Județul Satu Mare – pe primul loc la aplicarea Legii 165/2013

5 septembrie 2014 | 3 comentarii

Sedinta Fond Funciar Prefectura (7)Județul Satu Mare este pe primul loc în țară cu privire la finalizarea Legii 165/2013 care prevede finalizarea procesului de restituire a proprietăților confiscate în regiumul comunist. La nivelul județului s-au finalizat documentațiile întocmite de cele 65 de Unități Administrativ Teritoriale, din care o parte au primit aviz iar restul care au primit avizul urmează să fie semnate, a anunțat astăzi în cadrul unei ședințe de fond funciar, Cosmin Dorle, șef Serviciu Juridic în cadrul Instituției Prefectului.

”Cu privire la finalizarea Legii 165/2013 sunt bucuros să fac acest anunț: suntem pe primul loc în țară. Noi la nivelul județului Satu Mare am finalizat toate 65 de UAT- uri, doar că urmează ca o parte să primească avizul de la București iar o parte, cei care au primit avizul, urmează să meargă să semneze. Cu alte cuvinte s-a finalizat Legea 165/2013”, a declarat Cosmin Dorle.

Prefectul Eugeniu Avram a informat comisia județeană despre faptul că 21 de primării au primit deja avizul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, adică pot să înceapă demersurile pentru eliberarea titlurilor de proprietate.

“În consecință, vom putea să deblocăm toată activitatea de eliberare a titlurilor de proprietate UAT- urilor care au încheiat implementarea Legii 165/2013 pe raza teritorială, și să încercăm să satisfacem solicitările cetățenilor”, a declarat Eugeniu Avram.

Cele 21 de commune  care au primit avizul de la ANCPI sunt următoarele: Petrești, Porumbești, Cămârzana, Pișcal, Ciumești, Carei, Agriș, Santău, Căuaș, Andrid, Viile Satu Mare, Săuca, Foieni, Gherța Mică, Turț, Craidorolț, Terebești, Vetiș, Culciu, Urziceni, Beltiug și Racşa.

Restul UAT- urilor care au depus documentația sunt în curs de evaluare la nivelul oficiului județean  urmând să fie avizate.

Prefectu Eugeniu Avram a declarat că așteaptă să deblocheze activitatea de eliberare a titlurilor și la nivelul celorlalte UAT- uri.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Parlamentar spune:

    Imobilelor PRELUATE si nu a celor confiscate.

  2. Lingau spune:

    Dorle e jurist?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest