Ardud, Carei și Crucișor îl votează pe Victor Ponta

27 octombrie 2014 | 8 comentarii

10728969_10202099759970054_1000053549_nEchipele de campanie ale PSD au stat duminică și luni de vorbă cu cetățenii de la Ardud, Carei, Crucișor și în mai multe locații din Municipiul Satu Mare. În discuțiile purtate cu aceștia le-a fost explicată, importanța exercitării dreptului la vot, dar mai ales să voteze în cunoștință de cauză un politician care să le apere interesele.

Rezultatele acţiunilor nu au întârziat să apară, cetățenii din aceste localități au primit cu încredere și speranță, echipa “ celor trei trandafiri” și-au asigurat că îl vor vota cu siguranță pe Victor Ponta.

Cei mai mulți oameni s-au plâns de Regimul Băsescu, menționând ca abia așteaptă ca mandatul acestuia să se încheie.

“ Scăpați-ne de Băsescu, ne-a tăiat pensiile, salarii le si ne-a trimis copii la munca în străinătate…” spune un cetățean din Ardud.

Victor Ponta vrea să fie un alt model de președinte, fără conflicte, fără scandal, care își dorește ca toți cetățenii să participe și să colaboreze pentru dezvoltarea României. Este singurul care a demonstrat că poate elibera România de Regimul Băsescu, singurul care a rezistat atacurilor lui Traian Băsescu și ale oamenilor acestuia.

Staff-ul de campanie va continua să se întâlnească cu oamenii pentru ca toți să afle proiectele pe care Victor Ponta le are pentru o Românie unită. Concluzia unanimă a fost una singură: Alianța PSD- UNPR- PC are capacitatea și forța de a lupta pentru ca Victor Ponta sa devină Președintele României

E SIMPLU.E CEL MAI BUN.

VICTOR PONTA – PRESEDINTE!

Sursa: PSD Satu Mare

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (8)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. PSD este o organizatie mafiota! JOS coica, viman, jenica ardelean! Victor Naumovici Ponta este evreu care slujeste masoneria!

    • satmarean.... spune:

      Mai desteptule care esti! Cica “PSD este o organizatie mafiota !”- da’ PDL-ul ce este , cu fratele presedintelui la zdup ?!
      Da’ PNL cu ministrul in exercitiu Fenechiu,ce este ?!
      Da’ din PDL cu dl. Solomon de la Craiova ori Apostu de la Cluj ori Cocos , ce sunt ?! Nu oameni lacomi si flamanzi dupa averi pe spinarea poporului roman ?!
      De ce doar PSD-isti sunt aratati drept mafioti ?! NU E CORECT !!!
      Fratele Presedintelui Basescu e la inchisoare !
      Fostul sot al Elenei Udrea e retinut pt 24 de ore si risca arestul pe 30 de zile!
      Pinalti(Gheorghe Stefan), de la PDL Neamt , e arestat !
      Dl.Voiculescu de la P.Conservator e arestat! ( Pacat, pt ca eu il apreciez si il respect extraordinar pt ca prin fundatia “Mereu Aproape!” a ajutat foarte multi copii bolnavi ori copii super-dotati !).

      Concluzia este una singura !
      Justitia e independenta si impartiala sub conducerea Premierului PONTA !

      VOTATI PONTA- PRESEDINTE ! – pentru binele tuturor!
      Va rog , votati PONTA !
      Satmarenilor o sa le fie bine cu Ponta -Presedinte!

      Justitia e dreapta, independenta,impartiala si puternica ! Bravo ei !!!…
      Sub conducerea Premierului Ponta ! Bravo lui !!!

  2. DNA spune:

    Ne meritam soarta, daca este ales Victor Ponta.

    “Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.”
    George Orwell

  3. SA VA PLANGETI SI O SA MAI PLANGETI MULT SI BINE !!!

  4. SA VA PLANGETI SI O SA MAI PLANGETI MULT SI BINE !!!

  5. flacara violeta spune:

    Sa va ia dreaku de PROSTOVANI! Dar voi credeti ca Ardudul cu un primar PNL F.F.BUN,Careiul cu populatie maghiara predominanta(care in turul II voteaza Johannis)o sa voteze ponta mito? La Crucisori poate ,ca acolo acuma se fierbe palinca si vinul se ia jos de pe drojdie,iar primarul este un alcoolic FALS LIBERAL (comunist prin ideologie si comportament)! Oamenii ,UNII vor vota si ponta -mito! Jos ponta -mitomanu’! JOHANNIS PRESEDINTE!

  6. cetatean spune:

    Nu VOTAM PONTA!!!
    Deoarece Anul viitor va mari taxele si impozitele , nu fiti orbi, ciuma Rosie va minte!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest