Liderii ACL Satu Mare acuză presiuni tot mai mari asupra aleșilor locali

16 septembrie 2014 | 12 comentarii

Romeo Nicoara, Petre Muresan (13)Copreședinții ACL Satu Mare, Petre Mureșan și Romeo Nicoară, au acuzat astăzi, într-o conferinţă de presă presiuni tot mai mari din partea puterii asupra aleşilor locali ai noii alianţe, anunţând că vor face şi plângeri penale.

Liderul PDL a afirmat că actuala putere inventariază problemele aleşilor locali, inclusiv ale rudelor şi îi ameninţă.

“Dacă are o rudenie cumva angajată în administraţia locală, şi pot să dau exemplu concret, pe la spital, pe la vreo bibliotecă, şi-i cheamă cumva Marta, să meargă imediat la unchiul lui. Aplică toate aceste instrumente de intimidare, şantaj. (…)

Îi atragem atenţia atât d-lui preşedinte de la PSD cât şi celorlalţi de la ALR, dacă există, sateliţii lor, că vom depune şi plângeri penale dacă vor intra aceste acţiuni în sfera penalului”, a declarat Mureşan.

El a adăugat că le-a sugerat membrilor ACL ameninţaţi să folosească inclusiv reportofoane pentru a înregistra discuțiile.

Potrivit lui Mureșan, planează dubii că ar trece la partidele puterii doi consilieri locali din cei 159, un viceprimar și a unui primar.

Preşedintele PNL, deputatul Romeo Nicoară, a adăugat că presiuni se simt şi în rândurile liberalilor, motiv pentru care conducerea filialei este tot timpul pe teren, la întâlniri cu aleşii locali.

„Este adevărat că şi asupra unor colegi din PNL se exercită aceleaşi presiuni. Sunt vizitaţi des, noi îi ţinem aproape. Se exercită presiuni asupra lor atât prin rude, pe care le au angajate în diverse posturi, atât pe cât oficiale cât şi prin diverse instituţii ale statului. Se foloseşte această diversiune a numărului: avem 3-4, haide şi tu să fim 5-6, dar nu este adevărat. Sunt presiuni uriaşe pentru a trece atâta timp cât această ordonanţă malefică îşi mai produce efecte. Noi am atras atenţia tuturor aleşilor să nu-şi părăsească partidele deoarece ordonanţa va fi declarată neconstituţională şi ei îşi vor pierde mandatele. Noi nu vrem să-şi piardă mandatele”, a declarat deputatul.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. andrea spune:

    Muresan pe tine nu te cgeama nimeni tu singur ai merge, doar ca te tine psd sm Govor acolo de meecenar in acl……

  2. PETRE spune:

    MURESANE dute si ne lasa ca daca ramii pina la sfirsitul termenului OUG plecam cu totii , tu esti cel care ne-ai tradat nenorocitule,, cu subalternul tau GHILEA voi sinteti cei care fortati nota ca oameni sa plece prin atitudinea voastra

  3. satmarean spune:

    Ponta trebuie sa piarda alegerile. Nu e demn de functia de presedinte. S-a descalificat prin legalizarea traseismului politic si prin politici nechibzuite.

  4. Fuctionar public spune:

    Cei din PDL care au taiat salariile si pensiile vin acum sa ne cerseasca voturile cred ca e momentul sa le dam o lectie baietilor destepti.

    • privatu' spune:

      Ti-am mai zis…nu ti-a taiat suficient din salar.
      Dovada, faptul catu, functionar public(probabil), platit din bani publici, iti permiti sa citesti stiri si sa comentezi pe portaluri, in (cel mai probabil) timpul orelor de munca.
      Cei ca tine, ar fi trebuit de mult “deratizati”.

    • ioan spune:

      Functionar taietor de frunze la caini ! Ai acelasi comentariu la fiecare subiect! Sti sa scrii si altceva? Exemple positive ale guvernului copy paste ne poti da? :))

      • Fuctionar public spune:

        Dupa cum ti-am mai zis tu esti unu din baieti destepti din PDL care a taiat salariile si pensiile si care vine acum sa ne cerseasca voturile, de exemplu Klaus Iohannis si ceata lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest