Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Obligaţiile angajatorilor în perioadele de caniculă

caniculaVerificarea modului în care angajatorii respectă prevederile O.U.G. nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă face obiectul unei Campanii Naţionale organizată de către Inspecţia Muncii.

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare sunt pregătite echipele de inspectori şi tematicile de control pentru perioadele cu temperaturi extreme (peste 37 grade C, sau depăşind pragul critic de 80 al  indicelui de confort temperatură-umezeală). Se menționează că până la această dată,  doar în ziua de 04.08.2014, s-a primit o atenţionare de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord – Serviciul Regional de Prognoză a Vremii  Cluj, privind atingerea pragului critic de 80.  Deşi avertizarea a fost primită prin poşta electronic abia la orele 14,30, inspectorii de muncă aflaţi pe teren au efectuat verificarea modului de respectare a obligaţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 99/2000 chiar în cursul zilei respective după primirea avertizării CMRTN. 

Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite  de către angajator împreună cu reprezentanţii sindicatului  sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În unităţile în care funcţionează comitetele de securitate şi sănătate în muncă măsurile vor fi stabilite de către acestea.

Potrivit prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 99/2000, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

     I. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

        a) reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice;

        b) asigurarea ventilației la locurile de munca;

        c) alternarea efortului dinamic cu cel static;

       d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer,

     2. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

       a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;

       b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;

       c) asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:

    a) reducerea duratei zilei de lucru;

    b) eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: pana la ora 11,00 şi după ora 17,00;

    c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Aceste măsuri se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv. Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de eşalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili o dată cu măsurile de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri:

    a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi crescute;

    b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;

    c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.

    Angajatorii care nu respectă prevederile OUG nr. 99/2000 pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.500-2.500 de lei.

Sursa: ITM Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.