşura după scenariul de anul trecut: Centrul Vechi va fi închis circulaţiei rutiere de vineri, 20 iunie, pentru a fi montate căsuţe ale primăriilor din judeţ, unde îşi vor prezenta tradiţiile, dar mai ales cele culinare.

Vor fi amplasate două scene, una în Piaţa 25 Octombrie pentru muzică uşoară şi una în faţa Casei de Modă pentru muzică populară. În Centrul Vechi nu se va putea cumpăra decât mâncare tradițională specifică județului Satu Mare.

Deocamdată nu se cunoaşte programul exact, dar cert este că deschiderea oficială va avea loc vineri de la ora 19:45, la scena principală, după care urmează Ducu Bertzi şi EDDA. Sâmbătă va avea loc Miss Zilele Judeţului Satu Mare, după care concertează Lora, CRBL, Geszti Peter & Gringo Sztar şi 3 Sud Est iar duminică urcă pe scenă Antonia, Alex Velea şi Andra.

Pe scena de muzică populară vor urca sâmbătă Cununiţa, Ansamblu de Stat Secuiesc ”Harghita”, Georgiana Marina, Petrică Mureşan, Văru Săndel şi Aurel Tămaş iar duminică Ansamblul Transilvania, Viorica Macovei, Herczku Agnes, Ionuț Fulea și Codru de România.

adrian stef, mircea govor (11)

Spre deosebire de anul trecut, acum va fi amenajat şi un spaţiu unde copiii vor putea vedea animale.

Dacă partea de socializare are loc în perioada 20-20 iunie, partea spirituală va avea loc pe 24 iunie, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, la mănăstirea de la Scărişoara, unde se va oficia o slujbă pentru sfântul protector al judeţului.

Bugetul estimat al evenimentului este de 250.000 de lei.

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (33)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. fake spune:

    Nu stiu cum sa ma adresez pentru a nu fi lipsit de un oarecare respect nu fata de personajele din poza de sus ci fata de cititori.Asadar, cum va permiteti sa faceti o asemenea desfasurare de “cheltuiala” pe banii nostri??!!Pe ce bani si cum,primariile din judet isi vor desfasura actiunea la bun sfarsit? Cu ce tupeu afirmi ca judetul trebuie reprezentat d.p.d.v.d. a l turismului in statele vecine cand infrastructura e la pamant? DE EXEMPLU IN VIILE S.M.,ati asfaltat 3km pe un sens si 2 pe celalalt iar din surse nu stiu cat de sigure dar adevarul comfirma cele auzite…cum ca, Stef a dispus mutarea intregului santier in alta parte pentru ca nu a fost multumit de rezultatul votului pt. parlamentare!!!!!!!!!!!!Pana cand ne sfidati no name-uri ce sunteti…???Care turism in S.M.?Pe cele 2 poduri se face turismul adevarat la orele de varf!!!
    ACUMA E MOMENTUL DRAGI SATMARENI SA PENALIZATI”PERSONALITATILE” SATMARENE PRIN NEPREZENTARE LA SHOW-UL LOR.L a fel trebuia si la alegeri sa faceti..daca nu credeti ca au afaceri si interese prin acest “show”..veniti inspre Viile S.M sa vedeti drumul promis de Silaghi si banner-ul care inca mai atarna in Cionchesti cu sloganul..”v-am facut drumul promis”

    • TAKE spune:

      Draga ,take, rezultatul votului din Viile Satu Mare era previzibil si nimeni nu se astepta la minuni. In schimb atitudinea edilului cu 2 clase din localitatea respectiva pe care a avuto in ziua alegerilor ( vezi gazeta de nord vest a doua zi dupa alegeri) au adus aceasta situatie. Din pacate ,,capu face si locuitori trage,, in aceasta situatie.

      • fake spune:

        Regulile sunt facute pt. a fi incalcate!Jocul este murdar la fel ca si razboiul…c e conteaza?!!!Mizeria morala in care plutim de-a lungul secolelor..se pare..REZULTATUL CONTEAZA!!!
        Ca ne doare sau nu…a iesit deputat! El/ei trebuiau sa-si tina promisiunea si nu sa-si bata joc sa ne SFIDEZE .Nu-l pot numi primar pe un tractorist cum este cel din Vii,a fi tractorist intr-o anumita conjuctura poate fi o lauda,in cazul de fata este o povara!Nu locuitorii din Vii l-au ales ,ci absenteismul nostru.Nu el este de vina,el face ce poate si cat poate pt.nivelul lui.Nu de el ediscutam acuma!!! De mincinosii care au promis ceva,au facut un sfert si isi bat joc de noi …ca si cum las’ca va aratam noi cine suntem! SI ASTA PE BANII NOSTRII!!! NU E POSIBIL.

        • Take spune:

          Eu zic sa-ti intrebi ,,tractoristu,, de ce s-au oprit lucrarile si dupa acea poti sa mergi si la Stef in audienta sa asculti varianta sa .Traiasca Prostia si Mandria din Romania via Viile SM.

  2. Finantist spune:

    Suma estimsta de 250000lei la o populatie a judetului de circa 320000 de locuitori? Nu-i scumpa distractia?Este vorba de circa 800 lei/prsoana. Mi se par prea mari cheltielile cu artisti.De ce nu o facem in familie cu ce avem doar? Poate cineva sa se mai gandesca puin.Cine doreste de buna voie sa vina la sarbatore e bine venit ca oaspete fara alte pretentii.In rest Nu sut inpotriva.

    • finantistu botanist spune:

      250000 : 320000 = 0.80 bani

      Nu sunt nici pro nici contra far mai mergi la scoala. Repeta macar clasele I a si a II a

      • Unu' spune:

        Apoi dragă botanistule, mai fii și matale atent oleacă.
        250000 : 320000 = 0.80 Lei (sau cum unora le place RON) ceea ce reprexinta fix 80 de bani.
        :))

  3. Galiano spune:

    daca satmarenii nu ar accepta astfel de manifestatii pe banii lor ,acesti” domni” nu ar mai organiza asemenea sindrofii…
    si cind te gindesti ca satmarenii au ales asemenea specimene te poti intreba pe bune oare de ce??????
    si cite s-ar mai face cu acesti bani!!!!dar se parer ca distractia este mai importanta….
    vorba aia unde nui cap vai de picioare…

    • matroz spune:

      @galiano:matale esti fara minte ,n-ai un picior,iti lipsesc trei degete de la mana stanga,ca dreapta o ai in buzunar!!!Cum ti se pare?Asa sunt si scrierile tale!Spune ceva aducand dovezi,argumente,ceva …Ce dracu ne lasam mintea sa zburde necontenit peste vesnicile plaiuri pastorite de stimatul dr.Enatescu!

  4. prince spune:

    FATA DE TOCAREA DE BANI PE CARE A FACUT-O COICA AICI E JOACA DE COPIL,OLTENI A TOCAT O GRAMADA DE BANI DE LA SATMARENI ,BANI CU CARE PUTEA FACE MULTE LUCRURI UTILE PT ORAS .
    NOROC CA DOAMNA ANI SI DANA IL AU IN VIZOR SI SCAPAM DE EL NU PESTE MULT.DEMISIA.DEMIDIA OLTENE.

  5. Galiano spune:

    250000:320000=0,78125
    nu prea cred ca este relevant cit vine pe locuitor..
    vedeti asta este problema la noi vedem vedem mizeria din ochiul altcuiva, dar nu vedem birna din ochiul nostru..

  6. gheorghe spune:

    pe astia doi parca i-am angajat sa ne distreze!:)Se mai pricep si la altceva!? suntem rupti in cur de saraci dar ne arde de chef!! jenant!

  7. Liberal spune:

    Iar inchideti centrul nenorocitilor? E final de an SCOLAR! Ati gandit inainte de a stabili data? Organizati Zilele Judeţului in JUDET! in municipiu au fost in anii trecuti. Noua ne-a ajuns! Pana la os!

  8. Buc from Bucharest spune:

    Comentati toti ca muierile aici si in piata va fi iar plin ochi.

  9. Locuitor Centru Nou spune:

    Stimati organizatori,
    eu si multi alti locuitori din Centrul Nou va imploram sa va mutati manifestatiile si festivismele in alta parte. In casele noastre pute a carnati prajiti si hamsii, nu se poate dormi din cauza zgomotului, iar prin pasaje nu se poate trece din cauza dejectiilor iubitorilor de cultura ieftina.

  10. LIBERal spune:

    “Felicitari” Adrian Stef pentru modul in care risipesti banii publici! Se vede si prin asta ca nu esti liberal. De asemenea, acest lucru s-a vazut si la alegerile europarlamentare. Ar fi rezonabil ss-ti dai demisia din PNL, nefiind demn de face parte di partidul Bratienilor!

  11. satmarean spune:

    Nu pot sa va inteleg, domnule Stef. Sunteti un fals liberal. Nu tineti la valorile liberale. Prin conduita dumneavoastra, promovati cultul personalitatii dumneavoastra. Ar fi decent sa va dati demisia! Nu meritati sa conduceti acest judet!

  12. Leo spune:

    Asocierea cu PSD a fost impotriva firii. Conducerea penelistilor satmareni a tradat partidul!Stef, Papici, Sulea trebuie exclusi din PNL! Organizarea de petreceri se pare ca este specialitatea “celui mai iubit fiu al liberalilor satmareni”, Adrian Mihai Stef! O asemenea persoana nu trebuie sa detina o demnitate la nivel judetean! DEMISIA STEF! Nu mai risipi banii publici pe idei traznite! Daca vroiai sa organizezi ziua judetului trebuie realizata impreuna cu sarbatoarea municipiului,realizand in plus doar niste gherete pentru produse traditionale si spatii de prezentare a portului popular!

  13. satmarean spune:

    Conducerii judetului sa le fie rusine pentru risipa banilor publici!

  14. Traian spune:

    Jos Mafia din Consiliul Judetean! Opriti-va din masuri populiste!

  15. EVA spune:

    Demisia Stef! Ne-am saturat de politicile tale! Organizeaza petreceri pe banii tai, nu pe banii nostri!

  16. Lazar spune:

    Liberali, nu mai aveti incredere in Stef! El s-a folosit de partid pentru interese personale.Nu uitati ce rezultate a obtinut PNL la alegerile europarlamentare. La porunca lui Stef, liberalii au facut campanie pentru PSD. Un asemenea individ nu merita sa fie in partidul vostru! Excludeti-l din PNL!!!

  17. LIBERal spune:

    PNL Satu Mare sa-si faca ordine in propria casa, iar Stef si cei de sub aripa sa sa-si ia zborul din PNL!Domnule Nicoara,in calitate de presedinte interimar de filiala, luati masuri drastice, scapati de lichele!

    • matroz spune:

      LIBERal:Nicoara face politica pe marginea trotuarului,cu mosi care inteleg liberalismul dupa marimea paharului.Daca acolo unde azi l-am vazut promovandu-si doctrina libera de inhibitii,chiar e vai de ei!

  18. Sandel spune:

    Rusine Adrian Stef!Iti bati joc de banii nostri!

  19. satmarean spune:

    Satmareni,cat ii mai suportati pe acesti pacalici? Este insuportabil,cat de jos se poate ajunge? Cei mai multi oameni sunt sub pragul de saraci,iar acesti imbuibati fack chef dupa chef,bineinteles pe bani nostrii ai fraierilor! Hai sa le dam o lectie ,sa-i boicotam,iar la alegeri sa le punem botul pe labe! RUSINEEEEE!

  20. hajni spune:

    sefu la apaserv carei este promovat de romeo nicoara pt ca stie sa faca sluj la lajos si la mircica!
    PSD sustine pe sefu de la apaserv carei daca tot au facut alianta cu udmr carei! impreuna impart banii orasului!!! rade jenika de voi cu sumele astea de la judet de se face pe el de ras….ca el numa pt el scoate atata de la oras ….da nu e voie la presa sa scrie ca plateste bine premaru din carei pt tacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest