Exerciții ale echipelor de intervenții, după un atac aerian (FOTO)

25 septembrie 2014 | 2 comentarii

atac aerian satu mare  (59)Forțele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare precum și reprezentanții altor instituții au participat astăzi la un exercițiu de alarmare publică în cazul unui atac aerian, organizat astăzi de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Satu Mare.

Scopul acestui exercițiu a fost să se verifice colaborarea între forțele participante, acționându-se pentru lichidarea unui incendiu de către echipe specializate cu autospeciale de apă și spumă din cadrul ISU Someș. De asemenea pe platoul din Piața 25 Octombrie au ajuns echipe de căutare canine pentru căutarea victimelor surprinse sub dărâmături, voluntari de la asociația Multisalva și echipaje ale ambulanței.

Echipa pirotehnică a ISU Satu Mare a intervenit pentru identificarea, ridicarea și transportul unui element de muniție neexplodat.

În cadrul exercițiului avut loc și o salvare de la înălțime. Specialiștii organizației Multisalva au salvat două persoane de la etajul șase al Palatului Administrativ. De asemenea, s-a acționat pentru extragerea victimelor surprinse sub dărâmături precum și pentru evacuarea de la etaj a victimelor surprinse în clădire.

Locotenentul colonel Ganea Constantin a declarat că exercițiul a decurs foarte bine și speră să nu fie nevoie de o intervenție într-un caz real.

”Considerăm că exercițiul a decurs foarte bine. Ne dorim să nu fie nevoie să intervenim la un caz real și vă asigurăm de tot sprijinul și buna intervenție a mea și a colegilor mei”, a spus Ganea Constantin.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Marius spune:

    Acum cativa ani s+a mai facut si ce a ramas a fost ca s+a murdarit cu galben fatada de la casa de cultura, pun pariu ca si acuma s+a facut asa..ce sa faci ca nu gandesc…

  2. S spune:

    Felicitari colega…pentru curaj:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest