Ultima actualizare: ieri, 22:26

Publicitate

GAL Zona Sătmarului lansează o nouă sesiune de proiecte pe măsura 121

gal zona satmaruluiAsociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului anunță lansarea în perioada 01.08.2014-01.09.2014 a primei sesiuni de cereri de proiecte pe anul 2014 pentru Măsura 41, Sub-măsura 41.121.

Data lansării apelului de selecție este 01 august 2014. Data limită de depunere a proiectelor este 01 septembrie 2014, ora 14.00.

Depunerea proiectelor pentru Măsura 41, Sub-Măsura 41.121 se va face la sediul Asociației de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (numit în continuare GAL), Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, în intervalul orar 09.00 – 14.00.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt: Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) – care se vor angaja că până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată/întreprindere individuală, Persoane fizice autorizate, Întreprinderi individuale, Întreprinderi familiale, SNC, SCS, SA, SCA, SRL, Societate comercială cu capital privat, Societatea agricolă, Societate cooperativă agricolă, Grup de producători (constituit conform OG nr 37/2005 cu modificările şi completările ulterioare, doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri), Cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/2004 cu modificările şi completările ulterioare, doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri)

Fondurile disponibile pentru Sub-Măsura 41.121 “Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 14.000 euro. Suma minimă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 5.000 euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 14.000 euro

Verificarea conformității și eligibilității Cererii de finanțare sunt realizate de către experții GAL. Solicitantul de finanțare trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ( www.apdrp.ro ) şi site-ul GAL-ului ( www.galzonasatmarului.ro ) cu mențiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acțiune Locală Zona Sătmarului.   

Selecția proiectelor se realizează la nivelul GAL de către Comitetul de Selecție format din 7 membri. Comitetul de selecție trebuie să se asigure de faptul că proiectul ce urmează a primi finanțare se regăsește în obiectivele propuse în Planul de dezvoltare locală GAL Zona Sătmarului și se încadrează în planul financiar al ADMC Zona Sătmarului.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121 din PNDR, disponibil pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (www.apdrp.ro) cu mențiunea că solicitanții ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcții și/sau montaj sunt obligați să atașeze la Cererea de finanțare și Proiectul Tehnic.

Informații detaliate și suplimentare puteți primi la Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului, Micula, str. Principală nr. 293, jud. Satu Mare, tel/fax: 0261-828542, e-mail: [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.