Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Gal Zona Sătmarului a organizat Ziua LEADER. 11 comune s-au întrecut la Olimpiada Ţăranului (FOTO)

Ziua Leader Gal Zona Satmarului (393)Gal Zona Sătmarului a organizat sâmbătă, 27 septembrie, în Micula, Ziua LEADER, eveniment menit să promoveze acțiunile desfășurate în cadrul Programului LEADER, program de dezvoltare rurală ce aduce o contribuție reală la dezvoltarea comunităților rurale, ca parte integrantă a Politicii de Dezvoltare Rurală a Uniunii Europene.

Ziua Leader a fost onorată de prezența oficialităților, atât locale cât și centrale. La conferința de prezentare a activităților derulate de Gal Zona Sătmarului, alături de managerul GAL, Toga Iudita şi preşedintele GAL Zona Sătmarului, Mike Robert, au fost prezenți: preşedintele Federaţiei Naţionale a GAL-urilor din România (FNGAL), Alexandru Potor, directorul OJFIR Satu Mare Gabriel Mihali, coordonatorul Compartimentului de Dezvoltare Rurală Satu Mare, Adina Ghiriti, şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului Satu Mare, Ramona Antonescu, reprezentanții CDRJ Satu Mare, Kallay Szabolcs și Viorica Cioltea, reprezentanţii GAL-urilor din Satu Mare, precum și colaboratorii, primarii și beneficiarii din cele 11 comune partenere în GAL.

În 24 ianuarie 2012 s-a semnat contractul de finanţare, iar activitatea propriu-zisă a GAL-ului a demarat în septembrie 2012, suma totală fiind de 2.563.956 euro, sumă împărţită astfel: 2.136.630 euro pentru proiecte şi 427.326 euro pentru funcţionarea GAL-ului. În Planul de Dezvoltare Locală au fost prevăzute un număr de 55 de proiecte, iar până în prezent s-au contractat 60 de proiecte. 97,5% din banii alocaţi prin strategie au fost contractaţi fapt ce situează GAL Zona Sătmarului pe locul IV la nivel naţional, din cele 163 de GAL-uri din România.

Distribuţia pe localităţi a celor 60 de proiecte depuse de beneficiari la GAL Zona Sătmarului până în prezent, se prezintă astfel: Socond – 13 proiecte, Păuleşti – 8 proiecte, Micula – 7 proiecte, Odoreu – 7 proiecte, Vetiş – 6 proiecte, Dorolţ – 5 proiecte, Viile Satu Mare – 5 proiecte, Lazuri – 4 proiecte, Botiz – 3 proiecte, Bicaz (MM) – 1 proiect. Din punct de vedere valoric, suma de 2.082.630 euro a fost distribuită pe următoarele localităţi: Odoreu – 362.038 euro, Viile Satu Mare – 253.128 euro, Dorolţ – 243.082 euro, Socond – 240.710 euro, Păuleşti – 232.819 euro, Lazuri – 178.871 euro, Vetiş – 168.600 euro, Botiz – 161.512 euro, Micula – 151.070 euro, Bicaz – 90.800 euro.

Munca noastră în cei doi ani de zile nu a fost în zadar. Peste 2 milioane de euro s-au îndreptat către dumneavoastră, prin cele 60 de contracte de finanţare semnate şi am certitudinea că toate aceste proiecte se vor finaliza până anul viitor. Următoarea perioadă de programare 2014-2020 este aşteptată de locuitorii noştri, care vor contribui şi de data aceasta la elaborarea noii strategii de dezvoltare a teritoriului, fiind deja mobilizaţi pentru următorul exerciţiu financiar”, a declarat Toga Iudita, managerul GAL Zona Sătmarului.

Preşedintele FNGAL, Alexandru Potor, a ţinut să felicite echipa de la GAL Zona Sătmarului pentru gradul de absorbţie de 97,5%  şi calitatea proiectelor, remarcând că distribuţia fondurilor s-a făcut foarte bine între beneficiari publici şi privaţi, subliniind că GAL-ul trebuie să sprijine şi autorităţile locale dar să şi ajute mediul economic la crearea de noi locuri de muncă şi valorificarea potenţialului local. Acesta a transmis că doreşte să se reîntâlnesacă cu echipa de la GAL Zona Sătmarului şi în viitoarele programe de finanţare.

Directorul OJFIR Satu Mare, Gabriel Mihali, a afirmat că GAL Zona Sătmarului are o activitate excepţională, iar angajaţii sunt oameni destoinici care îşi dau interesul pentru absorbţia fondurilor europene.

Colaborarea noastră cu toate GAL-urile, în special cu GAL Zona Sătmarului, este una excelentă. Legat de programul LEADER şi de ce au făcut, pot să spun că sunt adevăraţi lideri la nivel naţional. Nu sunt cuvinte spuse de dragul întâlnirii, acel grad de absorbţie, de 97,5%, înseamnă ceva. Suntem alături de ei, îi încurajăm, ei sunt alături de noi, pentru că, să spun aşa „tragem la aceeaşi căruţăiar doi cai înseamnă destul de mult. Vă aşteptăm alături de noi în noua programare”, a spus Gabriel Mihali.

GAL-ul se sitează în primul eşalon privind ponderea valorică contractată din total valoare strategie. Noi suntem alături de dânşii şi dânşii sunt alături de noi, îi vom sprijini în continuare şi pentru următoarea programare, le urăm succes şi îi felicit”, a spus Adina Ghiriti, şefa Compartimentului de Dezvoltare Rurală Satu Mare.

La rândul său, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, s-a declarat mulţumit de ce a realizat GAL-ul în această strategie.

Sunt mulţumit de ce a reuşit comunitatea din Odoreu împreună cu celelalte 11 unităţi administrativ teritoriale să realizeze, pe lângă posibilităţile celelelate care sunt asigurate. Programul LEADER este o facilitate extraordinară, specială în sensul posibilităţii de a accesa fonduri”, a spus primarul Dumitru Pop.

Ziua LEADER a fost deschisă de copiii Şcolii Generale din Micula printr-o paradă a portului popular. În cadrul manifestării Ziua Leader, cele 11 primării partenere în GAL, precum şi GAL Nyirseg din Ungaria, partener înfrăţit cu GAL Zona Sătmarului, au amenajat standuri de prezentare a propriilor localităţi, oferind vizitatorilor produse culinare tradiționale reprezentative zonei. La standuri s-a putut degusta babgulyas, bogracs, toros, pâine de casă, fructe cu ciocolată, tocănițe, ciorbă de pește, prăjituri de casă, sarmale, brânză, slănină, cârnați, palincă și vin. Cele 11 echipe au pregătit standurile cu foarte mare dibăcie și atenție, pentru ca la finalul manifestării să fie votat cel mai frumos stand de prezentare. Din juriu au făcut parte Alexandru Potor – preşedinte FNGAL, Valentin Filip – Civitas Cluj, Alice Nadăş – expert GAL Sud-Vest Satu Mare, Adrian Bratosin – manager GAL Someş Codru.

Toate localităţile prezente la manifestare au intrat într-un concurs culinar, juriul fiind format din chef Kinga Bertici, preşedintele juriului, Toga Ştefan, manager GAL Zona Sătmarului, Gergo Butka, consilier municipal Satu Mare şi Sorin Godja, beneficiar GAL Zona Sătmarului. Juriul a avut dificila sarcină de a vota cea mai bună mâncare dar şi cel mai simpatic bucătar şi bucătăreasă.

Şi pentru că nu trebuie ignorată nici frumuseţea locală, 11 frumoase localnice ale GAL Zona Sătmarului s-au întrecut într-un concurs de frumuseţe, fetele concurând pentru titlul de Miss LEADER. Această probă a fost şi ea jurizată de Toga Iudita, manager GAL Zona Sătmarului, Alexandru Potor, preşedinte FNGAL, Adrian Bratosin, manager GAL Someş Codru şi Mike Carmen, beneficiar GAL Zona Sătmarului.

Manifestarea a continuat la orele prânzului cu o acțiune inedită, Olimpiada Țăranului. Câte doi reprezentanți ai fiecărei comune s-au întrecut în diverse probe la această olimpiada. Echipele au avut de trecut probe gen: slalom ștafetă în sac, aruncarea cizmei de cauciuc, slalom cu roţi de cauciuc şi roaba printre baloţi de fân, aruncatul la țintă a cartofului sau găsirea ouălor în căpița de fân. Ca la orice concurs, fiecare echipă a avut parte de galerie, iar distracția și voia bună au fost la cote maxime.

Finalul Zilei LEADER a fost marcat de premierea tuturor concursurilor: stand, culinar, bucătar, miss şi olimpiada ţăranului. Managerul şi preşedintele GALZona Sătmarului , Toga Iudita şi Mike Robert, au înmânat premiile astfel:

Titlu de „Cel mai frumos stand” a fost împărţit între două localităţi, cu egalitate de puncte şi a fost acordat echipelor din Micula şi Odoreu. Juriul a acordat şi un premiu special unei localităţi pentru modul în care şi-au prezentat tradiţiile şi obiceiurile, premiu acordat comunei Bicaz din Maramureş.

Titlul de „Cea mai bună mâncare” a fost şi el obţinut de două localităţi, care s-au clasat tot la egalitate de puncte. Câştigătorii de la această probă au fost comunele Dorolţ şi Odoreu. Echipa GAL-ului Nyirseg din Ungaria a câştigat premiul pentru cea mai tradiţională mâncare.

„Cel mai simpatic bucătar” a fost desemnat Roszpapa Csaba din Lazuri, iar „Cea mai simpatică bucătăreasă” a fost aleasă Floruţă Mărioara din Bicaz.

Rezultatele concursului de frumuseţe Miss LEADER au fost: Miss Popularitate – Kosztan Orsolya din Micula, locul III – Ionutz Sabrina din Odoreu, locul II – Bodnar Brigitta din Vetiş, iar titlul de Miss LEADER a fost câştigat de Balogh Bettina din Botiz.

Rezultatele manifestării cu cea mai mare priză la public, Olimpiada Ţăranului, au oferit surprize. Pe scenă a fost pregătit un podium din baloţi de fân, iar pe locul III s-a urcat echipa din Lazuri, pe locul II echipa din Odoreu, iar pe locul I s-a urcat echipa GAL-ului Nyirseg din Ungaria, însumând cel mai mare punctaj la probele Olimpiadei Ţăranului.

3 comentarii

  1. Bernadette Kosztan Răspunde

    Miss Popularitate a fost KOSZTAN Orsolya si nu PUSZTAN !!!!!!!!!!!!!!

  2. Bernadette Kosztan Răspunde

    Miss Popularitate a fost KOSZTAN Orsolya si nu PUSZTAN !!!!!!!!!!!!!!

  3. porcul cel spinos Răspunde

    O mizerie de eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.