Zilele Culturale Maghiare Partium 2014 (Galerie FOTO)

23 august 2014 | 1 comentariu

Partium 2014 (65)Peste 100 de evenimente culturale au loc în această săptămână la Satu Mare, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare Partium, organizate de fundația Identitas și UDMR Satu Mare. Piața 25 Octombrie, Grădina Romei, Turnul pompierilor sunt doar câteva locații în care se desfășoară evenimentele artistice și cultural tradiționale maghiare.

Vineri seara, Piața 25 Octombrie a fost neîncăpătoare la concertul susținut de Zoran și orchestra lui. Zoran este un cântăreț, instrumentist și compozitor maghiar de origine sârbă, a cărui carieră a început în anii ’60 cu formația Metró și a continuat apoi cu numeroase albume solo, apreciate pe scară largă atât în Ungaria cât și în alte țări. Melodiile lui Zoran au fost apreciate, aplaudate și cântate de un public sătmărean de toate vârstele.

La începutul concertului pe scena din Piața 25 Octombrie au urcat președintele UDMR, senatorul Pataki Csaba, deputatul Kereskenyi Gabor și vicepreședintele Parlamentului din Ungaria Jakab Istva. Senatorul Pataki Csaba a rugat publicul prezent să ridice mâna doar cei care au fost la prima ediție a Zilelor Culturale Maghiare Partium, în urmă cu 13 ani. Peste 50% din oamenii din piață au ridicat mâna, iar Pataki Csaba, vizibil emoționat, i-a rugat să participe și peste alți 13 ani, dar cu menirea de a veni cu încă un membru nou al familiei, ori în brațe ori de mână.

În acest week-end, în Grădina Romei, au loc diverse evenimente culturale pentru copii, acțiuni sportive în „Insula sănătății primaGYM!”, concursuri gastronomice la care s-au înscris peste 10 echipe, produsele culinare (bogracs) fiind evaluate de un juriu specializat condus de Benke László, celebru bucătar din Ungaria.

În această săptămână au fost foarte multe evenimente, iar această locație (n.r. Grădina Romei) ar trebui deja mărită pentru că sunt multe programe în desfășurare și vine foarte multă lume. Interesul este mare mai ales astăzi și mâine, la concursurile culinare de bogracs și pește. Acum 13 ani când am început, cu greu se înscriau 1-2 echipe, iar în acest an avem o concurență mare, 10 echipe fiind înscrise în competițiile gastronomice. Transmit sătmărenilor să participe și să se simtă bine la evenimentul nostru, și mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit nu doar financiar ci și moral. Cei care au anumite idei, sau doresc o diversificare a programului pot apela la noi, imediat după ce se termină această ediție, pentru că noi, practic, pregătim deja ediția din anul următor”, a declarat pentru PortalSM, senatorul Pataki Csaba.

Politicienii UDMR au amenajat un cort pentru a sta de vorbă cu sătmărenii, aceștia fiind prezenți în Grădina Romei alături de familiile lor și prieteni.

Consider ca acest număr de 13 ne poartă noroc, toată lumea se simte bine la această ediție Partium, iar în fiecare an se dovedește a fi o acțiune foarte civilizată. Această zi de sâmbătă este dedicată acțiunilor gastronomice, specialitățile culinare maghiare în general sunt prezentate juriului alcătuit din specialiști, în frunte cu celebrul bucătar Benke Laci baci. Totul este ok, sperăm că și la concerte vor veni sătmăreni în număr cât mai mare. De luni până sâmbătă estimăm că au participat peste 35000 de spectatori, dar punctul culminant este în week-end, iar acest număr cu siguranță se va dubla”, a declarat deputatul UDMR Kereskenyi Gabor.

Pentru buna desfășurare a Zilelor Culturale Maghiare Partium 2014 au participat peste 100 de voluntari și 10 organizații.

Partium continuă și duminică, cu alte concursuri culinare, concerte, lansări de carte, acțiuni pentru copii, iar la ora 21:00, în P-ța 25 Octombrie, va avea loc concertul de închidere a Zilelor Culturale Partium, ediţia a XIII-a, al formației BIKINI din Ungaria.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. eu spune:

    Cum se poate sa organizati un eveniment poluant intr-un spatiu verde? incompetenta isi spune cuvantul. Miros de fum de la carnati si mici, pet-uri si hartie igienica folosita aruncate langa trunchiurile copacilor. Este un singur parc in care poti sa te plimibi, nu ca ar fi ceva spectaculos, dar sa invadezi pana si acel spatiu cu muzica ieftina si mancare de prost gust. Traiasca Romania si oragnizatorii destepti cu stea in frunte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest