Zilele Culturale Partium vor avea loc în perioada 18-24 august

16 iulie 2014 | 9 comentarii

conferinta, Zilele Culturale Partium (3)Cea de-a XIII-a ediție a manifestării ”Zilele Culturale Partium” va avea loc în perioada 18-24 august 2014. Timp de șapte zile vor concerta formații și interpreți renumiți, invitați pentru prima dată la Satu Mare.

În cadrul unei conferințe de presă la sediul UDMR Satu Mare, președintele UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba, deputatul Kereskenyi Gabor, alături de președintele Fundației Identitas, Szocs Peter și Stier Peter au prezentat detalii despre eveniment.

Potrivit lui Kereskenyi Gabor, UDMR Satu Mare este principalul organizator iar scopul acestui eveniment este de a arăta valorile maghiarilor din Satu Mare.

Scopul principal în organizarea acestui eveniment este de a arăta valorile maghiare din Satu Mare, cine suntem noi, care sunt mâncărurile tradiționale, cum ne distrăm noi, iar un alt scop este să sprijinim comunitatea locală în organizarea diferitor manifestări, evenimente culturale printre care și Zilele culturale Partium”, a declarat Kereskenyi Gabor.

În calitate de coordonator al evenimentului, Stier Peter a precizat că pe toată durata evenimentului vor avea loc peste o sută de manifestări în zece locații diferite din Satu Mare.

Stier Peter a detaliat cele mai importante concerte, dintre care cel mai important eveniment este concertul lui Zoran, care va avea loc în data de 22 august, la ora 20:00, pe scena amplasată în Centrul Nou al orașului. Tot în aceeași zi, la ora 22:30, va concerta formația Quimby pe scena amplasată în Grădina Romei. După spusele coordonatorului de eveniment, acești invitați vor fi pentru prima dată la Satu Mare și vor susține concerte live.

În timpul săptămânii, la Turnul Pompierilor va avea loc un șir de evenimente între datele 18 – 21 august: teatru stradal din Budapesta, o gală de operetă de la Debrecen, un ansamblu folcloric de la Oradea și Palia Bea.

Evenimentul se va încheia în data de 24 august, cu formația Bikini care va concerta la ora 21:00, pe scena amplasată în centrul nou.

Principalul organizator al manifestării Zilele Culturale Partium este UDMR Satu Mare în parteneriat cu 50 de organizații non profit iar bugetul evenimentului este cofinanțat de Guvernul României, departamentul Relații Interetnice, Consiliul Județean Satu Mare, Consiliul Local, Primăria municipiului Satu Mare, sponsorizări de la de la firme și companii locale și proiecte de finanțare. Bugetul estimat este de 300.000 de lei.

Toți sătmărenii sunt invitați să participe la acest eveniment.

Vom reveni cu programul oficial al Zilelor Culturale Partium

 

 

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (9)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. romanas spune:

    nu sare nimeni sa il critice acum pe coica si pe stef ca dau bani la zilele partium???
    ceva de dulce de la norick pentru…parca spunea ca numai la petreceri si distractiei le sta capu…la minoritari le trebe o saptamana de distractii ca nu se stiu distra numai 2 zile ca nu stau bine cu incalzirea….si unde mai pui ca le trebe banii guvernului ROMANIEI pe care mereu o critica si o ataca pe la UE ..curata ipocrizie e calitatea principala .minoritara.

    • UNGURAS spune:

      Nu am inteles ce vrei sa spui…. Oricum 80% sunt evenimente culturale, iar in ultimele 2 zile vor fi ceva concerte. Doar o parte din bani vin de la buget, in rest SPONZORIZARI fratele meu roman.Oricum esti binevenit la acest eveniment, doar ca este organizat pentru romani, pentru a afla mai mult despre cultura noasta de AICI din Satu Mare si in general din Partium, unde ne-am nascut noi ungurii, dar asta crede-ma ca nu mai are pentru voi si nici pentru noi mare importanta. Dar cand iesi in oras si te uiti imprejur nu uita ca tot centrul vechi si nu numai a fost construit de unguri. Inclusiv hotelul DACIA care este lasat in paragina, dar nu de catre un unguri. Dar ca sa nu crezi ca am ceva cu romani iti marturisesc ca de vina pentru situatia acesta a fost chiar si un ungur. Trebuie sa stii ca este (adica a fost) cea mai frumoasa cladire recesionista din Romania. Te asteptam cu drag la Zilele Partium, si nu uita sa-ti aduci si familia si copii pentru ca vor fi evenimente deosibite chiar pentru toti.

    • Norick spune:

      Ai avut un cosmar,sau numai ai mancat prea multa mamaliga pui de dac ? Ma confunzi cu cineva copile…

  2. codrenescu spune:

    ce a facut primarul gyuszi si csehi cand au guvernat ? au uitat de hotel dacia?
    de vakond sigur nu au uitat sa deconteze lucrari de mantuiala sau..florisal,;
    ce sunt firmele unguresti fara banii romanesti de la guvern????
    de ce nu ni se ofera romanilor un exemplu de cum este sa organizezi un eveniment fara sa apelezi la primarie si consiliu judetean si la stef si la coica???
    sa vedem si noi cum se procedeaza altfel decat face stef zilele judetului cand asa l-ati criticat???
    ce cosmar pe capu vostru sa nu poti face nimci fara bani romanesti…si sa nu intelegi ca in comunitati multietnice toti ar trebui sa lasa deoparte orgoliile si sa recunoasca valoarea chiar daca vine si de la romani!

    • Norick spune:

      coica ta si peste un secol de ani o sa fie ramas in urma si stii de ce? ptr. ca n-are CULTURA suficienta…Te las sa gandesti mai departe…:-) P.S. sa nu ma-ntelegi gresit:n-am zis ca UDMR e un partid O.K.(nici pe departe)

    • moftinescu spune:

      Raspunsuri:
      -Gyuszi a condus orasul intr-un stil modest dar acum se vad rezultatele: proiectul de 100 de milioane de euro pt Apaserv, proiectul de milioane de euro pt cartierul Solidaritatii, reabilitarea Teatrului, a Casei Mestesugarilor, reabilitarea micro 16 sau sistemul de supraveghere sunt doar cateva exemple. Insa, Gyuszi nu a facut niciodata scandal, nu s-a implicat in discutii politice si de campanie cum face Coica. Nu a promis doar lucruri ce se pot realiza.
      -Csehi la fel: nu a defilat in haine de țăran la festivale, dar a castigat milioane de euro pentru Urgență, pentru spitale, pentru comune, a reabilitat drumuri importante ca SM-Carei pana judetul Bihor, etc.
      -despre evenimente: Partium primeste o suma modesta din intregul buget, spre deosebire de Zilele Judetului, Zilele Orasului care sunt finantate aproape integral din bugetul public. Asta e diferenta.

  3. rakouti spune:

    100 de milioane pentru apaserv si la orase curge apele murdarele…pentru ca numai incompetetii pus la voi de sefi de sectie in judetul!
    a ramas pe drumuri gyusika si trebuie dat la el un post repede???
    ce a facut cu dacia hotel??? cum a ingrijit averea orasului???
    de ce nu spuneti de teatrul de vara pe care ati distrus TOTAL???? de ce nu spuneti de retrocedarile cu hartiile numai de voi stiute????
    voi traiti numai daca luati de la altii ceva ca de construit mai greu estem,igaz?
    ca si la zilele partium unde este bine ca da banii pentru voi olteanul coica si marele stef!!!
    acum sunt buni la voi cand semneaza sa primiti banii romanesti???

  4. Fuctionar public spune:

    Sper sa o aduca si Edda ca tare frumos cinta

  5. NEUTRU spune:

    Pe vremea cand au condus ungurii a fost Vakond ,acum este Tehnic Asist care este diferenta?.lucrarile sunt facute la fel de prost si la fel cu bani multi.
    Daca ma uit la cabinetele lui Coica numai a cabinete medicale nu arata,este o belire de bani .Uitativa la celelalte cabinete medicale cum arata si comparati.Asa cum arata cabinetele dl. primar asa arata si orasul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest