Prețuri mai mici la alimente. Care sunt produsele cu cele mai mari ieftiniri

11 august 2014 | 0 comentarii

images (3)Preţurile de consum au scăzut cu 0,05% în luna iulie, iar inflaţia anuală a urcat la 0,95%, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare s-au diminuat cu 0,3%, la produsele nealimentare a fost consemnată o stabilizare, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%, potrivit INS.

Inflaţia anuală a urcat astfel în iulie de la 0,66%, consemnat în luna anterioară, şi aproape a atins nivelul din luna mai (0,94%), în condiţiile în care în aprilie a fost înregistrat cel mai ridicat nivel din acest an, de 1,21%, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu doar 0,11%.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (august 2013 – iulie 2014) faţă de precedentele 12 luni (august 2012 – iulie 2013), determinată pe baza IPC, este 1,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,4%.

În luna iulie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut 0,3%, tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile.

Cele mai importante scăderi de preţuri au fost înregistrate la citrice şi alte fructe meridionale (-2,57%), cartofi (-2,33%), legume şi conserve de legume (-2,3%) şi zahăr (2,02%), dar şi la energia electrică (-2,17%).

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri de preţuri au fost operate la ouă (1,78%) şi la gaze (2,39%).

BNR a redus încă o dată prognoza de inflaţie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an şi de la 3,3% la 3% pentru 2015, şi a anunţat prognoze privind rata medie a inflaţiei de 1,4% în acest an şi 2,4% anul viitor.

Sursa: www.mediafax.ro

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest