Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Guvernul Ponta a plătit datoriile Spitalului Județean Satu Mare

Paula Mare, Ciprian Ardelean, Manuela Rogoz (9)Președintele organizației județene a femeilor social-democrate din Satu Mare, Paula Mare, consilierul de stat Ciprian Ardelean  și președintele organizaţiei municipale a femeilor social-democrate Satu Mare, Manuela Rogoz, au transmis astăzi într-o conferință de presă motive pentru care candidatul Victor Ponta merită să fie președinte al României.

Conferința a fost deschisă de către Paula Mare, care a anunțat că arieratele Spitalului Județean Satu Mare au fost plătite de către Guvernul Ponta. Potrivit acesteia, cele 15,6 milioane lei pe care le avea arierate Spitalul Județean Satu Mare au fost plătite în cursul acestei săptămâni. 

”Iată că cele 15,6 milioane de lei pe care le avea arierate Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, încât ne aflam într-un impas financiar extraordinar, au fost plătite în cursul acestei săptămâni, chiar am înțeles că ieri s-a  emis un ordin prin care se asigură plata acestor arierate. De asemenea, în urma vizitei premierului Victor Ponta în Ambulatoriul nostru de specialitate și discuțiilor purtate cu managementul spitalului și cu conducerea CJ, am avut promisiunea din partea  vicepremierului Liviu Dragnea și a premierului Victor Ponta că ni se vor aloca banii pentru tot ceea ce avem nevoie  ca instrumental și ca echipament medical. Președintele Mircea Govor, în cursul zilei de ieri, ne-a cerut lista întreagă cu aparatura de care era nevoie la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare”, a declarat Paula Mare.

În încheiere, Paula Mare i-a asigurat pe sătmăreni că vor avea parte  de servicii medicale de calitate, precizând totodată că atât Guvernul României cât și Consiliul Județean, au fost mereu alături de sistemul de sănătate din județul Satu Mare.

”Iată în acest an am dezvoltat foarte mult structurile de la nivelul spitalului nostru județean, am adus foarte multe specialități noi care nu au existat până acum în instituția noastră și acest aspect se datorează atât CJ cât și Guvernului României, condus de Victor Ponta”, a afirmat Paula Mare.

La rândul său, consilierul de stat Ciprian Ardelean a prezentat planul pe viitor al Guvernului Ponta, dacă actualul premier Victor Ponta va ajunge președintele României.

Înainte de a detalia presupusul plan de viitor al Guvernului Ponta, Ciprian Ardelean a declarat că  prezența premierului Victor Ponta precum și a miniștrilor PSD la Satu Mare nu s-a simțit doar acum în campania electorală, spre deosebire de alți candidați care își fac prezența în Satu Mare doar când este campanie electorală.

”Prezența primului ministru, a domnului Dragnea, a ministrului Bănicioiu și a  ministrului Titus Corlățean, împreună cu echipele lor în județul Satu Mare, nu s-a simțit doar acum în campania electorală, spre deosebire de alți candidați care își fac prezența în județul Satu Mare doar când este campanie electorală și sunt convins că în cea mai mare parte i-ați văzut ori o singură dată în campanie sau nu i-ați văzut niciodată în județul Satu Mare. Cel mai mult județul Satu Mare a fost vizitat de miniștrii PSD, de altfel atenția pe care a primit-o județul nostru în ultimii doi ani de guvernare a acestui Guvern condus de Victor Ponta se detașează la mare distanță față de atenția pe care a primit-o județul nostru anterior”, a declarat Ciprian Ardelean.

În continuare, consilierul de stat a prezentat proiectele de viitor ale Guvernului Ponta, menționând că promisiunea premierului Victor Ponta, dacă va ieși președinte, este acea de a reduce TVA-ul la pâine, legume, fructe și în viitor și la carne. De asemenea un alt aspect menționat de către Ciprian Ardelean este acela că Guvernul Ponta susține proiectul de lege pentru eliminarea accizei la pălincă începând cu 1 ianuarie 2015, un proiect pentru care cei de la PSD Satu Mare au militat foarte mult pentru că județul este un mare producător de palincă.

În încheiere, acesta a mai declarat că minciuna lui Klaus Iohannis cu privire la faptul că Guvernul urmează să crească taxele și impozitele este una nefericită pentru noi ca stat deoarece este de natură de a scădea încrederea investitorilor în România. Mai mult, acesta a spus că Iohannis nu poate fi credibil atâta timp cât acuză pe alții de ceea ce au făcut cei care îl susțin când au fost la conducere.

La finalul  conferinței, Manuela Rogoz le-a transmis sătmărenilor invitația de a-și exercita dreptul la vot și să aleagă ceea ce este cel mai bun pentru România, încheind că România va avea președinte, și acela va fi Victor Ponta.

 

22 comentarii

  1. satmarean 2014 Răspunde

    Si ce vrei sa scoti in evidenta fata de bidon? Dar nu tot din banii nostrii i-a platit? Dar cand omul de rand este bolnav,de ce mai trebuie sa plateasca spitalizari si tot tacamul, desi o viata intrega a platit ca fraierul? Cine il apara pe pacient? Dar pe doctorii CINSTITI, care sunt platiti ca vai de ei si te miri ca accepta unele “atentii”? ADEVARUL este unul si anume ca ponta -mito doreste sa pacaleasca cat mai multi romani ,imprastiind in dreapta si in stanga(mai ales in stanga)cu bani imaginari! O sa vedem dupa alegeri cum o sa-si onoreze promisiunile si ordonantele deja in vigoare,deoarece el ponta-mito ,NU va fi resedinte IN VECII-VECILOR amin,ramanand tot P.M.inca vreo 4 luni,dupa care o sa ia PICIOARE in CUR stie si el!

  2. medic Răspunde

    Datorii făcute de conducerea dezastruoasă a consiliului judetean

  3. jucu Răspunde

    Lasati-ne cu vrajelile acestea, ce ati facut voi trei pentru acest oras? Nu va vede lumea doar in conferinte de presa si atat! Asta inseamna sa faci politica? Va rugam sa veniti in mijlocul nostru sa simtiti starea proasta a natiunii!

  4. adi Răspunde

    Este o mare minciuna de campanie ,spitalul este in blocaj ,din
    cauza lui Coica care este cea mai mare capusa a sistemului local de sanatate,pe sectia unde lucrez nu avem manusi ,ace si medicamente pt bolnavi de luni de zile ,iar Coica se plimba prin lume cu secretarele dupa el si isi ingroasa conturile cu milioane de lei.
    Astefe de firme mulg banii de la bugetul lC.A.S iar patronii lor sunt milionari in euro.

  5. Karty Răspunde

    Si blonda ce da cu stangul in dreptul ce aport a avut la plata datoriilor de la spital?

  6. cetatean Răspunde

    Mincinosii

    Degeaba faceti propaganda Nu votam cu Ponta
    Apropo de laudat se poate ca au platit datoriile spitalului, dar unde sunt chitantele si facturile??? doamna Blonda (bolonda)???!!!
    Cine va face curatenie in orasul Distrus de hotul de Coica, absolut este desastruos cum arata orasul , numai pline cu Banere de ciuma rosie PSD si PONTA, in fiecare colt de strada!
    Rusine Coica din orasul asta frumos ce a fost este un oras urat, ca nici Strainii nu mai vin in Oras!
    PFUI PFUI ciuma rosie Jos Coica abia asteptam sa pleci din Primarie, si din Oras
    Apropo D-le Primar din ce bani si ce fel de aprobari ai facut tu parcari in fata cabinetelor tale din C2? Ai distrus pista de biciglisti si zona verde, abia asteptam sa mergi si tu dupa Hrebenciuc la DNA!!!

  7. demon Răspunde

    si datoria de 15 milioane pe parcursul lunilor-anilor unde a ajuns?

  8. Mirica Răspunde

    de unde a platit ? di contul sau si al Dacianei s-au din contul lui socru…sa nu spuneti ca de la buget!!ca doar acolo sunt banii nostri dupa cite stiu si este normal deci ma refer la cei care muncesc la privat cind am spus ai nostri..ca cei care apareti prin poze sunteti numai niste sugative care sugeti de la buget deci tot de la noi..

  9. grig Răspunde

    APOI NUMAI ASA O SA ISI UMFLE BUZUNARELE firma de paza de la spital, FOLDA lui STEF, tehnic assistul pt lucrari s.a dubiosi. Ca doar nu pentru pacienti sau personal s-au dat banii ci ca sa-si incaseze baronii locali comisioanele, fraierilor!

  10. SATMAREAN Răspunde

    Mizerabila conducere avem la judet!Au facut datorii, iar Ponta a platit datoriile din banii nostri, din taxele si impozitele achitate de noi. Ponta nu trebuie sa fie presedintele Romaniei!

  11. Reformatorul Răspunde

    Ponta nu trebuie sa ajunga presedinte! Nu avem nevoie de un presedinte mincinos, incompetentsi profund corupt. Iohannis este un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!

  12. observator Răspunde

    Afacerea Megapower îl va îngropa pe procurorul corupt Victor Ponta. Încet, încet, dovezile că Ponta a fost sluga SISTEMULUI care a pus capacul pe un caz de corupţie în care au fost implicaţi înalţi demnitari ai statului român şi şefi ai serviciilor de informaţii apar ca ciuprcile după ploaie. Nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Florin Georgescu-despre care se spune că şi-a tras 5 milioane de dolari din această afacere- au girat acest furt cu acte din banii românilor. http://www.comisarul.ro/politic/ponta-procuror-corupt-si-ofi%C5%A3er-acoperit-sie/noi-d_252812.html#comment-1654980531

  13. satmarean Răspunde

    Victor Ponta și relațiile sale…

    Socrul său, Ilie Sârbu, este liderul senatorilor PSD. Soția sa, Daciana Sârbu, reprezintă România în Parlamentul European din 2007. Fiul său, Andrei, este botezat de Gabriel Oprea, fost ministru și lider PSD, actual vicepremier și președinte al UNPR (care l-a cununat și pe miliardarul Nicolae Dumitru „Niro“, implicat în dosarul Microsoft). Fiica sa, Irina, îl are ca naș de botez pe George Maior, directorul SRI. Același George Maior a fost și naș de cununie pentru Victor Ponta și Daciana Sârbu. Într-un interviu pentru Revista VIP, actualul șef și prezidențiabil al PSD explica apropierea de aceștia, precum și de Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, prin colaborarea care i-a legat în vremea lui Adrian Năstase.

    http://www.romanialibera.ro/special/dezvaluiri/familiile-care-conduc-romania-354810

  14. Reformatorul Răspunde

    “Fie-vă milă de noi, domnule Ponta! Nu faceţi să vină năpasta peste România, ajungând dvs preşedinte al ei!”, îi cerea, cu câteva zile în urmă, Gabriel Liiceanu premierului Victor Ponta, prin intermediul unei scrisori deschise, care s-a viralizat rapid în spaţiul public. Invitat într-o ediţie specială a emisiunii Gândul Live, moderate de directorul editorial al Mediafax Group, Claudiu Pândaru, filosoful a vorbit despre motivele care l-au determinat să facă un astfel de gest şi l-a criticat pe primul ministru, pe care l-a numit „un om necopt”,”un copil lăsat la butoanele unei rachete”.

    http://www.gandul.info/stiri/scrisoare-catre-victor-ponta-ultimul-apel-al-lui-gabriel-liiceanu-catre-copilul-lasat-la-butoanele-unei-rachete-13475293

  15. LIBERal Răspunde

    O nouă creştere a taxelor, în 2015, este principala temere a mediului de afaceri. Renunţarea la cota unică, creşterea accizelor şi a redevenţelor sau resuscitarea forfetarului sunt scenariile luate în calcul, mai ales că atât proiectul de Codul Fiscal, cât şi bugetul au fost abandonate până la alegeri.

    http://www.capital.ro/pericol-iminent-in-2015-cresterea-majora-a-taxelor.html?utm_source=REALITATEA&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

  16. ion romanu Răspunde

    Puie monta!

  17. medic Răspunde

    Coica nu are nici o legătură cu spitalele din Satu Mare ele sint in subordinea consiliului județean, adică Ștef și Govor, iar datoriile sint pt că ei nu dau banii la bugetul spitalului ci bagă banii numai pt interese personale.

  18. ALEGATOR Răspunde

    Uneori exagerati implicandl pe Premier in toate. Cred ca nici domnia sa nu ar fi deacord cu toate afirmatiile voastre.

  19. napastuita Răspunde

    Ma bucur ca Ponta a platit restantele la spital. In acest fel ne-a scutit pe noi bietii romani saraci de o grija.Sper ca si Daciana a dat ceva , poate si tata socru , nu de alta dar pentru bitul Ponta poate era prea mult. Acuma Govor si restul pot sta linistiti, cineva a rezolvat problema. Daca mai stiti napastuiti cu datorii anutati-l pe d-l Ponta, vine indata cu pusculita proprie si rezolva….

  20. minunat Răspunde

    O fi dat din conturile personale sau din cele care au legatura cu Megapower? Credeam ca avem guvernul Romaniei dar uite ca am fost luminat ca este al unui individ. Uite asa am aflat in ce ape se scalda si ziarul online. Il si sterg din lista de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.