Angajaţii Teatrului vor să picheteze Primăria Satu Mare

22 septembrie 2014 | 5 comentarii

teatru satu mare gal gyula, adriana vaidaActorii Teatrului de Nord vor să picheteze Primăria Satu Mare în fiecare zi până la primirea unui răspuns ferm cu privire la data în care îşi vor primi salariile. Liderul sindicatului Scena, Adriana Boca (Vaida), a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă, alături de liderul sindical al trupei maghiare Harag Gyorgy, Gal Gyula, că a fost depusă o cerere la Primăria Satu Mare pentru autorizarea protestului, decizia fiind luată în urma consultării membrilor de sindicat. Dacă va fi aprobată cererea, în fiecare zi, între orele 10:30-11:30, 20 de angajaţi ai Teatrului vor picheta Primăria.

Actorii nu vor să facă grevă generală, nu vor să suspende spectacolele, să întrerupă stagiunea. Deocamdată vor protesta prin pichetare şi vor purta banderole albe pe braţe, fiind în grevă japoneză.

“Este o mare problemă să sărim o lună peste salarii. Avem familii angajate la teatru, mai avem credite şi copii care au început şcoala”, a spus Adriana Boca.

Aceasta a subliniat faptul că nu angajaţii sunt vinovaţi de managementul prost, nu angajaţii instituţiei sunt cei care îi angajează pe directori şi mai mult decât atât, Teatrul are ordonatori de credite.

Președintele sindicatului a ținut să precizeze faptul că salariile nete ale angajaţilor nu sunt mari, și că majorarea fondului de salarii invocată de către primarul Dorel Coica a fost de fapt revenirea la salariile de dinaintea tăierii de 25%. Angajații au salarii între cuprinse între 650 şi 1.500 de lei. Adriana Boca a mărturisit că este angajează a Teatrului de Nord din 1 septembrie 1980, are grade post-universitare și primește pe card 1.217 lei.

Aceasta consideră că actorii sunt luați în derâdere, prezentând legislaţia pe baza căreia funcţionează teatrul, unde se specifică foarte clar că sursa de finanţare este bugetul local.

Adriana Boca a recunoscut că secţia română trebuie să treacă printr-o serie de schimbări, deoarece după anul 2000 a început să piardă spectatori. În opinia acesteia, Teatrul a rămas ancorat înainte de anul 2000, ar fi necesară o viziune pentru anul 2014, însă nici această problemă nu trebuie rezolvată de actori. Actorii au o „muncă grea, aproape ca a minerilor pentru că îi consumă mult psihic” şi joacă în piesele în care au fost distribuiţi.  

Prima măsură pentru creşterea veniturilor proprii a fost majorarea preţurilor de bilete şi abonamente. Abonamentele au fost majorate de la 50 la 70 de lei iar cele pentru studenţi de la 30 la 40 de lei.

Conducerea Primăriei Satu Mare a transmis angajaţilor Teatrului de Nord că s-au identificat surse de finanţare şi urmează ca la şedinţa Consiliului Local de joi, 25 septembrie, să aibă loc o rectificare de buget după care să-şi primească salariile.

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (5)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. gigi spune:

    Ce mai vreti ma si voi?chiar credeti ca urbea asta are nevoie de teatru?de actori?de cultura?la ce ne trebuie prostiile astea toate cand noi avem POLITIE LOCALA?acolo e cultura si inteligenta,nu la voi.acolo si la primarie.DAcu ei de pamant nene coica,SI BAGA POLITIA LOCALA PE SCENA,CA ORICUM AIA TOATA ZIUA JOACA TEATRU.RUSINE SA-TI FIE SUDIST IMPUTIT,CALCI IN PICIOARE SI FARAMA DE CULTURA CE A MAI RAMAS IN IMPUTITUL ASTA DE ORAS.

  2. rasputin spune:

    Dar te poti lasa vaida de teatru si sa te duci in alta parte sa castigi banii ca nici unul dintre voi nu va castigati salariile din bilete vandute/drepturi de televiziune sau orice alta sursa de venit pentru ca sunteti niste incapabili care ati trait de pe pielea statului o viata intreaga si va ascundeti sub acronimul asta “cultura”pe care cica voi o faceti.

  3. Erdei Dorel spune:

    tea tru e in traducere, un ceai adevarat. cum nu suntem englezi, nu servim ceai, nu avem…de unde nu-i nu cere nimeni asa ca…sedeti locului…credeti ca numa voi sunteti actori neplatiti? orientati-va eventual spre ceva big brother s…

  4. anonim spune:

    Altii muncesc pana vad stele verzi pt. banii pe care ii incasati voi, nu au 3 luni concediu platit. Culmea e ca sectia maghiara face spectacole reusite, mereu sala plina. Nu credeti ca voi sunteti cei care aveti o problema in ceea ce priveste incasarile din bilete? La particular nu faci fata esti data afara, e foarte simplu. Voi faceti spectacole care nu sunt apreciate de public si tot voi faceti pe suparatii si faceti greva. E usor sa nu fii competitiv, incercati ceva mai complex sau la privat zic eu. Cu tot respectul pt cultura si cu toata sila fata de toata clasa politica.

    • Anton spune:

      Bravo ANONiMUS, ai pus degetu pe rana. Dar pentru a face sala plina trebuie sa ai cu cine. Deocamdata doar Cluburile de fite sunt arhipline. Pentru a umple teatrele tre’ sa faci putina munca de educare, practic sa cresti iubitori de teatru. (aviz profesoarelor de romana).Sa nu credeti nici ca maghiarii cu totii sunt vizitatori de teatru, insa educatia, si in general simtul civic e putintel diferit de cea de romana.Cer scuze de la fratii nostri romani daca am atins o tenta de nationalism, nu acesta a fost scopul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest