Accident mortal la Micula. O mamă și un copil au decedat pe loc (UPDATE)

2 octombrie 2014 | 4 comentarii

accident-mortal-tren-8-680x360Azi în jurul orei 12,20 dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident feroviar pe raza localităţii Micula.

Deplasându-se de îndată la faţa locului oamenii legii au constatat din primele cercetări efectuate că în continuarea  străzii  Gatele din localitate, zonă în care nu se mai află imobile  o femeie în vârstă de 24 de ani a condus autoturismul marca Peugeot iar pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului de trecere la nivel cu cale ferată, trecere semnalizată cu indicator,  a fost acroşată de o locomotivă aparţinând CFR, care circula pe ruta Halmeu-Satu Mare.

Din nefericire în urma impactului femeia şi copilul ei  în vârstă de 9 ani şi-au pierdut viaţa, iar o fetiţă de 8 ani şi o tânără de 16 ani au fost rănite. Cele două fete au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat faptul că femeia nu poseda permis de conducere de nici o categorie, de asemenea autoturismul nu era înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare, respectiv acel număr era atribuit unui alt autovehicul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Detaşamentul de Pompieri Satu Mare  a intervenit cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD sub comanda  Plt.maj. Ceh Ovidiu, în Comuna Micula la Pasaj cale ferată Micula-Botiz la km 798+500, pentru  accidentul feroviar.  

Ajunşi la locul intervenţiei la ora 12.36 pompierii militari au constatat că în autoturism s-au aflat 4 persoane, iar în urma coleziunii  cu locomotiva de tren două persoane erau decedate.

S-a acționat cu ajutorul accesoriilor din dotare pentru descarcerarea persoanelor și acordarea primului ajutor acordat victimelor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Macro 17 spune:

    Oare cati oameni trebuie sa mai moara ca autoritatile (indiferent care-or fi ele) sa ia masuri in a-si proteja cetatenii.
    Veneam aseara in jurul orei 22.00 din Baia Mare spre Satu Mare, iar la intrarea in Livada, calea ferata care intersectreaza DN 1C, am constatat ca este extrem de dificila asigurarea la trecerea de cale ferata pe timp de noapte si/ceata sau ploaie torentiala, in conditiile in care nu este nici macar un semnal luminos, si ma intrebam cat va mai trece pana se va produce o tragedie.
    Uite ca s-a produs, chiar daca nu neaparat in acel loc…….

  2. Feher Maria spune:

    dumnezeu sa o ierte si pe ia si pe baietel iar la cele doua fetite sa le dea sanatate si sansa la viata

  3. Dancu Zoltan spune:

    nenorocitul copil!!!!!|":((((((

    (

  4. Maria Buciuta spune:

    maria fetele sunt bine amandoua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest