Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Locuri de muncă în Germania. Salarii până la 2200 de euro

descărcare (2)ANOFM dispune, prin intermediul rețelei Eures, de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomie, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, pentru care se va organiza o selecție la Brașov, în zilele de 27 și 28 august.

Centrala de Mediere a Străinilor și Specialiștilor Zav Bon împreună cu Marriot Hotel Frankfurt oferă șase posturi de manager de restaurant și personal de serviciu pentru organizare banchet, 18 posturi de bucătar, 15 posturi de ospătar sau personal de servire client, 15 posturi de recepționer, 15 posturi de ajutor în industria gastronomiei de sistem – McDonald’s și Burger King.

Candidații trebuie să aibă, pentru ocuparea posturilor de bucătar, ospătar și ajutor în industria gastronomiei, calificarea profesională încheiată și experiență în domeniu, precum și cunoștințe bune și foarte bune de limba germană (nivel A2 – B1/B2), în timp ce pentru posturile de recepționer și manager restaurant sau personal serviciu organizare banchet, angajatorii germani solicită persoane care au atât cunoștințe foarte bune de limbă germană (nivel C1-C2), cât și cunoștințe bune de limbă engleză (nivel B2), precum și calificare și experiență în domeniu.

Activitatea va începe în luna septembrie, pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an , cu posibilitate de prelungire, în funcție de fiecare angajator.

Programul de lucru este de 40 ore pe săptămână și se va lucra și în week-end și sărbători legale. Salariul oferite este cuprins între 1.400 și 2.200 euro brut în fiecare lună (în funcție de tarife în domeniu și de zona în care se va desfășura activitatea). Totodată, cazarea poate fi asigurată de către angajator gratuit sau contra cost, la prețul de 270 euro pe lună, iar în ceea ce privește întreținerea, aceasta poate fi gratuită, negociabilă sau pe cont propriu.

Sursa: AJOFM Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.